Vremea Romania, Arad 13°C

Stiri Arad

FC UTA a organizat un eveniment pe măsura obiectivului propus

FC UTA a organizat un  eveniment pe măsura obiectivului propus
Comentează 0

Eleganță, grandoare, consistență și profesionalism, acestea sunt doar unele dintre atributele acestei serate  oferită de conducerea clubului UTA suporterilor, reprezentanților mass-media, sponsorilor, colaboratorilor și nu în ultimul rând, jucătorilor.
Sala de evenimente Bivati de pe Calea Zimandului a fost ocupată în întregime de aproape 300 de persoane care au asistat la un spectacol regizat cu dibăcie  și moderat de Gabriel Iazbinszki și Codruț Decebal.
S-a început cu o conferință de presă la care  antrenorul Adrian Mihalcea, jucătorul Mevlan Adili și directorul sportiv , Claudiu Drăgan au răspuns întrebărilor puse de gazetarii și suporterii prezenți.
S-au evidențiat următoarele idei:
- FC UTA își propune un alt chip, unul de eleganță și de bun simț
- Rezultatul a multumit în primul rând, la Târgoviște, apoi atitudinea jucătorilor
- Pentru meciul de la Șiria de sâmbătă , chiar dacă absentează Sthal și Jorza, clubul este multumit și mândru pentru selecționarea lor și se bucură ori de câte ori vor fi jucători selecționați de la UTA.
- Terenul nostru va fi cel putin până în iarnă cel de la Șiria. Am făcut antrenamente pe terenuri asemănătoare ca mărime până acum și vom aborda meciul cu Metaloglobus cu aceeași seriozitate.
- Principalele contracandidate la promovare se consideră a fi Chindia, Sibiul,  Tg Muresul și  Dunărea Călărași.
- Cele  două echipe  timișorene nu sunt considerate  ca și contracandidate ci doar partenere de derby-uri regionale.
- Nu se  crede că toate echipele înscrise în liga a II-a vor încheia campionatul, mai ales după debutul scârțiitor al Forestei Suceava
- S-au vândut până acum 450 de bilete, capacitatea stadionului din Șiria mărindu-se până la 2000 de locuri
- Echipa este cu salariile la zi.
A urmat festivitatea de prezentare a lotului de jucători si a staff-ului tehnic  în aplauzele, cântecele și urările suporterilor. S-au făcut fotografii în grup sau cu jucătorii preferați
Au fost prezenti și câțiva foști jucători   ai UTA-ei, gloriile cu care se mândrește Aradul printre care, Domide, Metzcas, Sima, Vaczi, Ungur, Gaica, Szucs etc.
Pentru toată lumea prezentă, FC UTA a oferit un dineu cu bunătățuri pregătite de maeștri sălii Bivati

Foto: Vasile Zărăndan
 


.

 

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite