Vremea Romania, Arad 23°C

Stiri Arad

Căsoaia - Festivalul "La poalele Highișului" (ediția I-a)

Căsoaia era cunoscută în trecut ca o luncă larg deschisă spre nord și era denumită până după Primul Război Mondial, Valea lui Iosif. Denumirea actuală a fost preluată după numele cabanei cu un etaj și mansardă construită din piatră și lemn în scop turistic.

Căsoaia - Festivalul
Comentează 0

Așezată la poalele Highișului, la o altitudine de 222 metri, Căsoaia este cea mai veche cabană turistică din județul Arad, fiind  oarecum aproape de municipiul Arad la aproximativ 65 de kilometri. Este accesibilă atât rutier, cât și pe traseele turistice marcate de la  Șiria, Cladova sau Șoimoș. Accesul auto este asigurat pe șosea de la  Arad, prin Măderat – Agrișu-Mare – Arăneag –Căsoaia, iar dispre Ineu și Sebiș  prin Tîrnova.

Construită în anul 1935 și finalizată în anul 1936, Cabana Căsoaia rezistă celui de-al II-lea Război Mondial fără a fi afectată , mii de turiști  vizitînd-o anual, petrecându-și aici sfârșitul de săptămână. Astfel trece prin anii comunismului, cunoscând apogeul prin anii 60 – 70 pe atunci fiind cabanier domnul Gheorghe și Maria Trînc din Ineu (1963-1977), iar cabana era plină de turisti la fiecare sfârșit de săptămână mai ales în perioada verii.

Erau vremuri bune pe atunci în România, iar la Căsoaia se putea consuma „Bere de Oradea” și Pepsi (numai că sticlele erau puțin mai lunguiețe ca cele de acum), iar dintre preparatele culinare nu lipsea vânatul , cabana fiind frecventată și de organele de partid ale vremii. La Căsoaia se putea face și o baie , bazinul era funcțional având apă pe tot timpul verii,  însă berea și pepsi erau foarte apreciate de turiști și mai ales localnici (pe atunci Aradul nu avea fabrica de bere).

Volumul „Căsoaia și împrejurimile” scris de domnul Horia Truță și colaboratorii săi este o carte care  scoate în lumină frumusețea și istoria acestor locuri frumoase, a satelor care sunt în jurul cabanei Căsoaia, o carte mult așteptată de cei care am copilărit pe aceste meleaguri și nu numai noi. Volumul  lansat acum, „Căsoaia”, este un bonus, o cinstire și o istorie strict referitoare la aceaste locuri și cabana Căsoaia  care a fost și este o oază de liniște și recreere  dar și locul drag a mii de turiști.

Sâmbătă, 02 iunie, în cadrul festivalului „La Poalele Highișului”, în sala de conferințe din „casa verde” (cabana nouă), a  avut loc lansarea cărții „CĂSOAIA”, o carte prin care domnul Horia Truță ne prezintă flora și fauna din zonă, mineritul și exploatarea pădurilor din trecut de aici, dar ne prezintă în a doua parte și istoricul acestei cabane de la începuturi din anul 1935 și chiar mai înainte.

Lansarea acestui volum a avut loc  în prezența unor oameni de marcă ai județului și în primul rând doresc să-l amintesc chiar pe autorul cărții,prof. Horia Truță, apoi directorul Centrului Cultural Județean Arad, d-l Doru Sinaci , care sprijină enorm de mult actul cultural și se implică în realizarea multor monografii din comunele județului Arad, întotdeauna spune un „da” atunci când este vorba de progresul cultural al județului. Apoi d-l. Horia Ungureanu – scriitor, care are o contribuție remarcabilă în cultura arădeană.

Prezent la lansarea cărții a fost și primarul comunei Tîrnova, d-l Florin Farcașiu care a făcut deschiderea oficială a sărbătorii având un cuvânt de bun venit oaspeților. Au fost mulți invitați printre care și domnul Doctor Petru Hălmăgean, un renumit medic stabilit în Cluj, dar care se reîntoarce întotdeauna cu drag acasă la Chier, în satul natal și pentru care Căsoaia reprezintă un loc aparte în sufletul dînsului.

Volumul Căsoaia este de fapt o carte de suflet pentru noi toți, dar mai ales pentru cei care  în vremea copilăriei fiind din zonă mergeam cu mult drag fie și pe jos la Căsoaia , iar pentru acest volum trebuie mai întâi noi să-i mulțumim domnului Horia Truță pentru că a scos la lumină trecutul acestor locuri minunate și îndrăgite.

Aș vrea să ating însă și un punct sensibil pentru că așa cum spunea și domnul Doctor Petru Hălmăgean în cadrul festivității, ( și sunt total deacord cu dânsul) există și o tristețe în sufletele celor care am știut Cabana Căsoaia cu mulți ani în urmă, din copilărie, așa cum era ea. Ori de câte ori ajungem la Căsoaia căutăm din priviri Cabana ...care nu mai este, iar locul și-a pierdut identitatea și o istorie întreagă s-a pierdut odată cu vechea cabană,  mulți turiști fiind de altfel  în asentimentul nostru.

Ceva trebuie schimbat pentru că se pierde esența, de aceea îi rugăm pe cei cu putere de decizie să ia hotărârea de a construi o machetă la o scară suficient de mare care să fie așezată pe locul unde era cabana, iar la anul , dacă nu se poate mai repede, când va avea loc ediția a II-a a festivalului „La Poalele Highișului” toți turiștii  și vizitatorii să poată vedea cabana așa cum a fost ea în vremurile ei timp de 80 de ani.

Astfel nu se pierde nici identitatea acestui minunat loc, iar cei care vin după noi vor ști cum arăta prima cabană turistică din județul Arad. Este ,,brandul,, acestui loc și  cred că Ocolul Silvic Tîrnova prin pădurile comunale pe care le  gestionează poate furniza lemnul necesar pentru o machetă  fie și de vreo 6-8 metri lungime (de exemplu) și așa cum îl cunosc pe domnul primar Florin Farcașiu, cu siguranță este în asentimentul nostru și mai cred că va oferi tot sprijinul necesar unui astfel de proiect. De altfel domnul Director Doru Sinaci dorește să se realizeze două astfel de machete a cabanei  , una pentru Căsoaia și una amplasată în centrul de comună la Tîrnova. Cabana Căsoaia trebuie să rămână un brand al acestei minunate zone a Zărandului pentru noi și urmașii noștri.

Sărbătoarea „La poalele Highișului” este la urma urmei o aducere aminte a ceea ce înseamnă Căsoaia pentru Județul Arad și nu numai, o sărbătoare a oamenilor de pe aceste meleaguri și o continuare a serbărilor câmpenești care aveau loc aici  prin anii 70-80. Acum sărbătoarea este pentru oamenii locului și pentru toți cei care vor să cunoască Căsoaia și frumusețea acestui loc.

După lansarea volumului de carte „Căsoaia”, programul  festivalului a continuat pe platoul taberei unde au urcat pe scenă Alex Mladin - X Factor, Trupa de serviciu, Popstar Liviu Vîrciu și un concert cu Ana Lesko. De asemenea Primăria comunei Tîrnova a decernat titlul de cetățeni de onoare unor oameni de valoare pe care comuna i-a dat societății.

Câteva personalități de amintit sunt domnul Doctor Petru Hălmăgean, Ely Lăslean - doamna modei Arădene născută și crescută la Tîrnova, domnul Horia Ungurean – scriitor, fiul preotului Constantin Ungurean din Drauțul perioadei interbelice, domnul Emerich Ienei născut în Agrișu-Mare maestru emerit al sportului din România, domnul prefect Cosmin Pribac, domnul Călin Bibarț viceprimarul Aradului și alții.

Programul  primei seri s-a încheiat cu un imens foc de tabără sub indrumarea inginerului silvic Sorin Bîte, urmând ca a doua zi, programul să-și urmeze cursul pe scena din Căsoaia, avându-l ca oaspete de seamă pe Vasile Conea „vocea de aur a Banatului” Lucian Drăgan, Vasile Coca, Cosmin Marta și Florica Tomoiagă, Valentina Negrea, Ionuț Bledea și Diana Cîrlig, apoi ansamblul de dansuri „Doina Mureșului”.„Pădureanca” din Chisindia, „Cununa Nadășului”, „Aldeșteanca” din Aldești, care au încântat de asemenea publicul, iar prezentator a fost Mișu de la Hora TV.

Au fost două seri minunate cu program artistic pe măsură care au adus un plus de valoare acestui festival. După încheiera programului, liniștea nopții s-a lăsat încet, din nou peste tabără, doar luna mai veghea peste codrii din jur și peste acest loc frumos numit de înaintașii noștri – Căsoaia.

Scrie un comentariu

trimite

Inchide