Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Iustin Cionca: „Pita de Pecica a obținut recunoaștere europeană, este Produs IGP!”

Pita de Pecica a devenit produs de origine protejată, cu indicații geografice protejate (IGP)! În cursul lunii iulie urmează înregistrarea denumirii „Pită de Pecica” în Registrul denumirilor …

Comentează 0

Circula cu viteză amețitoare pe autostradă

Polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac desfășoară, în această perioadă, o acțiune de monitorizare a vitezei, pe Autostrada A1. Activitățile se desfășoară la nivel național, sub coordonarea …

Comentează 0

Rectorul UAV, Ramona Lile și Prorectorul UAV, Teodor Cilan cetățeni de onoare ai comunei Șiria

Alături de ei, alți doi membri ai comunității academice a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au devenit cetățeni de onoare ai comunei Șiria: Prea Sfinția Sa Emilian Crișanul și prof.univ.dr. Moț …

Comentează 0

Festivalul Berii revine, anul acesta, cu o ediție incendiară

După succesul de care s-a bucurat anul trecut, Festivalul Berii revine și anul acesta cu o ediție care se anunță cel puțin la fel de reușită ca cea de anul trecut. Startul petrecerii va fi dat joi, 29 iunie 2023, ora …

Comentează 0

Au condus din cale-afară de beți sau drogați

Mai mulți șoferi au fost depistați băuți sau sub influența drogurilor, în acest weekend. În data de 23 iunie, în jurul orei 19:50, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 30 de ani, din …

Comentează 0

100 de litri pe metru pătrat: ministrul Mediului vorbeşte despre verificarea exploatărilor forestiere (FOTO)

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, liberalul Mircea Fechet, a vizitat satele comunei Brazii, grav afectate de inundaţii. Acesta a fost însoţit de deputatul Sergiu Bîlcea, prefectul Toth Csaba, …

Comentează 0

Bătaie iscată de trei bărbați care au ajuns în... arest

L-au luat la bătaie, dar au ajuns în arestul Poliției Arad. Și riscă să fie închiși pentru loviri sau alte violențe. 

Comentează 0

Recomandările medicilor de la DSP pentru sătenii din zonele afectate de inundații  

Ca urmare a fenomenelor meteorologice actuale și a inundațiilor cauzate de acestea, Direcția de Sănătate Publică Arad vine informații pentru săteni, astfel încât aceştia să nu se îmbolnăvească din …

Comentează 0

Autoritățile intervin la fața locului pentru oamenii din Brazii afectați de inundații (FOTO)

Continuă intervenția autorităților locale și centrale pentru a ajuta oamenii din Brazii și zonele învecinate, grav afectate de inundații. Deputatul Sergiu Bîlcea și Răzvan Cadar, care coordonează eforturile …

Comentează 0

Vor să umple România de gunoaiele lor (FOTO)

Mai multe automarfare care transportau 118,64 tone de deșeuri îmbrăcăminte și deșeuri textile au fost oprite, între 1 şi 23 iunie, în PTF Nădlac 2-Autostradă de comisarii Gărzii de Mediu Arad care …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Super comedia „Colivia nebunelor” – pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad

Un spectacol viu, dinamic și colorat. Este vorba despre spectacolul „ Colivia nebunelor”, de Jean Poiret,  o comedie spumoasă pe …

Comentează 0

Cum alegi corect scaunele pentru living - 5 sfaturi

Dacă te afli în situația de a îți reamenaja locuința sau de a te muta în casă nouă, cu siguranță ai nevoie să alegi scaune …

Comentează 0

Peste 14 000 de arădeni susțin candidații PNL pentru Municipiul Arad ! (FOTO)

PNL a depus oficial lista candidaților pentru alegerile locale, Călin Bibarț pentru funcția de primar și lista candidaților pentru Consiliul …

Comentează 1

Evenimente și festivaluri de neratat în stațiunea Mamaia

Se știe că la Mamaia vii, în principal, pentru distracție, muzică și dans, însă pe lângă serile nebune din cluburi, …

Comentează 0

DIALOGURI NECONVENȚIONALE – VASILE FILIP

Florica R. Cândea - Bun găsit la Salon Gutenberg, stimate domnule Vasile Filip! Nu este o zi întâmplătoare astăzi. Anume …

Comentează 0

Teodor Cilan confirmat, prin ordin de ministru, ca rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad

A fost emis ordinul de confirmare pentru funcția de rector al universității arădene de stat pentru conf.univ.dr Teodor Florin Cilan, care va …

Comentează 0

Incendiu izbucnit la un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu

În dimineața zilei de miercuri, 24 Aprilie, în jurul orei 10,00, un incendiu a  izbucnit la un autoturism, în municipiul …

Comentează 0

Zilele Fitoterapiei Moderne, la UVVG

Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad. Tradiționalul eveniment al Universității de Vest …

Comentează 0

Star Taxi se extinde în Arad. Fără tarife dinamice și opțiune de transport decontat pentru angajați

Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste …

Comentează 0

”Ce facem cu Cetatea Aradului?” O întrebare al cărei răspuns durează, iată, mai mult decât Războiul de 30 de ani (Fotoreportaj)

  Marți, 23 Aprilie 2024, cu ocazia sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre, Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” a …

Comentează 0