Joi, 3 martie, în sala festivă a Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” au fost premiaţi primii doi câştigători ai concursului de eseuri pe tema CORUPŢIA UCIDE, concurs organizat de Facultatea de Jurnalistică a Universităţii „Aurel Vlaicu”. 

În prezenţa directoarei Colegiului arădean, prof. Eugenia Groşan, organizatorii concursului, adică prof. univ. dr. Brânduşa Armanca, secondată de asistenţii univ. Andrei Ando şi Flavius Ghender, le-au înmânat primilor doi câştigători, Daian Bica şi Teodora Ardelean, diplome şi cărţi care tratează, fie şi indirect, despre tema concursului, CORUPŢIA, atât de actuală (din păcate) în România zilelor noastre.

Conform protocolului avut cu Facultatea de Jurnalism a UAV, publicăm în continuare materialele câştigătoare:

Corupţie şi corupţi

Nume şi prenume: Bica Daian Vlad

 Şcoala: Colegiul Naţional ,, Elena Ghiba Birta ‘’

Clasa a XII-a

 Profesor coordonator: Ilinca Laura

bicadaian@yahoo.com

,,Râdeți, râdeți cât mai mult și cât mai des! Râdeți, dragii mei cititori, râdeți ca să nu vă tâmpiți’’ pare să spună scriitorul-protestatar Kurt Vonnegut cititorilor săi. Însă Kurt Vonnegut nu este nici socialist, nici democrat, nici liberal, nici social-democrat, nici capitalist, nici marxist-realist. Scriitorul american poate fi caracterizat prin formula celebră a lui Caragiale de ,,nici prea prea, nici foarte foarte’’. Că demască şi condamnă șantajul, corupția, lipsa de scrupule, machiavellismul, este cât se poate de clar. Dar protestul lui literar are până la urmă vreun efect? Oamenii nu vor mai fi la fel de corupți după ce protestatarul american execută în scrierile sale corupția? Kurt Vonnegut realizează prin scrierile sale ,,o lume mai bună’’? Nu, nu o face pentru că el nu crede în utopii. Ceea ce realizează Vonnegut poate fi descris în termenii unei filosofii a râsului, a unei terapii homeopatice care pare să spună că tragicul existențial este tratabil prin dozarea unei cantități ridicate de prostie și corupție.. Kurt Vonnegut se înscrie într-un lung șir de scriitori-protestatari,  (fie că sunt prozatori, dramaturgi sau filosofi politici) ce își propun, mai mult sau mai puțin, același scop, și dezbat aceleași teme, și unde putem întâlni un Socrate, Platon, Petronius, Voltaire, Swift, Tocqueville, Rousseau, Marx, Caragiale ș.a.m.d.

 Acestă listă de scriitori-protestatari arată că încălcarea legii nu este exclusiv problema societății contemporane. Corupția nu este un fenomen recent. Corupt a fost și omul secolelor trecute. Coruptul poate fi întâlnit încă din Antichitate în persoana vreunui aristocrat ce abuza de propriul său statut pentru a accede în ierarhia funcţilor publice. Apoi coruptul poate fi întâlnit chiar în perioada modernă în persoana unui monarh ,,absolut’’. Secolul XX nu a fost nici el ferit de corupţie şi ilegalitate. Oricât ar milita marxismul sau ,,post-marxismul’’ pentru utopia comunistă în care se presupune că viciul va înceta, că vor curge laptele şi mierea, sau că,,internaţionala proletariatului’’ va deveni un înlocuitor pentru Edenul biblic, corupţia nu poate fi în niciun caz eradicată. Ba din contră, fostele nomenclaturi arată că inegalităţile şi corupţia îşi permit o intruziune (subtilă!) în marxismul dialectic.

  Această premisă ar trebui larg acceptată: atâta timp cât omenirea va exista, corupţia nu poate fi în niciun caz eliminată. Se prea poate ca fiinţa umană să aibă în compoziţia ei biologică vreo genă ,,problematică’’ ce îl îndeamnă să-şi urmărească propriul interes. Însă întrebarea care apare la orizont poate fi formulată în felul următor: Există vreo metodă sau practică politică prin care amploarea corupției să fie redusă? În cazul în care corupţia nu poate fi stopată, ar trebui să se urmărească modul în care acest fenomen poate fi redus. Poate că cele mai bune exemple care ar putea oferi un răspuns sustenabil sunt chiar fostele ţări comuniste. Evenimentele recente de pe scena publică a României au arătat că organizaţile naţionale ce trebuie să ancheteze cazurile de fraudă (în cazul României, ANAF) pot funcţiona ,,cum trebuie’’. În acest caz trebuie făcută o observaţie interesantă: indiferenţa cu care unii oameni politici români au respins acuzaţile, este bătătoarea la ochi. Acţionau şi se comportau de parcă nu ar fi făcut nimic, de parcă ar fi furat de la altcineva, nu din buzunarul statului.

  Care ar putea fi explicaţia raţională a acestui fapt, în cazul în care există una? Unii politologi înclină să susţină că România post-comunistă nu s-a rupt definitiv de România comunistă. Pe lângă faptul că tranziţia unui stat de la un regim totalitar şi anti-democratic la un regim democratic nu poate fi o schimbare rapidă în ceea ce priveşte practicile democratice, se constată că o astfel de tranziţie implică o paletă largă de probleme. Aleksandr Soljenițîn susţinea că Rusia are nevoie de cel puţin 150 de ani pentru a putea scăpa de fantoma utopiei comuniste. Soljeniţîn era conştient de faptul că tranziţia de la stat totalitar la stat democratic va reprezenta o perpetuare a gândirii totalitare în cadrul regimului democratic.

  Despre o asemenea perpetuare a gândirii comuniste se poate vorbi şi în contextul României post-comuniste. Politicianul român contemporan gândeşte de parcă încă ar trăi în societatea comunistă. ,,Eu, îşi începe fanfaron discursul, nu fur de la oameni. Eu fur de la stat. Statul nu sunt oamenii, statul e o entitate ce nu coincide cu interesul individual. Statul este rău’’. Statul democratic este confundat cu statul totalitar: atunci când o persoană fură sau înşală, realizează acest lucru de parcă încă ar fura de la CAP, sau ar înşela sistemul.

 Valorile societăţilor post-comuniste fundamentează gândirea şi filosofia lui ,,fur de la stat, nu de la individ’’. Indivizii, indiferent de posturile şi funcţile pe care le-ar avea, împărtăşesc această filosofie din cauza valorilor pe care ei le-au cultivat sau moştenit. Această educaţie a reprezentat o victorie a individualismului egoist: individul era obişnuit să îşi urmărească întotdeauna propriul interes, chiar dacă o astfel de realizare implica practici nedrepte sau imorale. Corupţia a devenit ea însăşi o valoare în sine, care stă la baza gândirii şi a comportamentului indivizilor. În momentul în care corupţia devine o valoare în sine, apar în cadrul unei societăţi o serie de efecte negative: obişnuinţa de a încălca legea, urmărirea deliberată a proprilor interese, adică încurajarea unui anumit comportament ce duce, după cum spunea Thomas Hobbes, la un ,,război al tuturor împotriva tuturor’’. Cei ce susţin această poziţie, nu vor să afirme că în cadrul statelor ce nu au cunoscut ascensiunea fantomei comuniste, nu există corupţie sau nedreptate. Aceştia vor să arate că nedreptatea sau corupţia sunt ,,fenomene’’ mult mai puţin întâlnite în cadrul acestor state decât în cadrul statelor fost comuniste unde corupţia este ,,la ordinea zilei’’.

 Şi totuşi, există o cale de scăpare din acest status quo neplăcut? Majoritatea gânditorilor politici cad de acord asupra unui anumit punct de vedere: că un stat nu poate fi bun, drept sau fericit decât atunci când comunitatea pe care o guvernează este la rândul ei bună sau dreptă. Această perspectivă pare să ofere o soluţie: pentru a putea diminua corupţia, trebuie ca o societate să se bazeze pe un set de valori umane universale (cum ar fi dreptatea, libertatea, datoria, binele etc) pe care să le incurajeze prin educaţie şi şcolarizare. Doar în momentul în care o democraţie se va baza pe o serie de virtuţi civice, va putea să reducă amploarea corupţiei. În acest sens, John Stuart Mill spunea în lucrarea sa Despre libertate că valoarea unui stat este reprezentată de valoarea indivizilor care îl compun.

---------------------------------------------------------------------------

Corupția ucide!

Ardelean Teodora Iulia

C.N. "Elena Ghiba Birta" Arad 

Clasa a XII-a 

Coordonator : prof. Ilinca Laura 

teodora.ardelean@yahoo.com

      Ce este corupția? Pe cine sau ce ucide ? Acestea sunt întrebările la care la finalul acestui articol ar trebui să putem răspunde. Nu, nu voi vorbi despre politicieni și ignoranța lor față de poporul pe care îl conduc și nici despre cum ne afectează asta pe plan economic. Nu o să aduc vorba nici despre cum oamenii nu mai au ce mânca sau cum să își plătească apa caldă pentru că le-au fost tăiate pensiile fără niciun motiv plauzibil . Acest articol se adresează fiecăruia dintre noi și se referă în principal la conștiință .

            Fiecare dintre noi suntem, mai mult sau mai puțin, părtași la existența și încurajarea corupției. Cum ? De fiecare dată când ești martor la un act de acest gen și nu faci nimic să îl împiedici sau să fie împiedicat, intri în acest cerc al oamenilor corupți. Fiecare încercare a ta de a „negocia”, cu acel controlor care te prinde fară bilet în tramvai, să nu îți dea amendă pentru că „nu aveai de unde să îți iei bilet” te face părtaș la fenomenul corupției. Trebuie să fim conștienți de faptul că dacă vrem să se schimbe ceva și într-adevăr să se vadă rezultatul, nu există excepții și nici „mai târziu”.

            Să luăm corupția ca fiind o substanță care odată introdusă în organism dă dependență. Asemeni unui drog. Desigur, în prima fază nu are efecte adverse, nu face niciun rău, ba chiar te ajută uneori să scapi de probleme mai ușor. Primele tale acțiuni sub influența ei par a fi  inocente și fără repercusiuni. Dar cu cât o folosești mai des, cu atât mai repede ți se va părea un lucru normal și firesc. Iar în acest moment corupția începe încet încet să te ucidă din interior. Și nu, nu îți afectează plămânii sau creierul și nici pielea sau ficatul, ci, mai rău, conștiința și personalitatea . Te transformă într-un dependent care va încerca mereu să își rezolve problemele pe calea „ușoară”. Diferența dintre droguri și corupție este că efectele celei din urmă nu se văd la nivel fizic și nu ajungem să conștientizăm ce se întâmplă de fapt cu noi. Așa ucide corupția. Ucide bunătatea, bunul simț, încrederea în noi și în cei din jur, onestitatea și în ultima fază conștiința.  Ce se întamplă în momentul în care această „substanță” ajunge în corpul mai multor oameni ? Ei bine, putem vedea asta în fiecare zi. Atunci când mergem să ne luăm diploma de bacalaureat și îi ducem secretarei o cafea și o ciocolată ca să „ne rezolve mai repede”, atunci când îi oferim „o mică atenție” asistentei de la spital ca să ne mute într-un salon mai de Doamne-ajută. Le vedem în fiecare zi și ne-am obișnuit cu ele . Le vedem și ni se pare că așa trebuie să se întample. Dar ce nu știm e că în momentul în care luăm parte la ele, încurajăm corupția. O încurajăm să ne ucidă din interior și să pună stăpânire pe noi.

            Partea bună este că nu avem nevoie de niciun medic care să ne salveze și nici de tratamente costisitoare. Leacul acestei dependențe este voința. Voința noastră de a face lucrurile așa cum trebuie. Voința de a ne vindeca și de a schimba ceva . Da, e cale lungă de la a vrea la a face, dar așa începe totul. De la mine, de la tine, de la secretara care își face treaba fără o cafea și o ciocolată, de la controlorul care îți dă amenda și îți spune politicos de unde să îți iei bilet data viitoare. Dacă noi toți reușim, ceilalți vor fi nevoiți să se supună. Dacă noi spunem NU corupției, nu o lăsăm să ne ucidă.

            Și totuși, de ce am spune nu ?! Pentru acei copii cu dizabilități cărora li s-a luat din ajutorul social pentru a majora salariile parlamentarilor, pentru 6% alocati educatiei, pentru renovarea de spitale și școli. Pentru NOI . Pentru TINE și copii tăi care nu vor mai trebui să se întrebe care din candidații la președinție fură mai puțin. Nu lăsa corupția să te ucidă. Pune-te în calea ei și apără-ți conștiința.