Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Trei bărbați au fost prinși de jandarmi la braconaj

Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14.30, un echipaj de Jandarmerie a depistat în flagrant trei bărbați din Arad, cu vârste cuprinse între 63 și 65 de ani, care pescuiau ilegal prin metoda …

Comentează 0

Studenta criminală, Carmen Șatran, eliberată condiționat

Carmen Şatran (fostă Bejan), tânăra condamnat ăpentru crima din căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, comisă în august 2009, a fost eliberată condiţionat de Judecătoria Gherla. Decizia nu este …

Comentează 0

Poliţia Locală vrea să aducă mai mulţi bani la bugetul municipiului de la transportatorii din afara Aradului care intră-n oraş cu camioanele

În primele douã luni ale anului, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au organizat o serie de acţiuni pentru depistarea şoferilor care încalcă prevederile HCLM 303/2016 …

Comentează 0

S-a închis şi centrul de vaccinare de la Arta

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, centrul de vaccinare fix amenajat în incinta Cinematografului Arta, situat pe str. Vasile Alecsandri nr. 2, şi-a încetat de astăzi activitatea.

Comentează 0

Eveniment în premieră: Gala Elitelor Arădene; când şi unde va avea loc

Un eveniment în premieră arădeană va avea loc sâmbătă, 19 martie, de la ora 18, la Palatul Cultural: Gala Elitelor Arădene. Organizatori sunt Consiliul pentru Elitele Arădene, Universitatea „Aurel …

Comentează 0

26 de migranți ascunși printre piese auto, la Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat 26 de migranți, din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară încărcată cu piese …

Comentează 0

Accident în lanț pe autostrada Arad-Timișoara (FOTO)

Patru autovehicule au fost implicate în accident și nicio persoană nu a fost rănită grav, însă traficul a fost restricționat. 

Comentează 0

Licitație caritabilă organizată de Patrik pentru colega sa, Nicole

Un gest de solidaritate deosebit a fost făcut de Patrik, elev al Școlii Gimnaziale „Caius Iacob”, care nu a rămas indiferent la problemele de sănătate cu care se confruntă colega de școală …

Comentează 0

Infracțiuni de weekend. Conduceau fără permis sau sub influența alcoolului

Polițiștii arădeni cercetează mai mulți conducători de vehicule pentru nerespectarea legislației rutiere.

Comentează 0

A început recensământul populaţiei: cum se face autorecenzarea

Prima etapă a recensământului populației și locuințelor a început luni, 14 martie. Timp de două luni, românii pot completa singuri, online, formularul oficial. Recensământul este o acțiune care se …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

SĂRBĂTORI PASCALE ÎN SIGURANȚĂ

În perioada 01-06 mai, echipajele Jandarmeriei Arad, vor asigura măsuri de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de …

Comentează 0

Pompierii arădeni – istorie și identitate

Pompierii. Eroi în fiecare zi. Eroi chemați mereu în situații limită,întotdeauna la datorie. Eroi care apără viața, …

Comentează 0

Autoritățile ne îndeamnă să petrecem civilizat de 1Mai: rangerii și jandarmii vor patrula în Parcul Natural Lunca Mureșului

Având în vedere zilele libere care vor urma și timpul ce se anunță frumos, Parcul Natural Lunca Mureșului îi așteaptă pe …

Comentează 0

Iustin Cionca a semnat cel mai mare proiect din nordul judeţului Arad, modernizarea a 70 km de drumuri judeţene!

Pentru județul Arad, pentru comunitățile din nordul județului, pentru aprox. 20.000 de arădeni, ziua de astăzi, 30 aprilie, este o zi pe care …

Comentează 0

Ansamblul „Balgarče” din Vinga a cucerit publicul bulgar din Chicago

Ansamblul „Balgarče” - o formație de dans și muzică populara a bulgarilor bănățeni din satul Vinga, judetul Arad, a susținut un …

Comentează 0

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru …

Comentează 0

„Descoperă-ţi Darul Divin”, cu autor Sorina Anca

Pe data de 26 aprilie, a avut loc lansarea cărții „Descoperă-ţi Darul Divin”, autor Sorina Anca. ”Fiecare dintre noi ne-am …

Comentează 0

Iustin Cionca: „Aradul dobândește încă un spațiu pentru învățământ!”

Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu" Arad, a fost inaugurat, în prezența …

Comentează 1

Simfonia Maritimă cu Montanaro

În data de 7 mai, marți, de la ora 19, la invitația Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház” publicul arădean …

Comentează 0

Stagiu de practică în Granada pentru elevii Liceului Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

În perioada 15-26 aprilie 2024, un grup de 22 elevi din clasele a X-a A, B și C, de la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad, …

Comentează 0