Vremea Romania, Arad 32°C

Stiri Arad

Numărătoarea paralelă a PNL îl indică pe Gheorghe Falcă învingătorul alegerilor în Arad / UPDATE: Procentele finale obținute de candidați

Reprezentanții PNL Arad efectuează numărătoarea paralelă a voturilor exprimate, iar potrivit informațiilor centralizate până la miezul nopții, Gheorghe Falcă a câștigat detașat alegerile.

Numărătoarea paralelă a PNL îl indică pe Gheorghe Falcă învingătorul alegerilor în Arad / UPDATE: Procentele finale obținute de candidați
Comentează 3

Update 1 Procentele finale obținute de candidați

PNL a finalizat numărătoarea paralelă a voturilor, iar potrivit datelor centralizate, Falcă a obținut 46,14% din voturi.

„Le mulţumesc celor care m-au votat. Aceştia sunt oamenii raţiunii, care cântăresc faptele într-un oraş. Știm că mai avem mult de muncă pentru oraş. Unii au ştiut să aducă ură şi lucrul acesta e rău pentru comunitate. Nu ura e motorul dezvoltării, ci faptele”, a declarat Falcă, la Televiziunea Arad.

Următorul clasat este Sebastian Bulumac, independent susținut de PSD și alte formațiuni, care a obținut 26,55% din voturi.

Am pornit de la zero și într-o lună am ajuns la aproximativ 30%, chiar dacă mesajul meu nu a ajuns la toți arădenii. Nouă ne pasă de Arad și vom continua ceea ce am început în urmă cu câteva săptămâni”,  a scris Bulumac pe Facebook.

Ceilalți cadidați din Arad se află la mare distanță de primii doi: Bognar Levente (UDMR) - 6,57, Ionel Ciupe (ALDE) – 5,99%, Marin Lupaş (independent) - 3,88%,  Samuel Caba (PMP) - 3,37%, Ciprian Florin Luca (independent) - 2,75%, Adrian Wiener (Partidul M10) - 2,05%, Călin Gabriel Costea (Partidul ”Mândri că suntem arădeni”) - 1,06%, Viorica Elvirea Pop (independent) – 0,79%, Dorin Filip (independent) - 0,46%.

Pentru Consiliul Local Arad, principalele formațiuni câștigătoare sunt PNL- 40,31%, PSD - 26,01%, UDMR - 8,25, ALDE  - 5,21% și PMP - 4,04%.

Biroul Electoral Municipal a anunțat că va furniza doar rezultatele finale, pentru că nu are posibilitatea tehnică de a extrage rezultate parțiale din programul informatic utilizat.

ȘTIREA INIȚIALĂ:


Potrivit unor surse din cadrul PNL Arad, partid care efectuează numărătoarea paralelă a voturilor, au fost centralizate deja datele din aproape o treime dintre secțiile de votare din oraș. Cifrele arată că Gheorghe Falcă a câștigat al patrulea mandat consecutiv de primar. El ar fi obținut aproximativ 45 la sută din voturile arădenilor, iar principalul contracandidat, independentul Sebastian Bulumac (susținut de PSD și alte formațiuni), ar fi obținut în jur de 20 de procente.

În municipul Arad, prezența la vot a fost de 36,09 la sută, respectiv 55.253 de alegători dintre cei 153.069 înscriși în liste.

În județ, prezența a fost mai mare, respectiv 49,39 la sută dintre alegători.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide