Vremea Romania, Arad 17°C

Stiri Arad

O nou-promovată la debutul stagional pe propriul teren. "Mă interesează foarte mult să debutăm acasă cu victorie"

O nou-promovată la debutul stagional pe propriul teren.
Comentează 0

Cele 3 puncte mari de la Târgovişte obligă. UTA mu trebuie să facă paşi greşiţi pe teren propriu în acest sezon, şi poate dubla zestrea din clasament mâine. La Şiria trupa lui Mihalcea întâlneşte o nou-promovată Metaloglobus. „La Târgoviște, m-a mulțumit atitudinea jucătorilor până în ultimul minut. Avem nevoie de aceeași atitudine și acum. Meciul e foarte important, avem date precise despre adversari. Știm că încearcă să joace fotbal, că au un antrenor foarte bun, care anul trecut a promovat la pas cu această echipă. E foarte important ce vom exprima noi în teren, fiind conștienți că avem experiența și valoarea de partea noastră. Dar, rămânem modești până ce ne vom câștiga locul în Liga 1. Pentru sâmbătă, mă interesează foarte mult să debutăm acasă cu victorie. Nici nu mă interesează cum jucăm, prestațiile noastre se vor îmbunătăți de la meci la meci. Deocamdată, contează doar să câștigăm, iar echipa se aliniază la această idee”, a punctat antrenorul UTA-ei, Adrian Mihalcea.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide