Vremea Romania, Arad 0°C

Stiri Arad

La semnalul următor ... nu va fi nici o oră!

La semnalul următor ... nu va fi nici o oră!
Comentează 0

Văzui în acest anost sfârşit de săptămână instalaţia propusă la Muzeul de Artă Arad de către ileana selejan // reVoltaire din partea kinema ikon, sub titlul înşelător „Maşina Timpului”. Cică sofisticata OPERĂ DE ARTĂ este însoţită, precum medicamentele de un prospect, de o proză lipită pe un perete al încăperii, un text plictisitor, ce are virtutea de a nu spune nimic în două paragrafe consistente şi pe care o să-l anexez într-un PS, pentru orice eventualitate.

Iar instalaţia în sine mi s-a părut o îngrămădire incoerentă de obiecte familiare individului începutului de secol XXI, fără nici o logică artistică, care să le dea un sens, oricât de abisal, confuz şi insondabil ar fi el actul creator. Sigur, o să se găsească ei oricând vreo doi puerili Tomckat Cu Arond, ce o să leşine extaziaţi de atâta emoţie estetică, dar oricât ar ţine ea arta subteran de vârsta inocenţei, ileana selejan // reVoltaire par aici nişte copii hâtri care, în cel mai bun caz, s-au amuzat punând laolaltă mai multe obiecte specifice tehnicii actuale şi acum mustăcesc sătisfăcuţi că le-au dat bătaie de cap snobilor, preocupaţi să vâneze semnificaţii.

Personal cred că, după atâţia ani de experimente infantile, ar cam fi vremea ca artiştii maturi de la kinema ikon să abandoneze pantalonii scurţi şi benzile desenate şi să mediteze (chiar şi-n poziţia lotus) la spusele lui Goethe:

„Oricât de-absurd dă-n clocot mustul

La urmă tot s-alege-un vin”.

Vasile Zărăndan

P. S. Textul promis:
 

„La semnalul urmator, va fi ora
 

Drumul se asterne lent, cursiv, ca o poveste lunga / sau o pisica lenesa (depinde) tolanita la soare. Traversez campul ars de canicula in viteza. E tarziu si nu evreme de pierdut. Pe langa liniile de inalta tensiune, doar asfaltul incins imi contureaza privirea. Reper stanga-dreapta, nord-sud-est-vest, 360 de grade, trasez o diagonala, couleur gri deschis — cine mai stie incotro ma indrept? Sunt eu Jean. Jean-Paul mon cher, care altul. Port o tigara in coltul gurii, ochelari desoare New Yorkezi … Sunt un aventurier, un romantic, inamicul suprem al plictisului si al rutinei, mai periculos decat albastrul cerului, imbatabil si de neînvins. De la volan vad podul cum se apropie, si in spatele lui un deal; urmeaza un munte, si mai apoi o trecatoare.
 

 

Si eu, la fel de trecatoare, am pornit la drum. Din a patra calc pedala de acceleratie pana la fund, forjez motorul. Depasesc un tip cu o decapotabila, din aia vintage. Ehei, calatorului ii sade bine cu drumul! Fie ca merge inainte sau inapoi. Uite ca incet incet se si intuneca. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Climă temperat continentală de tranziție atarnand de-un nor. Am si eu o temere. E relativa. Pe zi ce trece, cu cat uit cu atat imi amintesc din ce in ce mai multe. Numai ca … toate-s parca dintr-o alta viata. Era 1921, septembrie, nici nu mai stiu exact ce zi, decat ca era luni. Tata inchisese deja pravalia, si eu aproape ca terminasem de pregatit aluatul pentru ziua de maine. Croisant cu ciocolata, favoritul meu. Inca era prea cald afara, orasul pustiu, prafuit. Simteam cum mi se aduna broboane de sudoare pe frunte… nu cumva sa imi scape in faina. Imi dau jos sortul, imi sterg fruntea, si astept. Poate maine ajung si eu mai repede acasa. Cat de triste tropicele urbane! In Aradul Nou, la Sebes-Alba, la Havana, New York, sau Valparaiso, care sa fi fost? Nu mai stiu. Imi sunt atat de cunoscute si familiare toate. De parca doar ieri m-as fi urcat in masina timpului. Destinatia?
 

Ileana Selejan”

Galerie foto (22)

Scrie un comentariu

trimite