Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Festivalul Surechiului și al meșterilor populari la Ineu (foto-video)

Ieri a avut loc la Ineu cea de-a III-a ediție a festivalului surechiului. De dimineață a început pregătirea pentru fierberea PRIMEZULUI (dulceața naturală de prune), un obicei străvechi la Ineu, însă interesant pentru că fierberea are loc într-un cazan îngropat în pământ și trebuie fiert încet și 10 ore.

Festivalul Surechiului și al meșterilor populari la Ineu (foto-video)
Comentează 11

De asemenea pe scena din parc a avut loc un frumos program artistic susținut de ansamblul Doina Crișului din INEU, cei care au participat și au luat  MARELE TROFEU la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL ,, DOBROGE MÂNDRĂ GRĂDINĂ’’ de la CONSTANȚA, unde au participat 37 de formații din țară și străinătate , iar anul trecut au obținut locul 1 la coregrafie. Pe scenă au urcat și grupul INEUANII și  solista Cosmina Brădean, o fiica adoptivă a Ineului. Invitați de onoare au fost STELELE BIHORULUI, un ansamblu din Bihor mereu alături de noi în județul Arad. În urmă cu două săptămâni ne-am întâlnit la MONEASA și iată că au fost prezenți și la INEU. Acest ansamblu, deși tânăr, este bine pus la punct prin grija d-lui Călin și Adriana Bacrău.

Prezenți la festival au fost și meșteri populari iar micii și grătarele au fost din abundență. Cum e firesc la surechi mustul a curs încontinuu direct de la sursă din SAITĂU (presa de struguri). 

La INEU sunt câteva sărbători frumoase și tradiționale peste an, așa cum sta bine unui orășel frumos  cu o tradiție și istoric bogat. D-L PRIMAR și d-l viceprimar mulțumesc tuturor sponsorilor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment frumos, tuturor angajaților din primărie dar nu în ultimul rind Ineuanilor prezenți, pentru că la urma urmei acest eveniment a fost organizat pentru ei și pentru a duce mai departe tradiția și obiceiurile INEUANE. 

FOTO-VIDEO: Dorin Bodea

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite