Vremea Romania, Arad 2°C

Stiri Arad

Boncănitul cerbilor în codrii Zeldeșului (Comuna Brazii)

Încă din primăvară m-a întrebat bunicul de la Secaș dacă vin în toamnă la boncănitul cerbilor. Bineînțeles că am răspuns afirmativ , nu puteam rezista tentației de a ieși în natură atunci cînd peste păduri răsună ca un tunet seara și dimineața boncănitul cerbilor, chemarea dragostei, este singura perioadă din an cînd cerbul se aude peste păduri. Am ajuns la Secaș după masa și împreună cu bunicul spre seară, înainte ca soarele să asfințească, am luat drumul codrului dincolo de Mădrigești  în  limita cu Slatina de Mureș. Era o zi superbă de toamnă, cu soare, numai bună pentru o ieșire în natură.

Boncănitul cerbilor în codrii Zeldeșului (Comuna Brazii)
Comentează 0

Am luat rucsacurile în spate și am plecat spre locul numit ,,La vînățăle,, unde știa bunicul că boncănesc cerbii de obicei, de mulți ani de zile, pentru că cerbul își păstrează peste ani locurile de boncănit. La cei aproape 69 de ani bunicul (Vasile Florea) se mișcă foarte bine cu rucsacul în spate pe dealuri fără să obosească. Fire blîndă si iubitor de natură, a trăit o viață întreagă aproape de pădure datorită meseriei, dar și dragostei pentru ieșirile în sălbăticia pădurilor, cunoscînd bine cărările codrului. Deși nu sîntem de vîrstă apropiată, între noi există o prietenie și în urmă cu un an am urcat împreună pînă la Vîrful  Huhurezu, în limita cu pădurile comunei Petriș, tot la boncănit.

Am ajuns la locul stabilit în pădurea mare și ne-am așezat în liniște lăsînd rucsacurile din spate, gîndind că poate avem noroc să  vedem vreun cerb venind la balta din apropiere, la scăldat, pentru că era destul de cald peste zi. Spre seară au boncănit de vreo două ori, apoi dintr-o dată s-a auzit o troznitură puternică, rupînd liniștea pădurii:  se dezrădăcinase un arbore și troznise puternic în cădere, speriindu-i, se pare.

Am stat pînă după ora 1000, dar nimic. Noaptea se lăsase pe nesimțite, iar noi stam nemișcați în întunericul ca de smoală și încet,  încet se făcuse aproape 11 noaptea. La plecare am ridicat privirea  peste imensitatea pădurii și coroanele arborilor, însă am văzut doar cerul plin de stele, în rest întuneric beznă. Ne-am întors la mașină pe potecă, cu lanternele aprinse cale de aproximativ un kilometru, apoi cu mașina înapoi spre sat, resemnați că nu avuseserăm noroc.

A doua zi dimineața am plecat devreme, cu noaptea în cap pe Valea Zeldeșului, urcînd împreună cu un prieten pînă pe Vîrful Toacii, în limită cu Honțișorul, unde în urmă cu un an auzisem cerbul boncănind și văzusem și cîteva ciute. Bunicul nu mai  venise deoarece treburile gospodărești îl țineau lîngă casă.  Am urcat împreună cu prietenul meu dintr-o frumoasă poiană unde am lăsat mașina și am luat-o pe poteca de vînătoare în zig zag spre culme înainte de a se face ziuă. 

Din cînd în cînd ne opream ascultînd cîte un cerb care își chema iubitele. Era perioada de vîrf a boncănitului, peste frumoasele păduri din zona Gurahonțului. Ne-am oprit aproape de culme și am ascultat în liniște. Luna încă mai era sus pe cer,  iar peste culmile pădurii începeau a se desluși încet, încet zorii dimineții. Aerul tare ne inunda plămînii și trupurile după urcușul parcurs în ritm destul de vioi.

Eram aproape de Vîrful Toacii cînd taurii de cerb au început din nou să boncăne, de data asta mult mai intens, cînd dintr-o parte, cînd dintr-alta, de pe sub culmi,  răsunănd peste imensitatea verde a pădurilor. Nici nu ne-am dat seama cînd se luminase de ziuă, ascultînd acel muget care face să se cutremure și să vibreze pădurea, chemarea dragostei.

In această perioadă cerbii sînt neatenți, pierd din greutate și răspund provocării rivalilor pentru a-și păstra ciutele. Priveam peste păduri, în bătaia  vânticelului de dimineață care ne-a trezit simțurile și mă bucuram de faptul că am reușit măcar să auzim cerbii deși îmi doream să-i și văd, dar nu întotdeauna se nimerește, deși uneori apar pe neașteptate chiar în drumul forestier.

Pădure cât vezi cu ochii, o pădure frumoasă care îți dă o senzație de imensitate. Priveam cu ochi de silvicultor, ca unul care am absolvit printre altele în viață și o școală silvică, luînd din ochi fiecare deal, fiecare culme , analizînd totul de sus, în liniște, pentru că totdeauna mi-a fost dragă  pădurea, aici găsindu-mi  liniștea și împlinirea sufletească.

Pot spune că ceea ce am văzut  mi-a bucurat inima și sufletul: aici nu am văzut păduri decimate, rase, sau puse la pămînt de drujbă și de secure ca în alte părți și cred că se mai face silvicultură adevărată aici. Cine nu crede, îl rog să urce dealul pe Vîrful Toacii sau dincolo, la Huhurez, în limită cu Petrișul și cu siguranță îmi va da dreptate (vezi foto/video).

Trecuse bine de ora 8 și cerbii încă mai boncăneau ici și colo,  însă noi am coborît încet spre drumul forestier trecînd printr-un pîrîu aproape secat si îndreptându-ne spre mașină, urmînd ca peste o săptămînă să revin, atunci cînd boncănitul cerbilor atinge apogeul. Perioada de boncănit începe treptat, are o perioadă de cîteva zile, foarte intense, apoi încet scade în intensitate și diferă de la o zonă la alta, atît începutul cît și sfîrșitul.

Am plecat  înapoi la oraș abia în după masa acelei zilei, pentru că întotdeauna greu plec spre oraș, dar cu mare bucurie mă reîntorc pe Valea Zeldeșului pentru că fiecare om care iubește natura are un loc drag, iar mie mi-e dragă Valea Zeldeșului, așa cum și lui Sadoveanu îi era dragă Valea Sebeșului și cabana din valea Frumoasei.

Nu trecuse bine o săptămînă și din nou urcam pe vale, pe întuneric, dimineața împreună cu prietenul meu. De data asta însă am trecut lăsînd în urmă frumoasa cabană silvică Bălești și urcînd puțin mai sus pe Valea Saturanilor.

Am lăsat mașina în drumul forestier, am ascultat puțin, apoi am luat rucsacul militar în spate și am urcat amîndoi, pe un drum făcut de TAF cu ani în urmă, pînă deasupra unei tăieturi, în care arboretul se înstalase bine - un rai pentru mistreț și cerb și ne-am oprit într-o pădure de fag de deasupra tăieturii să ascultăm.

Nici nu am ajuns bine, dorind să ne căutăm un loc de șezut, cînd am auzit primul muget de taur, primul boncănit, apoi tăcere. Se auzeau doar păsărelele ciripind în liniștea de cremene a pădurii, în răcoarea dimineții, apoi vocea cerbului tună iar, parcă răgușită, de sub culme de pădure, după care liniște din nou.

Nu se luminase de ziuă încă, nu se vedea aproape deloc, arborii îi deslușeam ca pe niște umbre uriașe înălțate spre cer. Am stat și am mai ascultat puțin, apoi încet, încet  am coborît, căci fusese o noapte caldă și atunci cînd e cald nu prea boncănesc cerbii.

Pînă am ajuns jos, la drumul forestier, abia de se luminase, ziua încă îmbinându-se cu noaptea. Aer tare, curat, vale sălbatică și o liniște tulburată doar de pârâul Saturanilor care curgea alene spre sat. Am plecat spre cabană, i-am dat binețe lui tanti Catița, cabaniera, care trebăluia pe la magazia de lemne, am urcat pe valea Zeldeșului urmînd drumul forestier pînă la ,,Părău Sanunii”, apoi pe jos trecînd pe lîngă stupii Catiței- ,,stupărița”, așa cum o știu oamenii locului.

Mai sus ne-am oprit la un moment dat surprinși de ,,brăhnitul,, unui căprior, deranjat că i-am călcat  teritoriul. Am stat puțin, căutîndu-l din priviri printre vegetația densă dar nu l-am putut zări deși ,,se certa,, cu noi de cîteva minute bune.

S-a îndepărtat, iar eu am urcat singur pe drumeag mai departe și mai sus, iar la capătul lui m-am oprit auzind cerbul boncănind sub culmea vârfului de pădure. Mugea rar, era deja trecut de ora 8 și pesemne se retrăgea și el la adăpostul pădurii. Am mai stat preț de vreo zece minute, a mai boncănit de vreo două ori, apoi am coborît înapoi la drumul forestier, unde mă aștepta prietenul meu. 

Am coborât cu mașina amîndoi la cabană unde tanti Catița ne aștepta cu cafeaua aburindă, care ne-a picat așa de bine, fiind o dimineață răcoroasă și umedă de toamnă. Nu m-am întristat că n-am reușit să văd cerbii, ci m-a bucurat mult faptul că am reușit să le aud boncănitul, asemeni unui tunet peste codrii, m-am bucurat că am ieșit în natură, că am cutreierat din nou pădurea alături de prieteni, de ortaci adevărați și pentru că eram din nou pe  Valea Zeldeșului, unde mă simt acasă.

Pentru mine este locul  unde mă voi întoarce întotdeauna cu drag.

Galerie foto (120)