Vremea Romania, Arad 5°C

Stiri Arad

Cetatea de la Agrișu-Mare

Agrișu-Mare este o localitate așezată la poalele munților Zărandului, aproximativ în centrul județului Arad, într-un cadru natural frumos, înconjurat de dealuri, pășuni, cu păduri frumoase și holde bogate, fiind o așezare care are în jur tot ceea ce e necesar pentru traiul omului gospodar de la țară.

Cetatea de la Agrișu-Mare
Comentează 0

Frumusețea acestor locuri m-a fascinat de mic copil și le voi purta în suflet cât voi trăi, pentru că acolo m-am născut și am copilărit. Nicăieri nu cântă privighetoarea mai frumos în diminețile de primăvară înmiresmate cu parfumul florilor de salcâm, ca acolo  și nici cucul nu-și cântă numele cu atâta  patos ca în pădurile de la Agriș ori de la Căsoaia, atunci când pădurea îmbracă frumoasa haină verde după o iarnă  friguroasă și lungă. Istoria acestor locuri se pierde undeva în vremea Dacilor între secolele I-III după Hristos și chiar mai înainte, lucru confirmat și de arheologi prin cercetările efectuate în cîteva rânduri în zonă.

În anul 1998 s-a descoperit o așezare dacică făcându-se cercetări de suprafață la aproximativ 380 de metri de colțul sud-estic al satului, la confluența pârâului Valea Mare cu Pârâul Bolândului. Au fost descoperite urmele unei așezări destul de mari pe terasele din stânga și dreapta Văii Mari (Valea Mălăiște).

Se pare că ar fi fost o fortificație de ambele laturi ale văii. "În 18 iulie 1880 în hotarul satului Agrișu Mare, pe valea Almașului, s-a descopeit într-un vas de lut un tezaur compus din 132 monede geto-dacice din argint, imitații după tetradrahmele lui Filip al II-lea” - conform volumului "Căsoaia și împrejurimile” (autori Horia Truță, Aurel Ardelean și Ioan Don). În 1974, la est de sat, a fost descoperit un picior de fructieră dacică, de culoare brun-gălbuie din secolul II-I înainte de Hristos.

Tot la Agriș pe dealul Mălăiște, la locul numit Între Văi, dar și în Măderat, s-au descoperit fragmente ceramice dacice din epoca regatului, spun autorii aceleiași cărți.

Iată că aceste plaiuri au fost locuite încă de pe vremea dacilor deși atestarea documentară a satului este pe la 1214, când a fost menționată prin dania episcopului de Vacz, Boleslau, făcută conventului din Lelez, în care erau cuprinse 12 vii din Agriș, nefiind însă amintiți și viticultorii ("Agrișu-Mare scurt istoric” - autor Ioan Jiga).  

Agrișul a purtat mai multe denumiri de-a lungul timpului: Almasegres, Alsoeegregh, Felseegregh, Alegregh, Fejeregregh, Egregh, Castrum Alegregh (1406-1409). Localitatea a primit această denumire după vinul acru care se obținea datorită pământului ce conține var, iar în limba maghiară „egregh” are semnificația de strugure necopt, aguridă.

La circa 100 de ani după atestarea documentară a satului, pe la 1356 pe dealul Cioaca, se ridică o cetate construită din piatră de calcar, într-un punct foarte strategic de unde putea  fi observată întreaga zonă. De fapt această cetate face parte din lanțul de cetăți tampon care înconjoară cetatea Șiria, fiind cea mai bine situată și la o distanță mică de circa 12 kilometri de cetatea Șiria.

Așezată în partea vestică a satului de astăzi pe dealul Cioaca (prima denumire Cintioara apoi Vîrvuțul), încă se mai văd urmele cetății Egregy (Castrum egregh), deși trecerea timpului a făcut ca această contrucție fortificată să fie acoperită de pământ și vegetație aproape în totalitate.

Când eram copil mergeam des acolo sus la ruinele cetății și atunci se mai vedea o poartă de intrare și o parte din zidul construit din piatră de calcar , tencuită cu mortar ,  pentru că jos la baza dealului Cioaca erau în trecut cuptoare de var (52 de cuptoare au fost pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, prin  anul 1870, cu cele de la locul numit "La cuptoare”).

Cetatea Egregh a fost construită între 1356 și 1375 de către Andrei Kolcsei (fiul lui Dionysius) comite de Zărand și Bekeș, care a fost împroprietărit de către rege cu un vast domeniu feudal Felegregy - Agrișul de Sus care cuprindea și satele din jur, 17 la număr.

În anul 1406, la moartea fară urmași a fiului său, Ladislau de Agrișu, regele de atunci, Sigismund de Luxemburg a donat-o împreună cu 13 sate aparținătoare, lui Andrei Tetenyi, strămoșul familiei Kapi.

După trei ani, în anul 1409, cetatea este luată din nou în domeniul regal, suferă modificări și nu mai este menționat nimic despre ea până în anul 1494, când este donată familiei Majsay care a deținut-o cu întreg domeniu, până în secolul al-XV-lea.

Este foarte posibil ca cetatea împreună cu domeniul, să fi intrat în posesia lui Majsay Lorinc, proprieterul castelului de la Șiria unde era la începutul secolului al VI-lea.

Urmele cetății asa cum am spus, încă se mai pot observa totuși și astăzi, având forma circulară a unei construcții din pământ în jurul unui platou central de circa 25-30 de metri. Încă se mai distinge o mică parte din zidul de piatră a cetății înconjurată de un șanț.

Cetatea era de formă dreptunghilară, construită din piatră de calcar extras din deal, folosindu-se mortarul cald ca liant care a dat construcției duritate și rezistență la intemperii, apropiată de cea a cimentului, însă se pare că era destul de modestă, spațiul fiind destul de restrâns, având locuințe și probabil un turn de observații, fiind apărată de două rânduri de ziduri și un șanț de apărare adânc de circa patru metri.  

"Mărimea apreciabilă a cetății denotă că axul principal de construcție are circa 60-70 de metri și ziduri puternice construite din piatră de var, care în unele locuri erau dublate. Intrarea principală a fost dotată cu un pod suspendat a cărei ridicare și coborâre se făcea cu scripeți și avea șanțuri de jur împrejur. În interior s-au găsit urmele unor locuințe și hambare”, se arată în lucrarea „Agrișul Mare – scurt istoric”, de Ioan Jiga.

Cetatea era deservită permanent de 14 supuși, trei mercenari, nouă slujitori, o slujnică și un grădinar. Era, de fapt, un fel de castel.

Cetatea de pe dealul Cioaca avea o excelentă poziție care domina întreaga vale și drumurile de acces, iar de sus din turn se puteau observa cu ușurință caravanele cu aur care veneau din Apuseni spre Câmpia Aradului.

Prin 1555 a fost distrusă, probabil de către turci și de atunci nu se mai cunoaște nimic despre cetate din punct de vedere istoric. La a doua cucerire a satului de către turci, în anul 1605 nu se mai amintește nimic de construcție, deși domeniul a rămas până la 1822.

Ceea ce se mai știe este doar ce s-a transmis prin viu grai din generații în generații, locuitorilor satului Agriș. Din păcate, cetatea nu a fost îndeajuns studiată, iar timpul își spune cuvântul acoperind tot mai mult urmele ei fără ca noi și urmașii noștri să cunoaștem mai multe despre trecut.

Astăzi, ceea ce a mai rămas este acoperit de pământ și vegetație, iar un tânăr cireș a crescut ca un falnic drapel bătut de vânt exact în centrul cetății, care la rândul ei stă ca un străjer bătrân deasupra satului de câteva sute de ani amintind locuitorilor că sunt urmașii dacilor.

P.S.  Doresc să aduc mulțumiri domnului Horia Truță, domnului Aurel Ardelean și domnului Ioan Don pentru faptul că au scos din negura istoriei dovezi incontestabile ale acestei așezări prin cartea "Căsoaia și împrejurimile”, o carte care vorbește foarte frumos și pe larg despre istoria acestor frumoase locuri.

De asemenea, doresc să îi mulțumesc domnului Ioan Jiga, un fiu al satului care în urmă cu câțiva ani a scris cartea ”Agrișu-Mare - scurt istoric”, făcând lumină în trecutul satului natal, Muzeului Județean Arad, domnului director Peter Hugel și domnului Florin Mărginean - arheolog, pentru materialul primit și nu în ultimul rând, domnului Sofrag Gheorghe, pentru materialul oferit din arhivele Austro-Ungare.

Galerie foto (68)