Local
Ce măsuri se iau în judeţul Arad pentru prevenirea apariţiei pestei porcine africane
Ca urmare a contextului epidemiologic privind evoluția pestei porcine africane (PPA) la nivel național, respectiv confirmarea bolii într-un număr mare de gospodăriile dar și într-un număr de 4 ferme comerciale …
Alexandru Dabija semnează spectacolul penultimei seri a Festivalului Internațional de Teatru Clasic 2022
„Doi morți vii”, de Vasile Alecsandri – acesta este spectacolul serii de duminică, 27 noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad. Este vorba despre o producție a …
Prevenim, protejăm și ne antrenăm
Prevenim, protejăm și ne antrenăm Astăzi, 25 noiembrie 2022, Detaşamentul de Pompieri Arad a desfăşurat un exerciţiu pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui incendiu izbucnit la …
Actualizări de PUG-uri pentru 14 comune arădene
În cadrul ședinței Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism din data de 24.11.2022, au fost analizate și consultate un număr de 14 documentații P.U.G. (Plan Urbanistic General), aflate în diferite …
„Împreună cu viceprimarul Lazăr Faur am insistat şi insist să aducem îmbunătăţiri Stadionului Francisc Neuman”
Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. Printre subiectele abordate s-au numărat propunerea pe care a făcut-o cu …
Arh. Gheorghe Seculici: „795 de companii arădene activează în domeniul agriculturii și al industriei alimentare”
Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a fost invitat să modereze una dintre cele mai importante evenimente din domeniul agriculturii și al industriei alimentare din …
Amenzi de 15.000 de lei la Rewe Curtici; vezi ce au descoperit comisarii de la Protecţia Consumatorilor
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad continuă seria de controale privind respectarea prevederilor legale din domeniu în întreaga rețea de supermarketuri.
Ferestrele de termopan, o piesă cheie în amenajarea băii
Ferestrele cu termopan sunt o alegere inspirată pentru a fi montate în baie atât din punct de vedere al funcționalității, cât și al aspectului. Nu doar că ajută la pătrunderea luminii, ci sunt rezistente …
Prima prelevare de țesuturi și organe din acest an de la Județean
Prima prelevare de organe și țesuturi din acest an, de la Arad, s-a încheiat în urmă cu câteva minute și a fost efectuată de medici din Arad, Cluj-Napoca și București! Donatorul a fost un bărbat în …
Mită pentru produse vândute în Arad. Ce au descoperit procurorii DNA
Dănut Bolohan, șeful Biroului Vamal de Frontieră din Iași a fost reținut de DNA.
Descoperind talentele viitoare: ”săptămâna meseriilor” la Colegiul Economic Arad, un spectacol gastronomic de excepție
Gusturi noi, oportunități nelimitate! Colegiul Economic Arad a organizat un spectacol gastronomic de excepție și i-a invitat pe toți cei care au …
WhatsApp vine cu o schimbare majoră. Noile funcții vor fi disponibile în următoarele două săptămâni
Se pregătește o schimbare importantă pentru aplicația WhatsApp. Utilizatorii vor putea beneficia de noile funcții peste două …
Incendiu izbucnit la vegetație uscată și mărăciniș între localitățile Dulcele și Zimbru
În data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 13:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și …
Romsilva va reîmpăduri peste 340 hectare fond forestier afectate de calamități cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va reîmpăduri 341,1 hectare afectate de calamități, precum doborâturi de vânt, …
Motorola Edge 50 Pro lansat cu cip Snapdragon 7 Gen 3 și 12GB de RAM
Despre telefonul Motorola Edge 50 Pro au fost mai multe informații în ultimul timp. În 3 aprilie Motorola și-a lansat noul său telefon …
Târguri dedicate florilor, amenajării grădinii și construcţiilor la Expo Arad, 18-21 aprilie
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează în perioada 18-21 aprilie, la Expo Arad, Târgul Primăverii …
Premieră și festival la teatrul din Arad
Luni, 14 Aprilie, la Teatrul Clasic Ioan Slavici a avut loc o conferință de presă, unde directorul instituției, actorul Bogdan Alexandru Costea a …
Povestea lui Ioan Luchian Mihalea și a Grupului Coral SONG – lansare de carte
În urmă cu 50 de ani, într-o lume a speranțelor deșarte, a cenzurii generalizate și a tăcerilor suspecte, un tânăr talentat …
Oamenii care venerează celebrități sunt mai puțin dotați intelectual, arată un studiu
Cultul celebrității nu se poate plânge de lipsa de adepți, dar o nouă cercetare aruncă o lumină asupra faptului că oamenii care se …
- Zilele comunei Şicula (ediția I)
- Comemorarea eroilor căzuți la Miniș în septembrie 1944
- GHIOROC - Închiderea Festivalului Ghioroc Summer Fest
- Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia
- Tradiții și Obiceiuri Codrenești la Hășmaș
- Zilele localității Cil și Paradă Retromilitară cu ieșire în Valea Rădești
- Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, un eveniment deosebit
- Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47
- Ruga de Sfântul Ilie de la Păiușeni
- Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni
- 15 august - Hramul Bisericii Ortodoxe Măderat
- Zilele comunei Vinga, un eveniment de excepție cu artiști consacrați