Vremea Romania, Arad -2°C

Stiri Arad

Caz halucinant într-un spital din România. Un doctor i-a tăiat gâtul unui coleg din spital cu bisturiul

Incident şocant la Râmnicu Vâlcea. Un medic a fost tăiat cu bisturiul de un coleg de-al său chiar în sala de operaţie. Doctorul a fost băgat urgent în operaţie şi din fericire starea lui este stabilă. Agresorul a fost reţinut de poliţişti şi este cercetat pentru tentativă de omor.

Caz halucinant într-un spital din România. Un doctor i-a tăiat gâtul unui coleg din spital cu bisturiul
Comentează 1

Medicul chirurg Emil Bărbulescu a fost atacat în sala de operaţie de un coleg din spital, medicul chirurg Constantin Ploscaru. Acesta a luat un bisturiu şi l-a atacat. Medicul rănit a fost imediat preluat de cadrele medicale şi operat. Starea lui este stabilă.

Incidentul deosebit de grav i-a alertat pe poliţişti. Medicul Ploscaru a fost reţinut pentru audieri. Acesta este cunoscut în spital pentru comportamentul său agresiv şi pentru firea conflictuală.

"Cred că este o premieră mondială. Nu am auzit nicăieri în lumea asta să se întâmple aşa ceva într-o sală de operaţie, cu un pacient pe masă. Riscurile sunt şi pentru victimă şi pentru pacientul care putea să devină o nouă victimă. Am înţeles că doctorul înjunghiat a fost dus în sala de operaţie şi din fericire starea lui se menţine deocamdată în regulă. Este incredibil că într-o astfel de profesie, într-un context destul de dificil, cu un pacient pe masă, cineva care a fost format şi educat să salveze vieţi să pună mâna pe o armă albă şi să-şi înjunghie colegul. O să fie o anchetă. După părerea mea, după un astfel de gest, nu mai ai ce căuta într-o profesie medicală", a declarat doctorul Tudor Ciohodaru.

De-a lungul timpului, doctorul şi-a reclamat mai mulţi colegi la diverse instituţii pe motiv că aceştia ascund foile de observaţie sau că au ocupat posturile de conducere în mod fraudulos. Toate aceste plângeri au fost verificate şi apoi infirmate de organele de anchetă.

Din primele informaţii, se pare că incidentul s-a petrecut pe fondul unui conflict mai vechi între cei doi medici. În prezent, chirurgul Ploscaru este audiat la poliţia judeţeană, urmând să se facă şi cercetări la faţa locului, pentru ca anchetatorii să stabilească ceea ce s-a întâmplat cu exactitate.

Sursa romaniatv.net

 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite