Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Orban, după discuţiile de la Cotroceni: Soluţia anticipatelor este cea mai bună

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, după discuţiile avute cu preşedintele României, Klaus Iohannis, că PNL a luat decizia de a nu participa la nicio formă de guvernarea a PSD, decizie care a fost comunicată şi şefului statului.

Orban, după discuţiile de la Cotroceni: Soluţia anticipatelor este cea mai bună
Comentează 0

De asemenea, Ludovic Orban a mai spus că s-a luat decizia de a vota impotriva oricărei formule de guvernarea formată de PSD.

În ceea ce priveşte alegerile anticipate, acesta a precizat că s-a comunicat această opţiune preşedintelui. "Considerăm că opţiunile populaţiei din prezent nu mai au nicio legătură cu optiunile pe care le aveau la alegerile din decembrie 2016", a completat preşedintele PNL, explicând că soluţia anticipatelor este cea mai bună.

"PNL a luat decizia de a nu participa la nicio formulă de guvernare care cuprinde PSD, de a vota împotriva oricărei formule de guvernare care conţine PSD. Opţiunea pe care am exprimat-o şi preşedintelui este pentru provocare de alegeri anticipate, deoarece considerăm că opţiunea populaţiei de astăzi nu mai are nicio legătură cu opţiunea populaţiei formulate la alegerile din 11 decembrie 2016. L-am informat pe preşedinte că PNL, în cazul în care i se va solicita, îşi poate asuma răspunderea de a demara negocieri pentru formarea unui majorităţi parlamentare care să sprijine un guvern fără PSD", a spus Orban, la Palatul Cotroceni, după consultările cu şeful statului. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei).

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite