Vremea Romania, Arad 3°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „Interesul personal al parlamentarilor PSD creează un precedent abuziv şi periculos pentru patrimoniul natural”

Am participat astăzi la şedinţa Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor şi am votat împotriva proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, care este un atentat la integritatea zonelor protejate din România.

Glad Varga (PNL): „Interesul personal al parlamentarilor PSD creează un precedent abuziv şi periculos pentru patrimoniul natural”
Comentează 0

Situaţia stranie a acestui proiect de lege, iniţiat de domnul deputat PSD Emanoil Savin, pentru a-şi satisface o nevoie strict personală în zona în care locuieşte, este amplificată şi de faptul că există un aviz favorabil din partea Guvernului, în timp ce ministerul de resort nu este de acord cu prevederile sale. În plus, sunt prevăzute în legislaţia existentă la momentul actual, toate situaţiile excepţionale care pot apărea în cazul asigurării serviciilor de utilitate publică pentru comunităţile locale, iar acest proiect de lege nu numai că dublează legile existente, ci contravine flagrant legislaţiei de mediu.

Am fost astăzi îndemnaţi, cu populism şi falsă îngrijorare,  „să fim lângă oameni şi nu lângă mediu”. Reamintesc stimaţilor colegi din PSD că, bunăstarea şi sănătatea populaţiei este direct dependentă de starea bună a factorilor de mediu. Iar a da liber la intrarea cu buldozerul în zonele de protecţie strictă din ariile protejate creează un precedent extrem de periculos şi abuziv,  care va atrage, pe lângă penalităţi din partea Comisiei Europene, şi efecte dezastruoase asupra viitorului nostru şi al copiilor noştri.

Glad VARGA

Deputat PNL

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite