Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

HRAMUL PRINCIPAL AL MĂNĂSTIRII HODOŞ-BODROG

Mii de pelerini din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi şi-n acest an la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, una din cele mai vechi aşezări monahale din ţară, pentru a o cinsti aşa cum se cuvine pe Maica Domnului, alături de ierarhii arădeni şi de obştea sfintei mănăstiri.

HRAMUL PRINCIPAL AL MĂNĂSTIRII HODOŞ-BODROG
Comentează 0

Credincioşii au posibilitatea de a se închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, descoperită într-o movilă de pământ de către un taur din turma unui păstor pe locul unde se află astăzi mănăstirea. Hodoş, ar fi numele taurului de care legenda leagă începutul mănăstirii şi provine de la slavul ,,hudus”, care înseamnă sărbătoresc, maiestuos, iar numele de Bodrog desemnează poziţionarea mănăstirii între ape, între satele Bodrogul Vechi şi Bodrogul Nou. Pentru a confirma datele tradiţiei, se mai păstrează şi astăzi, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit icoana, precum şi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

În seara de dinaintea marelui praznic, pelerinii, având în frunte un mare sobor de preoţi, au avut posibilitatea de a reface Drumul Crucii, în adâncă smerenie în faţa jertfei Mântuitorului, procesiune care se desfăşoară de aproape un secol la această străveche mănăstire.

Fiind în Anul Centenar, se cade să amintim, pe lângă faptul că Mănăstirea Hodoş-Bodrog este cea mai veche mănăstire din ţara noastră cu viaţă monahală neîntreruptă încă din anul 1177 , şi că în anul Marii Uniri, 1918, a fost singura mănăstire ortodoxă românească din Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş.

În acest an, sfintele slujbe cu prilejul  hramului se vor desfăşura după următorul program:

Miercuri, 15 August 2018

Ora 02:00 – Sfânta Liturghie
Ora 07:00 – Taina Sfântului Maslu
Ora 09:00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Ceasurile
Ora 10:00 – Sfânta Liturghie Arhierească – IPS Părinte Arhiepiscop TIMOTEI

Scurt istoric al paraclisului de vară cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”

Paraclisul de vară cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a fost contruit în vremea episcopului Grigore Comşa şi a stareţului Policarp Moruşca, în anul 1935, în partea de răsărit a curţii. În altarul acestuia de săvârşeşte Sfânta Liturghie cu prilejul hramului (15 august), la praznice, în duminici şi sărbători pe timpul verii, când numărul credincioşilor este mai mare.

Sub paraclisul de vară, la demisol a fost amenajată ,,Cripta episcopală”, unde-și dorm somnul de veci Episcopii Aradului: Iosif Goldiș (+ 1902), Grigore Comșa (+ 1935), Andrei Magieru (+ 1960) şi Visarion Aștileanu (+1984). În mod cu totul excepţional, cu binecuvântarea Prea Fericitului Teoctist, care era episcop de Arad, a fost deshumat și Arhimandritul Augustin Hamsea și introdus într-o nișă din cripta episcopală; de asemenea, tot aici a fost înmormântat și Arhimandritul Timotei Iftimie (+ 1991), stareț al mănăstirii în perioada 1965-1991.

Protos. Iustin Popovici


Scrie un comentariu

trimite