Vremea Romania, Arad 21°C

Stiri Arad

ORAVITZAN în ERA VĂRSĂTORULUI, captând inspirația în Potirul SFÂNTULUI GRAAL

ORAVITZAN în ERA VĂRSĂTORULUI, captând inspirația în Potirul SFÂNTULUI GRAAL
Comentează 0

Dacă în ultimele două milenii, începând cu nașterea lui Isus și până în anul 2000 omenirea s-a aflat în Era Peștilor, semnul lui Cristos fiind peștele, următorii 2000 de ani lumea noastră (tridimensională) îi va petrece în ERA VĂRSĂTORULUI, adică a Duhului Sfânt. Care, ca și inspirația, este prin definiție subiectiv și ”se îndură de cine vrea să se îndure”.

Or, expoziția lui Silviu Oravitzan, ”Lumină și Jertfă”, vernisată ieri (15 mai) la Sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă, adică în această perioadă apropiată de sărbătoarea Rusaliilor și în această cheie poate fi interpretată. 

Căci, la fel precum astăzi Rusaliile (domesticite) semnifică pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor, Rusaliile precreștine erau spiritele dezlănțuite, dionisiace, arhetipale, care, invadând sufletele, potire fragile, ale muritorilor, le puteau sfărâma cu totul. Amintiți-vă acele versuri cutremurătoare, în care Eminescu parcă își presimțea, cu câțiva ani înainte, soarta: 

”Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun?
Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun!”

Adică, energiile formidabile ale Lumii de Sus, au nevoie de a fi îmblânzite, transformate (la fel cum se scade puterea curentului electric printr-un transformator) pentru a ne fi accesibile și nouă, pământenilor. Și a le putea apoi primi în Potirul Graalului sufletului nostru. Căci sufletul omenesc este cumva ca un aparat de radio, proiectat să funcționeze la un curent de 220 volți, și vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă ar fi alimetat brusc la 380 volți (curent trifazic). 

Aranjamentul din capătul stâng al sălii Ovidiu Maitec, unde imaginii de pe tavan a Creatorului îi corespunde pe dușumea Potirul Graalui, parcă tocmai asta ar vrea să ne sugereze că, prin paratrăznetul crucii de pe peretele apropiat, energiile Dumnezeului celui Viu sunt îmblânzite (prin jertfa Fiului pe cruce) și pot fi captate fără riscuri în potirul sufletului omenesc.

Dar iată, succint, și păreri mai calificate decât a mea, despre expoziția de excepție, al cărei curator (tot de excepție) a fost criticul de artă Adriana Pantazi de la Complexul Muzeal Arad:

”Sunt onorată să pot participa împreună cu dvs. la acest frumos eveniment și vreau să felicit întreaga echipă pentru modul exemplar în care a muncit în această perioadă. Sântem onorați să avem alături de noi pe distinșii profesori Radu Preda și Marcel Tolcea, care cu siguranță vor da o notă distinctă, o greutate acestui eveniment. Expoziția cred că ne întântă sufletele tuturor, cu o temă bine aleasă, simbolistica creștină, care în an centenar cred că are și mai mare greutate”.- Claudia BOGHICEVICI, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

”Sunt foarte multe lucruri de spus în această expoziție și anume aș marșa pe un drum care trece de la memorie, adică de la martiriu, căci, pentru cei care îl mărturisesc pe Isus Cristos, frumosul este ADEVĂRUL. Iar arta lui Silviu Orăvitzan are și darul de a ne face să ne privim trecutul așezându-ne cu privirea spre față. Așa cum adevărata așezare în ceea ce privește mărturisirea și asemenenea oricărui om atunci când simte nevoia să-și regăsească centrul, se află în așezarea față către față”.- Marcel TOLCEA, Universitatea de Vest Timisoara.

”Nu credeam că o să mai pot vedea ceva de la maestrul Oravitzan, care să-l întreacă pe Oravitzan însuși. Așa cum un bun text are nevoie de un bun editor, o bună expoziție și un bun artist au nevoie de un bun spațiu. Or, eu cred că la Arad s-a găsit un asemenea ”editor de spațiu”, fapt pentru care vă felicit. Avem aici de -a face cu un breviar oravitzan, fapt pentru care îi felicit deja anticipat pe cei care, din întâmplare sau cu voință, vor da peste el”. Radu Preda, Universitatea Babes-Bolyai Cluj/IICCMER.

Expoziția este deschisă publicului în perioada 15 mai - 29 iulie 2018. 
Expoziția este deschisă publicului la Noaptea Muzeelor
(Sâmbătă, 19 mai, orele 20.00-02.00).

 

Vasile Zărăndan

 

 

 

Galerie foto (132)

Scrie un comentariu

trimite

Inchide