Vremea Romania, Arad 12°C

Stiri Arad

Percheziţii DNA la sediul Poliţiei Timiş şi în 12 locaţii din judeţ într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA efectuează, luni, percheziții în 13 locații situate în județul Timiș, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în 2015.

Percheziţii DNA la sediul Poliţiei Timiş şi în 12 locaţii din judeţ într-un dosar de corupţie
Comentează 1

Procurorii DNA Timişoara au descins, împreună cu ofiţerii DGA în urmă cu puţin timp la sediul Poliţiei Timiş. Printre persoanele vizate se numără şi comisarul şef Dumitru Pavel, şef al Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice şi comisarul şef Sorin Munteanu, fostul şef al Poliţiei Timiş, aflat acum la dispoziţia inspectoratului după ce a fost arestat în primul dosar care a vizat conducerea inspectoratului.

Ancheta DNA vizează modul în care s-a făcut ancheta în mai multe dosare economice. Anchetatorii DNA au probe din care reiese că s-a dat şpagă pentru rezolvarea dosarelor.

Anchetatorii DNA au descins şi la cele două palate din Lugoj ale lui Iulian Boț, zis Viscol, au anunţat cei de la cetateanul.ro.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în anul 2015. În cursul zilei de 1 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate în județul Timiș, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.

Sursa romaniatv.net

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite