Vremea Romania, Arad 19°C

Stiri Arad

Panoramă peste Păiușeni

Păiușeniul este așezat într-un cadru natural deosebit de frumos pe firul văii cu același nume,  pe ambele părți fiind înconjurat cu pădure de foioase cît vezi cu ochii.  Pînă în anul 1869 Păiușeniul nu era recunoscut ca sat de sine stătător, era un cătun se pare, legat de Chisindia. Unii istorici îl atestă documentar ca așezare prin anul 1574.

Panoramă peste Păiușeni
Comentează 1

Aveam de mult curiozitatea de a vedea Păiușeniul din altă perspectivă și iată că s-a ivit ocazia în urmă cu ceva timp  să o fac și pe asta și mă bucur pentru că acum văd cu totul altfel Păiușeniul , parcă cu mai mult drag.  Am urcat dealul pînă la noul releu de telefonie cu dorința de a avea o panoramă cît mai deschisă și a vedea frumosul sat așezat pe firul văii ,  de acolo de sus, deși întreg satul nu se poate vedea pentru că este cel mai lung sat din județul Arad avînd peste șapte km lungime și o vegetație densă  , însă nici conformația locului nu permite o vizibilitate peste întreg satul.

Desigur că voiam să văd și imensitatea pădurii din jur pentru că prietenii mei vînători din zonă îmi tot spuneau că e nemărginită și într-adevăr așa este. Puține locuri în județ am văzut atît de frumoase, cu atîta verde, unde pădurea ce înconjoară satul și valea Păiușeniului, este parcă de necuprins.

Aici este într-adevăr raiul sălbăticiunilor a cerbilor și mistreților, a căpriorilor, dar cu siguranță și al lupilor în iernile grele. Pădure cît vezi cu ochii, cîte o poieniță sau o țarină ici și colo pentru că Păișănanii pe lîngă sat au puțină grădină, relieful nepermițînd acest lucru peste tot în sat, însă au pămînturi sau fînețe pe dealurile de pe lîngă sat.

Acest lucru le îngreună munca, dar ei codrenii sunt obișnuiți și nu se plîng deși viața aici nu este chiar ușoară, însă oamenii nu lasă pămînt nelucrat nicăieri chiar dacă munca este de două ori mai grea. Văzînd superba panoramă, mi-aș fi dorit să copilăresc aici, să am o căsuță undeva lîngă pădure, să ies în nopțile cu lună plină să străbat potecile codrului,așa cum îmi place , să mă bucur de tot ceea ce natura a hărăzit acestor oameni.

Priveam  peste sat  de acolo de sus și mă gîndeam ce amintiri frumoase din copilărie trebuie să aibă cei care au crescut aici în armonie cu natura împreună cu ,,Măria sa Codrul” și ce poate fi mai frumos pentru un copil decît să petreacă aici vacanțele de vară, să se bucure de acele dimineți de vară răcoroase cînd soarele își aruncă razele peste frumoasa vale, iar în mirosul de fîn proaspăt cosit să zburzi în piciorușele goale pe iarba udă de roua dimineții fără nici o grijă prin țarină ori pe deal.

Să intrii în apa văii la scăldat în zilele fierbinți, iar serile să stai pînă se întunecă pe ulița satului împreună cu alți copii la joacă deși nu mai poți de foame însă nu te poți desprinde de ortacii de joacă ,sau să asculți concertul greerilor în iarba de curînd cosită ,  un vis frumos.

Sau să te bucuri copil fiind, atunci cînd vine iarna și  ninge cu fulgi mari, iar satul se acoperă cu mantia albă a zăpezilor, iar tata sau bunicul îți coboară  din pod săniuța  , apoi să o iei pe deal împreună cu alți copii să te bucuri de zăpada ce scîrție sub tălpile bocancilor și a  săniuței, ce alergă la vale ca un fulger în chiotul de bucurie a tuturora, fete și băieți.

Iar atunci cînd nu mai poți de frig și seara se apropie, iar năsucul este înghețat și roșu ca un măr copt, să îți aduci aminte de soba în care ard cu troznet lemnele, de căldura casei părintești și de mama care te așteaptă cu zîmbetul ei cald și bun în pragul casei cu o plăcintă aburindă abia scoasă din cuptor.

Apoi încet, încet adormi pe vreun scaun răpus de oboseală și ca prin vis te vezi purtat cu grijă de brațele tatălui și pus în patul moale și cald.

Doamne ce clipe minunate, pe care nimeni dintre noi cei care am avut parte de astfel de copilărie la țară nu le vom uita niciodată , dar cum ai putea să uiți oare frumoasele sărbători de Crăciun petrecute acasă cu cei dragi, colindul, cînd băteam ulița satului de la un capăt la altul colindînd fiecare casă și umpleam străicuța de colăcei  , apoi o săptămînă la rînd și cîinele casei o ducea împărătește din agoniseala ta.

Primăvara cînd  natura reînvie, cînd pădurea începe să îmbrace din nou minunata ei haină de un verde viu, deschis, iar privighetoarea, împărăteasa păsărelelor, își cîntă dorul ei și poate și al tău atunci cînd zorii se ivesc și totul începe să prindă viață,  totul parcă este ireal de frumos.Apoi după ce se luminează bine de ziuă toate  păsărelele își încep trilurile ca un concert în aer liber  și ascultîndu-le  ți se umple sufletul de bucurie .

Cînd înfloresc pomii totul este numai mireasmă de flori, atunci simți că trăiești cu adevărat la țară, iar sufletul tresaltă de bucurie. La sărbătoarea Floriilor să vezi frumoasele Păișănane îmbrăcate în minunate costume brodate în culori vii sau costume populare, un obicei foarte frumos care se păstrează încă ,  poate unicat în județul Arad.

Cine nu a copilărit la țară nu va știi niciodată ce clipe minunate a pierdut. Toamna aici este numai culoare cînd pădurea își schimbă haina, cînd vine vremea boncănitului la cerbi, să auzi din ogradă  ca un ecou peste pădure chemarea dragostei, rînduiala naturii și să vezi la lăsarea serii în vreo poieniță cerbul cum își adună ciutele, miresele lui dragi de care are atîta grijă.

Aici natura, așa cum Dumnezeu a lăsat-o, este stăpînă absolută, iar oamenii sunt buni și se ajută între ei , nu se lasă la greu.

Cineva îmi spunea că atunci cînd un băiat sau fată din sat are nuntă, toți din sat vin și contribuie cu ceva (ouă , făină,găini , etc.)  pentru  miri.  Foarte frumos, dar unde mai întîlnești astfel de oameni în ziua de astăzi ?

Bunătatea și omenia sunt greu de găsit, dar iată că mai există, pentru că Dumnezeu a binecuvîntat acești oameni cu bunătate și locuri deosebit de frumoase , poate că acest lucru este darul lui pentru acești oameni minunați........  

Am coborît încet înapoi în sat, dar pe alt drum, ajungînd spre înserat la mașină. Am stat ascultînd talăngile vacilor ce coborau din deal pentru că astăzi tot mai rar întîlnim acest lucru, iar cîțiva Păișăneni își așteptau văcuțele așa cum făceam și noi cînd eram copii trimiși de părinți.

Mă gîndeam că în urmă cu peste douăzeci de ani aici erau foarte multe animale, Păiușeniul era vestit în județ ca număr de capete de bovine, dar astăzi mai sunt puține, însă nu țăranul este vinovat de acest lucru, ci sistemul care descurajează prin legi strîmbe țăranul român.Acești oameni au iubit animalele dintotdeauna , așa au fost învățați de părinți din astaau trăit cu ani în urmă.

Peste puțin timp seara și-a intrat în drepturi apoi luna s-a ridicat de dincolo de deal  peste Păiușeni. Am plecat încet, lăsînd în urmă ,,ceva drag” , lăsînd în urmă satul cu luna pe cer aruncînd  săgeți de lumină peste apa văii Păiușeniului, peste sat și peste pădure, lăsînd în urmă un loc desprins parcă dintr-o frumoasă poveste.

În gînd  mi-a venit acel frumos cîntec ,,Sat frumos și liniștit...”, iar ochii mi s-au umezit cu gîndul la copilărie.

P.S.   Dedic aceste rînduri tuturor celor care și-au petrecut frumoasa copilărie la Păiușeni și sunt legați sufletește de ,,Păiu..”.

Galerie foto (79)

Scrie un comentariu

trimite

Inchide