Vremea Romania, Arad 16°C

Stiri Arad

La Pâncota peste 300 de copii au sărbătorit Ziua Copilului în parcul orașului

Parcul orașului Pîncota a fost asaltat de copii în după-masa zilei de 1 iunie, Ziua internațională a Copilului, datorită faptului că primăria orașului Pîncota a organizat (fiind la prima ediție) această zi deosebită pentru cei mici facilitînd o serie de activități dedicate micuților, acestor suflețele deosebite.

La Pâncota peste 300 de copii au sărbătorit Ziua Copilului în parcul orașului
Comentează 0

Desigur, la petrecerea copiilor au sosit Mickey și Minnie care au fost tot timpul alături de copilași, împreună cu Albă ca Zăpada, iar micuții s-au fotografiat spre bucuria lor și a mămicilor, cu aceste personaje mult îndrăgite din lumea poveștilor.

Peste 300 de copii și-au petrecut 1 iunie în parcul orașului Pîncota, atât copii din oraș, cât și din Măderat, sat aparținător. De asemenea au venit copii cu mămicile lor și din Agrișu-Mare, Șiria și chiar de la Șicula, ducându-se vestea în zonă că la Pîncota se organizează „Ziua Copilului”, bucurându-se aici de tot felul de activități distractive dedicate lor.

Sufletul și coordonatorul acestui deosebit eveniment a fost domnișoara Lavinia Sere, mult îndrăgită și cunoscută de copilași pentru faptul că știe să „pătrundă frumos în sufletele lor” antrenându-i în activități specifice lor. S-au organizat concursuri, jocuri, s-a desenat pe asfalt cu crete colorate, iar topoganul a fost foarte apreciat de cei mici fiind pus la dispoziția copiilor în mod gratuit de Primăria orașului Pîncota.

Momentul surpriză a venit din partea primăriei când micuților le-au fost oferite diplome, iar firma Avon  a organizat o tombolă pentru cei mici și pentru mămicile acestora,  oferind în mod gratuit produse Avon ca premii.

Inițiativa Primăriei Pâncota este un dar frumos pentru copii , și nu ne rămîne decît să felicităm pe cei care s-au gândit la aceste minunate făpturi și le-au organizat  această zi specială , care a fost  foarte apreciată de părinți și copii, și de altfel de toți locuitorii orașului. Parcul a fost într-adevăr ,,o lume minunată a copiilor , o lume cu mult soare” în sufletele copiilor și a părinților deopotrivă, care s-au bucurat împreună.

Primarul orașului și viceprimarul au fost tot timpul alături de copii, semn că micuții sunt importanți pentru comunitate, cei doi primind multe felicitări din partea părinților pentru această frumoasă inițiativă. O mămică spunea așa „Muzică populară și spectacole avem mereu , la tot pasul, dar iată că s-a gândit cineva și la copiii noștri”.

Este un început frumos, o inițiativă lăudabilă care merită preluată și de alte comunități pentru că la urma urmei copiii sunt cei care ne fac zilele frumoase și senine, ei sunt oaza noastră de liniște sufletească și merită să le oferim tot ceea ce este mai bun, pentru că o viață fără copii este o viață  trăită fără bucurii adevărate.

Nimic nu se compară cu îmbrățișarea copilului tău drag, cu acele brațe mici și minunate care îți cuprind gâtul seara înainte de culcare cu multă dragoste,spunîndu-ți un dulce ,,Te iubesc mamy sau taty,,!... iar faptul că mângâi obrăjorii copilului iubit înainte să adoarmă, spunându-i o poveste cu zâna cea bună, este tot ce poate fi mai sfânt și frumos pe acest pământ.

Scrie un comentariu

trimite