Vremea Romania, Arad 5°C

Stiri Arad

Călin Bibarț (PNL): „Ministrul Cuc speră... iar șoferii disperă!”

Prim-vicepreședintele PNL Arad Călin Bibarț a fost prezent astăzi într-o conferință de presă susținută la sediul partidului unde a ținut să le reamintească arădenilor de vizitele non-sens ale mai multor demnitari de la București.

Călin Bibarț (PNL): „Ministrul Cuc speră... iar șoferii disperă!”
Comentează 1

„Vreau să le reamintesc arădenilor de nenumăratele vizite efectuate de miniștrii și prim miniștrii din guvernele aflate la putere din 2012 până acum, care așa cum au venit, așa au plecat. De rezolvat însă nu au rezolvat nimic, dovada că pasajele de pe centura Aradului arată și la ora actuală la fel, cetățenii Aradului și nu numai alegându-se doar cu promisiuni. Cu siguranță rezultatul vizitei ministrului Cuc la  Arad va putea fi catalogată la fel ca cele anterioare, adică non-sens ”, a precizat Călin Bibarț

În fața camerelor și însoțit de un alt ministru, Mihai Viorel Fifor și de parlamentarii PSD de Arad, Răzvan Cuc promitea sus și tare că se implică personal în acest proiect, mai bine zis la finalizarea acestor pasaje

„Constat că la fața locului domnul ministru Cuc ne spune că au fost depuse patru oferte pentru pasjele Aradului și că domnia sa speră ca agenții economici să nu se conteste între ei și să reușim să facem la timp aceste lucrări. Dacă un ministru din guvernul României vine până la Arad și ne spune că-și pune nădejdea că nu vor exista contestațiii fără să se întrebe de ce licitațiile nu au fost demarate de la începutul anului? Cred că există un singur răspuns; INCOMPETENȚĂ” a completat prim-vicepreședintele PNL Arad, Călin Bibarț

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite