Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Încep recrutările! Legea rezervişilor voluntari a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017

MApN anunţă că în acest moment nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu şi că voluntarii rezervişti urmează să primească, pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut, 10 la sută din salariul de bază.

Încep recrutările! Legea rezervişilor voluntari a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017
Comentează 0

Legea Statutului rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2017. Normele metodologice de aplicare a legii vor fi emise în termen de cel mult 90 de zile, după care Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari.

Normele de aplicare a Legii sunt în curs de finalizare şi vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017. Ulterior, MApN va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari, din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri.

Este vorba în esenţă despre un sistem care presupune o pregătire cu formare iniţială de trei, patru luni, o introducere în materie, asta în funcţie de cei care răspund acestei posibilităţi, respectiv dacă au sau nu au background pentru armată. După aceasta ar urma stagii periodice de o durată mult mai scurtă, de o săptămână, două săptămâni de reîmprospătare a cunoştinţelor şi menţinere a nivelului de instrucţie cu scoatere din producţie şi respectiv plata în toată această perioadă a unui procent, probabil 10 la sută din salariul pe care aceşti rezervişti voluntari îl au. (…) Ne uităm în 2017, într-o primă etapă, la un număr de aproximativ 2.900, după care va trebui să vedem care sunt nevoile de completare a rezervei noastre şi care este reacţia publicului. Reacţia de principiu pe care am înregistrat-o până acum este foarte bună. Nu cred că există susţinere în acest moment pentru reluarea stagiului militar obligatoriu şi nu cred că se pune problema”, a declarat ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Citeste mai mult pe romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite