Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Parlamentul UE: Premierul Viorica Dăncilă va fi invitat la o discuţie despre legile Justiţiei

Premierul Viorica Dăncilă, fost europarlamentar, va fi invitată în faţa comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri civile (LIBE) a Parlamentului European, pentu a oferi detalii despre modificările aduse sistemului judiciar din România. Anunţul a fost făcut chiar în deschiderea dezbaterii din sesiunea de plen de la Strasbourg, cu tema "Ameninţări la adresa statului de drept provocate de reforma din sistemul judiciar".

Parlamentul UE: Premierul Viorica Dăncilă va fi invitat la o discuţie despre legile Justiţiei
Comentează 0

Dezbaterea, pe care o puteti urmări live AICI, a fost cerută de grupul parlamentar al Verzilor. Liderul acestuia s-a declarat îngrijorat de protestele care au implicat sute de mii de români. Și a acuzat Guvernul de la București că vrea ,,să se asigure că politicienii ies nevătămaţi din ceea ce ei numesc fapte de corupţie minore".

În deschiderea discuţiilor, vorbitorii au lăudat protestele de stradă organizate în România şi au invocat nevoia de a acorda sprijin şi asistenţă României. 

Săptămâna trecută, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a spus președintelui Klaus Iohannis, la Bruxelles, că, dacă legile justiţiei rămân în forma votată de Parlament, discuţiile privind renunţarea la Mecanismul de Cooperare-Verificare (MCV) şi intrarea României în spaţiul Schengen "se vor purta în alţi termeni".

Replicile mai multor lideri PSD și ALDE, partidele care susțin aceste modificări au fost extrem de virulente. În general, ținta atacului a fost chiar președintele J. K. Juncker. Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a declarat, marţi, că avertismentele acestuia sunt o ameninţare „ridicolă şi uşor etilică“.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite