Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dosarul electronic de sănătate ar putea deveni OBLIGATORIU

Dosarul electronic de sănătate, adică un fel de arhivă care va conţine istoricul medical al pacientului, ar putea fi obligatoriu de anul viitor. Acum, documentul virtual este opţional.

 

Dosarul electronic de sănătate ar putea deveni OBLIGATORIU
Comentează 0

În acest moment, peste 5,2 milioane de români au fost de acord să aibă un dosar electronic, însă puţini sunt cei care au acceptat ca medicul să noteze tot istoricul lor medical. Şi mai puţini sunt cei care şi-au accesat dosarul. Doar un pacient din 700 a studiat datele înscrise, informează digi24.ro.

"Există în ţările europene. Ne gândim şi noi la o obligativitate, dar în momentul în care vor participa la dosarele electronice absolut toţi furnizorii de servicii medicale. Într-un an de zile dosarul ar trebui să fie complet”, spune Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

În ultimele patru luni, peste 600.000 de români şi-au iniţiat dosarul electronic ajungându-se în prezent la peste 5,2 milioane de astfel de dosare. Ritmul de completare a crescut cu 25% faţă de începutul anului.

Un dosar are cinci secţiuni. Prima reprezintă „Sumarul de urgenţă”, accesibil medicilor mai ales în situaţii critice şi conţine date precum grupa de sânge, RH-ul ori bolile cronice. Urmează apoi secţiunile care conţin istoricul medical, antecedentele declarate, documentele și datele personale, care sunt accesibile numai cu acordul pacientului.

Unicul proprietar al datelor este pacientul. El poate accesa acest dosar cu ajutorul unei parole înmânate de medic.

Sursa: libertatea.net


Scrie un comentariu

trimite