Vremea Romania, Arad 25°C

Stiri Arad

Ionel Bulbuc (PNL): “Continuăm modernizarea galeriilor de artă din Arad!”

Ionel Bulbuc (PNL): “Continuăm modernizarea galeriilor de artă din Arad!”
Comentează 1

După modernizarea Galeriei de Artă „Alfa”, consilierul liberal Ionel Bulbuc susține că va continua proiectul și în ceea ce privește restul spațiilor de expunere a lucrărilor de artă:

Mă bucur că am reușit, într-un timp relativ scurt să modernizăm Galeria de Artă Alfa. Consider că acest proiect reprezintă un sprijin pentru comunitatea iubitorilor de artă arădeni. Ținând cont de faptul că Aradul are artiști excepționali a căror lucrări sunt recunoscute la nivel național și mondial, mi se pare firesc să le oferim spații adecvate pentru vernisaje, lansări, prezentări.

De-a lungul anilor Galeria Alfa a găzduit lucrări de artă deosebite și au încântat publicul cu fiecare ocazie. Din nefericire, însă, investițiile au continuat să scadă iar degradarea s-a făcut observată. Așadar, cu ajutorul personalului de la Direcția Patrimoniu din Primăria Arad am reușit să schimbăm fațada de sticlă, să aducem 60 de corpuri de iluminat cu lumină rece, să igienizăm și să zugrăvim. Mă bucur că am reușit să terminăm la timp lucrările tocmai pentru ca galeria să organizeze expoziția picturilor în acuarelă și a icoanelor semnată de artista Elena Boțan. Vom continua acest proiect de modernizare și în ceea ce privește Galeria Delta. Îmi doresc ca pe viitor Aradul să găzduiască numeroase expoziții de artă atât autohtone, cât și internaționale, iar pentru asta este nevoie de spații propice lucrărilor artisitice, a încheiat consilierul municipal PNL Arad, Ionel Bulbuc.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide