Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lifestyle

Viitorul iPhone 16 are un design în stilul iPhone 12, puțin plictisitor

În acest an, în toamnă, compania Apple va lansa seria iPhone16. Ca de obicei sunt unele dintre cele mai așteptate telefoane din acest an. Au fost diferite zvonuri despre următoarele smartphone-uri Apple și vor mai …

Comentează 0

Am ajuns să o vedem și pe asta: prima prințesă care pozează într-o revistă pentru adulți

O prințesă germană a intrat în istorie drept prima aristocrată care a pozat dezbrăcată pentru o revistă pentru adulți. Xenia Florence Gabriela Sophie Iris, prințesă de Saxonia, are de 37 de ani și spune că …

Comentează 0

5 piese vestimentare pe care orice bărbat trebuie să le aibă în dulap

Te-ai întrebat vreodată care sunt piesele vestimentare pe care nu trebuie să le excluzi din garderoba ta? Poate că primele elemente care îți vin în minte sunt hanoracele, cămășile, costumele și …

Comentează 0

Un telefon Galaxy Z Fold 6, accesibil ca preț, este tot mai aproape

Samsung nu a avut rival pe piața telefoanelor pliabile încă de la lansarea primului Galaxy Fold în septembrie 2019. De atunci Samsung a rafinat permanent telefoane sale pliabile Galaxy Z Fold și Galaxy Z Filip …

Comentează 0

Legumele esențiale pentru curățarea ficatului

Curățarea ficatului este esențială pentru menținerea sănătății generale a organismului. Iată câteva legume care pot juca un rol important în detoxifierea ficatului și care ar trebui să facă …

Comentează 0

Cum să îți păcălești foamea. Alimentele care îți taie pofta de mâncare imediat

Alimentele bogate în nutrienți oferă energie și sațietate, ceea ce înseamnă că dacă mănânci mai puțin, dar mai sănătos, îți poți păstra silueta și poți avea o stare generală de bine. Dacă …

Comentează 0

5 motive pentru a-ți lua o comodă

O comodă TV fabricată astăzi mai seamănă doar foarte puțin cu cele care erau celebre în anii ‘90, așa că nu te grăbi să tragi concluzii pripite și citește acest material până la capăt pentru a afla …

Comentează 0

Servicii de inchirieri masini pentru excursii reusite

În timp ce călătorești în străinătate, fie în scop de afaceri sau pentru plăcere, închirierea unei mașini poate fi un avantaj esențial pentru a-ți oferi libertatea și flexibilitatea de care ai …

Comentează 1

Boluri din plastic de unică folosință și alte ambalaje pentru afacerea ta, sunt la Snick Ambalaje

Ambalajele de unică folosință reprezintă un aspect destul de important într-o afacere de tip HoReCa. Atât pentru hoteluri, cât și pentru cafenele sau restaurante ori pentru fast-food-uri, catering sau …

Comentează 0

Legumele care îți curăță arterele. Include cel puțin una în alimentație pentru o sănătate de fier!

Sănătatea cardiovasculară este esențială pentru o viață lungă și activă. Una dintre cele mai comune afecțiuni legate de inimă este ateroscleroza, care apare când arterele se îngroașă și se …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Dependent de o cunoscută băutură carbogazoasă. Un brazilian susține că n-a mai băut apă de cincizeci de ani

Un brazilian în vârstă de 70 de ani a devent vedetă locală pretinzând că de 50 de ani n- a băut decât Coca Cola pentru a …

Comentează 0

Iubiri cu repetiție pe Rio Costa

Prof.dr. Dorin N. Uritescu a scos de sub tipar a doua ediție de balade erotice „Pe Rio Costa” Când l-am conoscut (telefonic), …

Comentează 0

Asistenții sociali sărbătoriți la UAV

Asistenții sociali au sărbătorit la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Ziua mondială a asistenței sociale. Un eveniment …

Comentează 0

Transformarea balconului într-un spațiu confortabil și versatil: Idei și soluții de închidere

Balconul unei locuințe este adesea folosit ca un spațiu subutilizat sau chiar ignorat, servind fie ca depozit, fie ca o simplă zonă de relaxare …

Comentează 0

P(r)oza zilei: Când artiștii sunt protejați, din spate, de politic!

P(r)oza zilei: Când artiștii sunt protejați, din spate, de politic!   P(r)ozeur: Vasile de Zărand

Comentează 1

Surorile Hrițcu expun la Galeria ALFA

În seara zilei de marți, 26 Martie, la Galeria ALFA de pe B-dul Revoluției a avut loc vernisajul unei expoziții de pictură, grafică și …

Comentează 0

Când se schimbă ora și cum ne afectează această schimbare organismul

Odată cu apropierea primăverii, data la care România va trece la ora de vară devine o informație de interes general. Tradițional, …

Comentează 0

Instruire pentru personalul din cabinetele medicale școlare și cadre didactice în situații de urgență medicală

Direcția de Asistență Socială Arad în parteneriat cu Asociația Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă, a …

Comentează 0