Vremea Romania, Arad 23°C

Stiri Arad

Olivia Steer, despre legea vaccinării: "Instaurează fascismul medical. Sunt mulți bani la mijloc"

Olivia Steer a apărut marți seară, 11 aprilie, la B1 Tv, la emisiunea “Se întâmplă acum”, pentru a vorbi despre problema vaccinării copiilor, în contextul în care în legea pusă în dezbatere de ministrul Sănătății apare propunerea ca părinții să fie acuzați de rele tratamente dacă nu își vaccinează copiii.

Olivia Steer, despre legea vaccinării:
Comentează 0

După cum se știe, soția lui Andi Moisescu este total împotriva vaccinurilor și militează pentru ca părinții să nu-și vaccineze micuții pentru că acest lucru i-ar infesta pe copii cu virusuri, spune ea. "Sunt foarte mulți bani la mijloc. Dintotdeauna, banii au mișcat lumea. Într-un mod nefast, însă", și-a început ea pledoaria.

Întrebată de ce s-a poziționat atât de ferm împotriva vaccinurilor, Olivia Steer a răspuns: "Din principiu. Pentru că am terminat Dreptul și știu care sunt legile, care sunt drepturile mele. Tot ceea ce face Ministerul Sănătății, că ne tot amenință cu această lege a obligativității vaccinării, este un abuz. Tot ce face Ministerul Sănătății este un abuz. Să oblige pe cineva să se vaccineze sau să recurgă la orice procedură medical împotriva voinței lui sau împotriva voinței părinților, dacă vorbim despre un minor, este neconstituțional".

Moderatorul emisiunii, Tudor Barbu, i-a pus în vedere cazurile copiilor morți în urma epidemiei de rujeolă din România. Olivia s-a arătat sceptică: "Acestea sunt doar niște declarații politice. A văzut cineva vreo dovadă că acești copii au murit într-adevăr de rujeolă? Avem buletine de la medicina legală? Nu am văzut și nu au fost oferite niciodată publicului aceste dovezi. Am văzut doar că acești copii au murit în spital, așa că eu, care știu care e situația spitalelor din România, sunt foarte suspicioasă cu privire la această declarație. Cred că fie e vorba de o infecție intraspitalicească sau de malpraxis. Dacă un copil este într-o mașină, pe stradă, are rujeolă și moare în accident de circulație, Ministerul Sănătății va spune că a murit din cazua pojarului pentru că avea virusul."

Soția lui Andi Moisescu nu a negat că și-a vaccinat copiii, dar la fel de bine a declarat că a stopat aceste proceduri: "Mi-am vaccinat copiii până la un moment dat, când am aflat toate informațiile pe care le știu astăzi. Care este motivul pentru care aș accepta ca băieții mei să fie vaccinați cu substanțe extrem de toxice?!", a adăugat Steer, care a și venit cu o carte pentru a-și susține afirmațiile, a lui Yehuda Shoenfeld, considerat în acest moment cel mai mare imunolog din lume, care a scris despre reacțiile adverse ale vaccinurilor.

Sursa: click.ro

Scrie un comentariu

trimite

Inchide