Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

DN7, paralizat de mii de muncitori români care revin în țară în vacanță

DN7, paralizat de mii de muncitori români care revin în țară în vacanță
Comentează 0

Nervi întinși la maximum, astăzi, pe DN7, în județul Arad. Mii de români care au intrat în țară în ultimele ore au aglomerat șoseaua, formându-se coloane pe câțiva kilometri.

Traficul este foarte intens pe mai multe segmente ale DN7, precum între Pecica și Arad, pe Centura Aradului, între Vladimirescu și Sâmbăteni, în zona Lipova și pe alte câteva porțiuni de pe Valea Mureșului, unde se circulă bară la bară.

Majoritatea mașinilor au numere străine, în special de Germania, Italia, Franța, Spania și Austria, ocupanții fiind români care muncesc în străinătate și care revin în țară pentru petrecerea concediului alături de familii.

Potrivit Poliției de Frontieră Arad, doar prin vămile Nădlac I (DN7) și Nădlac II (autostrada A1) au intrat în țară, de sâmbătă seară și până duminică dimineață, aproximativ zece mii de persoane, mai mult decât dublu față de zilele obișnuite.

La Nădlac I, față de anii trecuți, când nu exista punctul de trecere a frontierei de pe autostrada A1, au ajuns doar 2.000 de persoane, în timp ce până acum acesta era cel mai aglomerat punct de la granița cu Ungaria. Șoferii au ales  autostrada, astfel că la Nădlac II au ajuns aproape 8.000 de persoane, iar traficul se va menține la valori ridicate în următoarele zile.

În vama de pe autostradă s-a așteptat și jumătate de oră pentru controlul documentelor, deși sunt șase benzi deschise.

Potrivit Poliției Rutiere Arad, problemele de trafic de pe DN7 apar în zona Pecica, unde coboară de pe autostradă multe mașini, care aleg traseul clasic spre Deva, de pe Valea Mureșului, astfel că doar o parte dintre șoferi își continuă drumul pe autostradă, spre Timișoara. În aceste condiții, numeroase echipaje mobile de polițiști rutieri au fost mobilizate pe DN7, pentru a încerca să fludizeze traficul.

 

Articole asemanatoare