Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O avarie la rețeaua de încălzire a lăsat fără căldură o parte a zonei centrale a Aradului

O avarie la rețeaua de încălzire a lăsat fără căldură o parte a zonei centrale a Aradului
Comentează 2

Mai mulți arădeni care locuiesc în zona centrală a municipiului nu pot avea, cel puțin deocamdată, căldură în calorifere. Totul, din pricina unei țevi sparte la a cărei repararea se muncea în cursul amiezii de miercuri.

Deși CET a început să furnizeze căldură, încă de marți, în timpul testelor o conductă aflată la intersecția străzilor Nicolae Bălcescu și Dragalina a cedat presiunii. Din acest motiv mai mulți angajați ai CET Hidrocarburi se aflau miercuri, la orele amiezii, la muncă pentru a înlocui țeava.

Marina Plaveți, purtătorul de cuvânt al CET Hidrocarburi, spune că angajații companiei vor lucra atât timp cât este necesar pentru a remedia defecțiunea. "S-a dat drumul la apă în rețea pentru încălzire, iar una dintre țevi a cedat. Acum se lucrează la înlocuirea ei. Sperăm să finalizăm acest proces în cursul zilei de astăzi. Muncitorii vor lucra până târziu dacă este cazul. În cel mai rău caz, mâine lucrarea va fi terminată și lucrurile vor intra în normal", ne-a declarat Marina Plaveți.

Din informațiile furnizate de reprezentanții CET Hidrocarburi, sunt afectate imobile de pe străzile: Dragalina, Bălcescu și Decebal.

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite