Vremea Romania, Arad 13°C

Stiri Arad

Pe Valea Sebeșului spre lacul și barajul de la Oașa

Despre România se spunea în trecut că ar putea trăi numai din turism și agricultură. Avem o țară frumoasă cu munți, păduri, holde bogate și mai mult, un lucru unic în Europa, Delta Dunării, pe care multe țări și-ar dori-o.

Pe Valea Sebeșului  spre lacul  și barajul de la Oașa
Comentează 0

Munții Carpați sunt deosebit de frumoși, atrăgând turiști din toată lumea, oameni ce doresc să cunoască sălbăticia și frumusețea acestor munți cărora le-a mers vestea că încă sunt așa cum Dumnezeu i-a lăsat, sălbatici și maiestuoși.

De multă vreme doream să ajung pe fermecătoarea vale a Sebeșului  să văd lacul Oașa, cabana de vânătoare a lui M. Sadoveanu și Ionel Pop (acolo unde Ionel Pop a scris multe povestiri de vânătoare și pescuit) și bineînțeles TRANSALPINA, cel mai înalt drum din țară.

Cine nu își cunoaște propria țară, trăiește degeaba și niciodată nu va ști ce a pierdut. Poate omul să ajungă până în Australia să viziteze țări și continente , dar dacă nu a văzut frumusețile locurilor din țara lui, cu siguranță nu va pricepe mult din ceea ce va vedea acolo unde nu se vorbește limba lui.

 Am traversat ușor orașul Sebeș după un mic ocol prin centru, apoi am luat drumul spre Șugag pe Valea Sebeșului în sus. Șoseaua e lină ca în palmă, iar peisajul fermecător se schimba parcă tot mai repede, cu satele frumoase și casele îngrijite ce-ți luau ochii. Nici nu știu cum am ajuns între dealurile cu salcâmii în floare de la Săsciori, ce cresc pe lângă șoseaua șerpuindă alături de râul Sebeș.

Apoi Șugagul, o localitate foarte frumoasă așezată ca într-un defileu puțin mai larg, între Munții Cindrelului și Munții Șureanu. Atestat documentar în anul 1750, Șugagul purta în trecut numele german de Șchugag , ceea ce denotă că în trecut aici trăiau și sași. După traversarea localității aproape de capăt, ne-am abătut la stânga, pe la Dobra, apoi pe serpentine în sus, spre Sibiu la Jina și la Poiana Sibiului , două localități foarte frumoase ,  pentru a gusta o bucată de brânză sau caș de la stână , pentru că Sibienii sînt ciobani foarte pricepuți.

 Am  traversat Jina, apoi am ajuns la Poiana Sibiului și ne-am întors oprindu-ne unde auzisem că este brânză bună, la o stână din Jina, pentru că jinarii de când se știu sunt ciobani adevărați și cât ai căuta în țară nu găsești brânză bună ca la Jinari sau Poienari.

Am oprit la stână și o „băciță” ne-a răspuns, am întrebat și am târguit caș proaspăt (foarte gustos). Aici am cunoscut și o micuță „băciță”, pe Maria, o fetiță foarte drăgălașă care o ajută pe bunica ei la stână, deși are doar câțiva anișori. O frumusețe de fetiță care s-a împrietenit repede cu noi. O ploaie abundentă  apărută din senin de peste brazii din vecinătatea stânei  ne-a grăbit plecarea, nu însă înainte de a-i promite Mariei, fiind de acum  prieteni, că o să mai venim pe la stâna ei.

Trecând de Jina s-a oprit și ploaia și brusc păruse soarele după nor , iar  în fața noastă descoperindu-se un peisaj ireal de frumos parcă  desprins din povești....După o mică oprire , am coborît serpentinele și iată-ne din nou pe valea Sebeșului de la Șugag înspre Oașa. Șoseaua șerpuiește tot pe firul văii descoperind ochiului peisaje de nedescris, păduri cât vezi cu ochii, iar la un moment dat pe un pârâu în dreapta șoselei curge zgomotos o frumoasă cascadă, un spectacol al naturii, o aducere aminte a faptului că Dumnezeu ne-a dăruit o țară frumoasă de care trebuie să avem grijă, chiar foarte mare grijă.

Am oprit și ne-am minunat de apa cristalină ce țâșnea cu repeziciune peste pietrele mari de undeva de sus, din pârâul lui Neag, după cum se numește. Dumnezeu a lăsat atâtea lucruri frumoase pe pământ, iar faptul că avem încă ape cristaline și păduri frumoase de brazi sau foioase este un dar dumnezeiesc. Apoi ne-am continuat drumul și tot urcând, peisajul se schimba mereu, iar datorită altitudinii se schimba și arboretul, pădurile de foioase rămâneau în urmă, iar pădurea de conifere era tot mai intensă, semn că eram pe la 1000 metri altitudine, poate chiar peste.

Înainte de înserare ne-am oprit la „Popasul Regelui” , un restaurant frumos așezat lângă șosea, cu o frumoasă terasă spre coada lacului de acumulare Tău-Bistra. Se îmbina ziua cu noaptea când am plecat mai departe spre Oașa, drumul șerpuia în întunericul serii tot pe lîngă firul văii, iar pădurile de molid îți dădeau impresia de imensitate absolută, de stăpână a locului, ploaia amplificând această senzație.

Când am ajuns la Pensiunea „Cerbul” de lângă lacul Oașa era noapte și ploua cu găleata, dar domnul Ghiță Nicoară, cabanierul, ne-a așteptat și ne-a întâmpinat prietenește împreună cu doamna Nuța, soția dânsului. Cabana avea camerele frumos decorate, călduroase și curate, fiind exact de ce aveam nevoie pentru o noapte de odihnă în munte.

Desigur, fiind doritor de a cunoaște ,  eu nu puteam dormi fără a sta puțin la povești cu domnul Ghiță, care a copilărit pe aceste minunate meleaguri, de la care am aflat unde este cabana de vânătoare a lui M. Sadoveanu, mănăstirea Oașa și alte puncte de vizitat, apoi peste vreo oră  am urcat în camera caldă și ascultam din așternutul moale al patului ploaia bătând pe acoperișul cabanei și în geam, gândindu-mă la traseul de a doua zi.

După o noapte odihnitoare , a doua zi dimineața, când am ieșit din cabană, aerul tare și curat de munte și miresma cetinii de brad, mi-au inundat plămânii. Ploaia se oprise spre dimineață , iar soarele își arunca timid cîte o rază peste lacul Oașa. Cu greu ne-am despărțit spre amiază de domnul Ghiță și de doamna Nuța, care sunt oameni calzi și care mi-au intrat la suflet. Parcă ne știam de o viață și am promis că ori de câte ori voi ajunge pe Valea Sebeșului, cu siguranță voi reveni să-i văd și voi dormi la cabană.

Cabana „Cerbul” este modernă, foarte curată și cochetă, cu așternuturi moi și pufoase, dușuri în camere și tot confortul necesar, iar la parter are și un restaurant frumos , decorat cu mult gust. Cabana este așezată lateral de șosea, pe partea stângă înainte de cabana Oașa în liniștea pădurii de molizi, cu vedere spre lac.

Înainte de a pleca eu eram împreună cu d-l Ghiță pe Barajul Oașa, ieșisem tot povestind, să îmi arate împrejurimile. Pe „Vârful lui Pătru” (2130 metri) încă se mai vedea zăpadă. Pădurea de molid și brad este imensă și împreună cu lacul îți dau impresia că ești în altă lume, o lume unde natura are primul cuvânt. Apoi am mulțumit gazdei noastre și ne-am despărțit de domnul Ghiță prietenește, continuându-ne drumul spre cabana lui Sadoveanu și Mănăstirea Oașa. 

De aceste locuri frumoase se leagă multe povești din trecut pe care le-am aflat tot de la d-l Ghiță Nicoară, care, așa cum am spus, a copilărit pe acele locuri, iar mai târziu șofer fiind, a lucrat și în perioada în care se construia barajul la Oașa. Îmi povestea că în trecut pe locul unde acum este lacul era o luncă și acolo jos era și ,,cabana de la bradul strâmb” a lui Sadoveanu, așezată lângă o mică pădurice, iar în rest era numai luncă. Tot acolo în luncă era și cabana lui Rudy baci, apoi cantoane silvice, o păstrăvărie, biserica de lemn ridicată de Ionel Pop și Mihail Sadoveanu puțin mai tîrziu , câteva stâne ale ciobanilor și mai târziu cabane forestiere.

„ Înainte munții erau plini de stâne ale ciobanilor", spunea gazda noastră,  erau stîne în Smida Mică, Smida Mare, la Sălane, Diudiu Mic și Mare, apoi la Fetița și pe Valea Frumoasei, peste tot erau ciobani cu oile lor. Tot acolo jos, pe luncă, se ținea în fiecare an înainte de construcția barajului, „Ziua forestierului”, o sărbătoare a oamenilor ce trăiesc în munte. Acolo se întâlneau ciobani și forestieri la cântec, joc și voie bună, apoi se mai întâmpla să se „ascută bâtele” între ciobani, pentru vreo oiță rătăcită de turmă și prinsă în turma vecinului. Eh, d-ale ciobanilor.

La începerea construirii barajului de la Oașa, s-a ridicat o colonie de muncitori pe luncă, o școală cu opt clase pentru copiii muncitorilor, grădiniță, dispensar, brutărie, magazin pentru muncitori, o unitate militară ce lucra la baraj etc. Autobaza I.T.A. Sebeș-Alba avea aproximativ 300 de autobasculante și camioane detașate la punctele de lucru, (având coloanele pe actual fund al lacului) la barajele Tău-Bistra, Nedei și Oașa, iar concasoarele de piatră se spune că lucrau zi și noapte  fărîmițînd piatra, se dinamita mereu dislocându-se rocă din munte și tot atunci s-a construit și pietruit drumul actual, care fusese înainte pe vale, din Șugag pănă la Oașa.(Inclusiv camioanele cu bușteni circulau tot pe vale).

Erau colonii de muncitori și la Barajul de la Tău,  vis-a-vis de „Popasul Regelui”, peste șosea. De acolo se poate ajunge mergând  înainte spre Canciu și apoi până la Cugir, pe un drum de munte. Se spune că erau foarte mulți muncitori care lucrau la construcția barajelor, apoi prin 1979, când lucrarea s-a terminat, colonia, școala, cantoanele silvice și cabana lui Sadoveanu s-au strămutat sus înainte de a da drumul apelor în lacul format, barajul fiind finalizat și el.

Sigur că odată cu ridicarea barajelor totul s-a schimbat: de la Oașa la Tău, apa intră acum pe sub munte prin galerii, apoi de la Tău la Nedei și de la Căpâlna la Săsciori și abia apoi iese afară la Petrești aproape de Sebeș-Alba. Nu mai este la fel ca în vremea lui Sadoveanu și Ionel Pop și nici stânele  ciobanilor nu mai sunt, însă valea Sebeșului are un farmec deosebit, iar șoseaua bine întreținută te poartă tot pe lîngă firul apei Sebeșului ca într-o frumoasă poveste.

Nici nu-ți dai seama cum ajungi la lacul și mănăstirea Oașa prin aceste locuri frumoase, apoi de acolo se poate ajunge la cabanele din Luncile Prigoanei, la cabana lui Ionel Pop sau continuând drumul tot pe lângă firul apei Sebeșului printre pădurile de molid, ajungeți la pasul Tărtărău, apoi șoseaua coboară spre Obârșia Lotrului urcând din nou pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, sau ,,Drumul Regelui,, cum i se mai spune, (despre TRANSALPINA voi vorbi în curând) acolo unde încă mai erau zăpezi și în luna mai.

Revenind la valea Sebeșului, cred că este una dintre cele mai frumoase zone din țară care merită vizitate, poate nu e prea cunoscută, dar cu siguranță iubitorii muntelui vor fi fascinați de aceste locuri minunate. Am promis că mă voi întoarce din nou pe aceste meleaguri (atunci voi vorbi și despre Mănăstirea Oașa) să văd Luncile Prigoanei, să ajung în Smida și Gâlceag, dar mai ales pe valea Frumoasei împreună cu domnul Ghiță care îmi va arăta aceste locuri minunate, să vedem viața ciobanilor de la stânele din munte, locurile pe unde în trecut Ionel Pop și M. Sadoveanu mergeau la vânătoare sau pescuit, în sălbăticia codrilor din frumoasa vale a Sebeșului.

Inchide