Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

CJ Arad face demersuri pentru schimbarea conducerii Companiei de Apă

CJ Arad face demersuri pentru schimbarea conducerii Companiei de Apă
Comentează 0

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Țolea, și-a exprimat din nou intenția de a schimba managementul la Compania de Apă Arad, prezentând public paşii care vor fi urmaţi.

„Dorim să îmbunătăţim  managementul actual de la Compania de Apă, prin schimbarea sistemului de administrare, din cel existent, într- unul dualist, format dintr-un directorat şi un consiliu de supraveghere. Scopul acestui demers este eficientizarea Companiei, cu ţintă  finală ieftinirea apei. Compania de apă trebuie să lucreze în favoarea cetăţenilor, să facă servicii arădenilor”, a declarat Adrian Ţolea.

Pentru modificarea sistemului de conducere, Consiliul Judeţean Arad a emis o Hotărâre, în 22 decembrie 2015, de trecere de la un sistem unitar la unul dualist, hotărâre aprobată cu 15 voturi pentru şi 14 abţineri. Astfel, la următoarea şedinţă Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) (Consiliul Judeţean deţinând 94% dintre acţiunile Companiei), programată în 22 februarie 2016, cei cinci consilieri judeţeni care reprezintă instituţia în AGA au un mandat special pentru punerea în aplicare a hotărârii CJA din 22 decembrie.

„În calitate de preşedinte interimar, sunt obligat să pun în aplicare Hotărârea CJA din 22 decembrie, prin care cei cinci consilieri judeţeni, reprezentanţi ai instituţiei în AGA de la Apă-Canal, au primit un mandat special, pentru a vota schimbarea sistemului de administrare. Sunt convins că reprezentanţii Consiliului Judeţean în AGA vor respecta mandatul special şi vor vota pentru punerea în aplicare a Hotărârii de Consiliu Judeţean, altfel am putea vorbi de un abuz în serviciu”, a spus Ţolea.

Acesta a subliniat că avizul pe care AGA din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal (cea prin care se implementează Masterplanul de introducere a apei şi canalizării) trebuia să-l dea pentru schimbarea sistemului de administrare este unul consultativ.

„Am solicitat acest aviz în mod oficial de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, iar în cazul în care nu îl vom primi ne vom rezerva dreptul de a acţiona pe cale juridică, în instanţă”, a mai afirmat Adrian Ţolea.

De asemenea, el a declarat că la preţul curent al apei, aproape jumătate din sumă este folosită pentru acoperirea salariilor celor aproximativ 1000 de angajaţi ai Companiei, în frunte cu cei şapte directori.

„La Compania de Apă avem un management necompetitiv, o organigramă supraîncărcată, cu şapte directori, iar cei care duc greul sunt arădenii, care plătesc un preţ mare pe serviciile de furnizare a apei şi de canalizare. Un argument în plus pentru schimbarea modului de administrare al Companiei este reprezentat şi de faptul că proiectul european, prin care se implementează Masterplanul de introducere a apei şi canalizării, încă nu este finalizat, rezultat tot al managementului greoi şi ineficient”, a încheiat Ţolea.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite