Vremea Romania, Arad 7°C

Stiri Arad

”Captain`s Cup” la prima ediție

Competiție organizată de Sorin Botiș pentru tinerii fotbaliști născuți în anul 2006.

”Captain`s Cup” la prima ediție
Comentează 0

Terenul din Bujac , oferit în administrare fostului căpitan  al UTA-ei de către preot dr. Vasile Pop, a fost gazda acestui eveniment în acest weekend, sâmbătă și duminică/
Au participat 5 echipe, două din Arad, UTA și Atletico, două din Timișoara, Poli și Juventus și  Elore Bekescsaba din Ungaria. Fiecare echipă a jucat cu fiecare câte un meci pe durata a două reprize de câte 25 de minute pe teren redus  , în componența 8+1.

Cei doi arbitri, Gabriel Hărduț și Flavius Dreghici au avut de condus partide disputate , tehnica, pregătirea fizică și cea tactică a tinerilor jucători fiind la un nivel ridicat.

Numeroși părinți au asistat la meciuri din tribunele amenajat pe partea dinspre șosea a terenului din Bujac, iar la finalul evenimentului toată lumea s-a deplasat la noua bază sportivă și de agrement ” Botiș Captain`s Dreams„ de pe strada Independenței nr.5D, unde a avut loc festivitatea de premiere și masa oferită de organizatori.

În urma rezultatelor , câștigătoare a primei ediții a Captain`s Cup a fost declarată echipa Politehnica Timișoara, antrenor, Petru Săvoiu.

Iată componența lotului timișorean:  Ciocan, Mureșan, Tătaru, Lixandru, Grosu, Palacu, Vermeșan, Dascălu, Miclea, Antal, MIclău, Camara, Diaconu și Popa.

Pe locul secund s-a clasat echipa maghiară, Elore Bekecsaba , antrenor Hradovszki Gabor, alcătuită din: Lehoczki, Kuzma, Kerenyi, Nagy, Stumph,Kohut, Vas, Schneider, Urban, Csicsely, Ladanyi,Sztanko, Engedi, Makai și Mate

Iar pe treapta a treia a podiumului a urcat echipa UTA , pregătită de Sorin Botiș și alcătuită din : Buză, Mișcoi,Szilaghi, Cheta, Nica, Roman, Călin, Hara, NOvac, Coste, Aslău, Cutuiuș, Olăroiu și Murgu.

S-au acordat cupe, medalii și diplome, iar fiecare  echipă a primit din partea dr.preot Vasile Pop câte o inconiță.

Au mai fost premiați : -cel mai bun portar,  Lehoczki Bendeguz ( Elore Bekescsaba)
                                         - golgheterul competiției, Ioan Vermeșan ( Poli Timișoara) cu 10 goluri înscrise
                                         - cel mai bun jucător al competiției, David Szilaghi ( UTA)

Premiile au fost înmânate de foștii căpitani ai UTA-ei, Roland Nagy și Sorin Botiș, actualul căpitan, Alex Manea și de dr. preot Vasile Pop.

 

Galerie foto (29)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite