Vremea Romania, Arad 6°C

Stiri Arad

“Cerere în căsătorie” la Teatrul de Vară

“Cerere în căsătorie” la Teatrul de Vară
Comentează 0

Teatrul de Artă din București a adus miercuri, 13 iulie, începând cu ora 20.00, pe scena Teatrului de Vară din Arad, “Cerere în căsătorie”, un spectacol cu o punere în scenă inedită, prin ritmul alert și decorul minimalist. Fâstâceala și nehotărârea lui Ivan Vasilievici Lomov care vine la vecinul său, Stepanovici Ciubukov, să o pețească pe fiica acestuia, Natalia Stepanovna, gâlceava iscată, pe nepusă masă, între fată și pețitor și căreia i se alătură, dintr-o dată, și tatăl fetei, accidentul lui Ivan Vasilievici Lomov, spaima Nataliei și a lui Ciubukov, împăcarea și finalul fericit se succed în secvențe rapide, pline de tensiune, care, însă, alimentează comicul. Acesta este accentuat, de altfel, și de felul în care cei trei actori se raportează la emoțiile pe care le trăiesc protagoniștii poveștii. Distribuţia este formată din Florentina Năstase, George Constantinescu şi Valentin Terente.

Interesant de menţionat faptul că piesa scrisă de A.P. Cehov s-a jucat și în cinci sate din județul Sălaj, direct în curțile oamenilor, pe scene montate în șură. Victor Olăhuț, regizorul spectacolului “Cerere în căsătorie”, a conceput și creat spectacolul pentru caravana „Cultură-n șură”, prin care își propunea să reintroducă spectatorii de la sate pe harta culturală a țării.

 

Galerie foto (133)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite