Vremea Romania, Arad 5°C

Stiri Arad

Misiuni de ordine publică ale jandarmilor arădeni la sfârșit de săptămână

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în acest sfârșit de săptămână, în misiuni care au avut drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, cu o medie zilnică de 100 jandarmi, atât pentru misiunile de ordine publică cât și pentru cele de pază și protecție instituțională.

Misiuni de ordine publică ale jandarmilor arădeni la sfârșit de săptămână
Comentează 0

Astfel, jandarmii au constatat fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și fapte de comerț ilicit. Pentru aceste contravenții, au fost aplicate 24 sancțiuni în valoare totală de 5.050 lei.

Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul a 3 infracțiuni constatate pe timpul executării misiunilor de ordine și siguranță publică.

Fapte de încălcare a Codului Vamal, sesizate de jandarmi

Duminică, 17 iunie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, pe timpul executării serviciului de ordine și siguranță publică, au depistat în zona Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, un bărbat, cu vârsta de 34 de ani, care avea asupra sa tigări  netimbrate de diferite mărci.    

Acesta le depozitase în portbagajul autoturismului personal, parcat pe o stradă din apropierea pieței, iar la vederea jandarmilor, a afișat un comportament suspect, încercând să se sustragă verificărilor ce se impuneau. 

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit într-un loc special amenajat din portbagajul autoturismului, 150 pachete cu țigări netimbrate, ce urmau să ajungă în piață, pentru a fi comercializate.

Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării pachetelor  cu țigări și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de ,,Colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că  acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia” , conform Legii nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României modificată prin O.U.G.  nr. 54/2010.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Scrie un comentariu

trimite