Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O frumoasă serbare la sfîrșit de an școlar la grădinița și școala din Păiușeni (FOTO/VIDEO)

Într-o zi de iunie, cu miros de tei și parfum de cireșe, ne-am adunat cu mic, cu mare la școala primară din satul Păiușeni, comuna Chisindia pentru a viziona sebarea sfârșitului de an școlar 2017-2018 a copiilor grădiniței și elevilor clasei pregătitoare, clasei I și clasei a II-a.

O frumoasă serbare la sfîrșit de an școlar la grădinița și școala din Păiușeni (FOTO/VIDEO)
Comentează 0

Deoarece anul acesta este Centenarul Marii Uniri, ne-am gândit să reamintim lumii de tradițiile și obiceiurile din satul nostru vechi de mai bine de câteva decenii. Astfel, am încercat să insuflăm atât tinerilor elevi, cât și celorlalți, un spirit patriotic, prin sceneta organizată de noi. Sceneta se intitulează “La horă-n sat” iar elevii au venit îmbrăcați în costume populare viu colorate, care au animat de minune sala de clasă, amenajată cu obiecte vechi provenite din muzeul satului.

Prin activitățile desfășurate de-a lungul anului școlar 2017-2018 am dorit ca elevii noștri să acumuleze cunoștințe despre neam și țară, despre trecutul glorios al poporului nostru. Am dorit atât să-i instruim prin deslușirea tainelor cititului, scrisului și socotitului, cât și să-i educăm pentru a ajunge oameni maturi și responsabili.

Am convingerea că acești elevi vor respecta memoria strămoșilor noștri și faptul că la rândul lor vor transmite mai departe frumusețea obiceiurilor și tradițiilor din acest sat minunat.

Vreau de asemenea să urez elevilor vacanță plăcută iar părinților să le mulțumesc pentru colaborarea din acest an școlar. Vă doresc sănatate și să ne revedem cu bine la toamnă!

Profesor învățământ primar,

Hălmăgean Florina

Galerie foto (209)

Articole asemanatoare