Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Conferința de presă bianuală a Comisiei Județene a Arbitrilor Arad

Conferința de presă bianuală a Comisiei Județene a Arbitrilor Arad
Comentează 1

Programată la ora 18, vineri , 23 septembrie, obișnuita conferință de presă ,organizată de două ori pe an de către președintele Răzvan Cadar și ceilalți membri ai comisiei, a strâns puțini reprezentanți mass- media în sala de conferințe a hotelului Iris. Mai precis, doi, subsemnatul și Lucian Dănilă de la Special Arad.
Ceilalți au motivat  cu prezența la meciurile de liga a treia la care trebuiau să fie prezenți sau alte motive sau pur si simplu alții nici nu au motivat.
În schimb membri Comisiei Arbitrilor au fost prezenți cu toții: Răzvan Cadar, Marius Alexa, Corneliu Tiulea, Leontin Buda, Romulus Tănăsescu și Valentin Vanci ( o singură excepție, Sorin Rotaru) , alături de ei luând loc la masa plenului Adrian Lucaci, președintele AJF Arad precum și secretarul general, Vasile Rad.
În prezentarea făcută de Marius Alexa , acesta a punctat faptul că  84 de arbitri arădeni au luat testele , dintre aceștia , 7 sunt divizionari ( Ovidiu Hațeganu, Mircea Ardelean, Ionuț Nicoraș, Alexandru Gornic , centrali , Casian Băla, Alina Mihoc și Sebastian Pantea, asistenți)
Din cei 77 rămași, 40 sunt în lotul ligii a 4-a , iar 37 din lotul ligilor a 5-a și a 6-a.
Cei mai proaspeți  arbitri și asistenți promovați în acest an competițional în liga a 4-a  se numesc Sorin Saladea, Sebastian Mako și Călin Mateuț , la centru și Paul Radu, Tudor Groșan și Andreea Șușcă , asistenți.
În acest an, la Deva au participat la  programul ”tinere talente”, la testări, 6 arbitri și  asistenți arădeni , din care 4 ( Radu Bîtea, Tudor Jurcă, Roland Opitz și Lucian Berariu) au luat testele cu brio , intrând în programul CCA, fiind monitorizați.
În perioada 7-8 octombrie, la București se va desfîșura un concurs pentru promovare în liga a 3-a, concurs la care vor participa și următorii arbitri/asistenți din Arad:Mihai Berariu, Radu Bîtea, Cristian Cășuț, Tudor Jurcă, Roland opitz și Mihai Stanciu.
Pentru a fi cât mai aproape de cerințele CCA, Comisia Județeană a Arbitrilor Arad a schimbat testele periodice de evaluare YOYO/ARIET . Acestea s-au dat la Căsoaia, pe perioada a 2 zile ( 12 -13 august) unde a participat întreg lotul ligii a 4-a Arad.
A urmat , ca de obicei și o masă protocolară oferită de organizatori, prea îmbelșugată pentru prezența redusă la această conferință.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite