Vremea Romania, Arad 26°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: PSD lasă drept moștenire supraîndatorarea României

Iustin Cionca: PSD lasă drept moștenire supraîndatorarea României
Comentează 0

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că bugetul pentru 2016 lăsat moștenire de PSD se bazează pe supraîndatorarea României și este un buget anti-dezvoltare.

                „La predarea mandatului, Eugen Teodorovici a încercat să prezinte în mod triumfalist situaţia financiar-bugetară, dar nu a putut să ascundă faptul că nu a pregătit implementarea măsurilor de relaxare fiscală şi de creştere a salariilor bugetarilor. Din datele prezentate de Eugen Teodorovici rezultă că singura posibilitate de a aplica aceste măsuri o reprezintă supraîndatorarea României şi tăierea masivă a investiţiilor publice. Deficitul bugetar anunţat pentru 2016 este de 2,95% (metodologie ESA), în creştere cu 1% din PIB faţă de 2015, ceea ce însemnă o îndatorare a României cu peste 7 miliarde lei în 2016. Dacă luăm în considerare şi avertismentul şefului ANAF, că veniturile bugetare prezentate de Eugen Teodorovici pentru 2016 sunt supraevaluate cu aproximativ 7 miliarde lei, atunci rezultă un deficit bugetar de aproximativ 4% şi o creştere a datoriei publice cu peste 14 miliarde lei în anul 2016, faţă de anul acesta. Sincer, vă spun că mi se pare incredibil ca după reorganizarea ANAF şi având o creştere economică de 6 ori mai mare decât în 2012, veniturile bugetare au scăzut la aproape 29% ca pondere în PIB, mai puţin cu 2,7% din PIB faţă de anul 2009, când România se afla în plină criză financiară. Bugetul este puternic anti-dezvoltare deoarece se continuă politica păguboasă de sacrificare a investiţiilor publice. Asta deoarece compensarea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute în noul cod fiscal (de circa 10,2 miliarde lei) se va face tot în detrimentul investiţiilor publice, care vor fi mai mici cu 11,7 miliarde lei faţă de prevederile bugetare din anul 2015. De fapt, acest lucru chiar nu ne mai miră, pentru că principala preocupare politică a Guvernului Ponta a fost sacrificarea locurilor de muncă și a salariilor decente generate de investițiile publice”, a declarat Iustin Cionca.

                Prim-vicepreședintele PNL Arad mai spune că Guvernul PSD nu a pregătit România pentru atragerea banilor europeni gratuiți, acest fapt constituind o bombă pentru noul Guvern.

„O altă bombă lăsată de PSD şi Eugen Teodorovici în buget o reprezintă nepregătirea României pentru atragerea banilor europeni gratuiţi din cadrul financiar multianual 2014-2020. Dacă în perioada 2014-2015 PSD nu a reuşit să atragă niciun leu din noul exerciţiu financiar, pentru anul 2016 îşi propusese, numai pe hârtie, să atragă doar circa 10 miliarde lei. Românii trebuie să ştie că Guvernul Ponta nu a lăsat în urmă niciun proiect major de investiţii finanţat din noul exercitiu financiar şi, mai grav, a lăsat foarte multe proiecte nefinalizate din exerciţiul financiar 2007-2013. Proiectele lăsate de izbelişte de Guvernul Ponta vor trebui finanţate de la bugetul de stat, iar banii europeni gratuiţi primiţi pentru aceste proiecte vor trebui daţi înapoi. Această pagubă nu va fi plătită din buzunarul lui Ponta sau Teodorovici, ci din buzunarele românilor, prin plata impozitelor şi taxelor. Acum înţelegem de ce Guvernul Ponta a tras de timp şi nu a transmis Parlamentului nici Strategia fiscal-bugetară şi a întârziat şi transmiterea bugetului de stat pe anul 2016. Dacă bugetul ar fi venit în Parlament cu aceste cifre, cei mai mulţi lideri PSD nu ar mai fi ridicat capul din pământ de ruşine pentru mult timp şi ar fi votat împotrivă”, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide