Vremea Romania, Arad 20°C

Stiri Arad

Biserica ortodoxă Agrișul-Mare, unicat arhitectural în județul Arad (FOTO-VIDEO)

Agrișu-Mare este un sat situat aproximativ în centrul județului Arad la distanța de 45 km de municipiul Arad si la 20 km de Ineu, un sat mare cu aproximativ 840 de numere de case (în trecut a fost  comună). Are o istorie interesantă pe care sperăm că o vom putea reda pe cât posibil în alte articole.

Biserica ortodoxă Agrișul-Mare, unicat arhitectural în județul Arad (FOTO-VIDEO)
Comentează 3

Ceea ce este foarte interesant la Agriș și care încântă ochiul trecătorului este biserica ortodoxă, o biserică impunătoare și frumoasă, care are o arhitectură unicat în județul Arad și este posibil chiar în țară.

Am mai scris despre câteva biserici și despre Schitul Feredeu unde merg des și cu mare drag, un loc binecuvântat de Dumnezeu, un loc care îți dă o ,,stare de bine” și o adevărată liniște sufletească. Știam câteva lucruri și despre biserica din Agriș dar am dorit să știu ceva concret, așa că m-am dus la Agriș într-o după-masă și l-am căutat pe cel mai în vârstă om din sat. 

Pe bace Georgilică l-am găsit stând pe ,,laviță” la ,,uliță”. M-am oprit și am dat binețe apoi l-am rugat să-mi povestească despre sat pentru că dânsul este cel mai vârstnic om din Agrișu- Mare, iar la cei 89 de ani ai săi este foarte lucid. Dumnezeu l-a ținut în viață. Născut în anul 1926, a trăit drama războiului, fiind un flăcăiandru,, apoi anii grei de după război și anii comunismului (nu a fost membru de partid dar acum regretă că nu a fost pentru că cei de acum, spune dânsul, pe bună dreptate, ,,sunt mai hoți”).

Când l-am rugat să-mi povestească despre trecutul satului și istoria frumoasei biserici s-a bucurat mult și mi-a spus:,,Dumnezeu te-a trimis și mă bucur că mai este un suflet care se interesează de satul ăsta și ce a fost și mă bucur că Dumnezeu m-a ținut în viață să pot să îți povestec că nimeni nu mai știe aici cum a fost.” Eu mă bucur nespus că am putut afla lucruri pe care nu le știe nimeni ,poate, în sat. Am primit răspunsuri la întrebări care  ma framintau din copilărie. Sunt atâtea lucruri neștiute încă, care s-au pierdut în negura timpului și nepăsarea oamenilor. Ar fi păcat să se piardă fără ca cei care vin după noi să nu  le știe și ei.

.......................................................................

Parohia ortodoxă Agrișu Mare

Parohia Agrișu Mare face parte din Protopopiatul Ineu, Arhiepiscopia Aradului, sub arhipăstorirea Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Timotei Seviciu.


Comunitatea religioasă din Agrișu Mare este una din cele mai vechi de pe teritoriul județului Arad, lucru confirmat de părintele Pavel Vesa care include Agrișul în rândul localităților ce aveau încă din secolul al XIV-lea locaș de închinare: „Avem date sigure că viața religioasă în părțile arădene a început în forme instituționalizate încă din secolul al XIV-lea, susținute de datările celor mai vechi biserici existente (Hălmagiu, Dezna), cele atestate de documente (Zaad, Agrișul Mare), confirmate prin săpăturile arheologice (Vărădia de Mureș, Cladova), unele înregistrate de memoria colectivă (Dezna, Șoimoș) și toponimie sau prin prezența ruinelor (Covăsânț, Secaș, Șiria) ce încă mai pot fi văzute.”  Localitatea Agrișu Mare, după informațiile obținute de Ioan Jiga, „a fost un centru nobiliar, care poseda, deja, în primele decenii ale veacului al XIV-lea o biserică catolică, al cărei preot, cu numele Ioan, era înscris în drepturile patronale ale domeniului Șiria” . Din registrul de dijme papale reiese că în anul 1406, biserica din Agriș era construită din piatră, ce era extrasă din cariera de la Agriș.

Ștefan Pascu spune și el că din anul 1400 este atestată o biserică din piatră la Agrișu Mare, și probabil este aceeași biserică cu cea catolică atestată în anul 1406. Acest lucru reiese și din faptul că în anul 1444, despotul sârb George Brancovici cedează domeniul cetății Șiria lui Ioan Huniade și fiilor acestuia cu dreptul de patronat asupra unor biserici și capele, fie creștine (aici referindu-se la cele catolice), fie ale românilor (referindu-se la cele ortodoxe), oriunde în domeniul cetății amintite. Patronatul asupra bisericilor consta în sarcina care revenea domnului de pământ de a se îngriji de susținerea și dotarea bisericilor parohiale, motiv pentru care patronatul avea dreptul de a institui preoți la respectivele biserici . Totuși există dubii în ceea ce privește cultul liturgic ce se săvârșea în această biserică, datorită numărului de ortodocși din localitate care creștea cu trecerea timpului. Această biserică a rezistat până la prima cucerire de către turci, când, probabil, a fost dărâmată. Biserica era acoperită cu șindrilă. Clopotele erau așezate pe schelet de lemn în afara bisericii.

Tot în afara bisericii era o orgă făcută din trunchiuri drepte de cireș, ce erau găurite și dimensionate corespunzător. Spun informațiile că orga era așezată într-un loc expus vânturilor și curenților de aer, iar la diferite viteze ale vântului, orga scotea sunete de frecvențe diferite, care, combinate cu dangătul unuia dintre clopote, produceau un efect special, folosit de preot în tratarea depresiilor și a stărilor nevrotice ale enoriașilor .


După dărâmarea bisericii din piatră, undeva între sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea localnicii și-au ridicat o biserică ortodoxă din lemn, pe locul numit astăzi la Bisericuță, unul din exemplele de nume topice, despre care părintele Pavel Vesa zice că „au o deosebită însemnătate pentru istoria locurilor respective, mai ales că uneori abia găsim urmele fostelor edificii religioase de odinioară, alteori, doar investigația arheologică mai este în măsură să dovedească faptul că numele locului e justificat întru totul și că nu a fost dat întâmplător” . Și această biserică a fost acoperită cu șindrilă, dar avea un turn unde erau așezate clopotele, turn fără jaluzele. Această biserică a fost sfințită în anul 1739 și a purtat hramul Cuvioasa Parascheva. Anul sfințirii reiese din conscripția episcopului Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768) din anul 1755, făcută în urma vizitelor canonice efectuate în parohiile aflate sub jurisdicția sa, unde se arată că din cele 74 de biserici menționate, numai la un număr de 26 este menționat faptul că erau sfințite, ba mai mult, la acestea se specifică și anul sfințirii, printre acestea aflându-se și biserica din Agrișu Mare .

În această conscripție găsim că în Agriș erau la acea data un număr de 83 de case, iar despre biserică se spune că era de lemn și lipită . Aducându-i-se câteva reparații, la turnul unde erau clopotele s-au pus jaluzele, iar acoperișul a rămas din șindrilă. Se presupune că pentru această biserică, la data de 5 iunie 1701, cântărețul bisericesc Negru Filip din Agriș a cumpărat de la călugărul Nistor, venit probabil din Țara Românească, un exemplar din Cazania sau Cartea românească de învățătură a lui Varlaam (Iași, 1643) . Despre prezența acestei cărți în biserica din Agrișu Mare aflăm și de la pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, care spunea că „din renumita Cazanie a mitropolitului Varlaam al Moldovei, apărută la Iași în 1643, s-au găsit 17 exemplare în sate din actualul județ Arad” , printre care este și Agrișu Mare.

Pe filele acestui exemplar a fost făcută o însemnare de către diacul sau cântărețul bisericesc, care spune că a cumpărat cartea „să fie în sat pomană pre viță, pre sămânță, moșilor, strămoșilor, nepoților, strănepoților, către care se lasă această Păucenie moldovenească, care le iaste de dulceață pre limba rumănească, s-o propovăduie precum să cade, iară cu talantul fiecare să sporască sămânța cuvântului, să înmulțască pre dânsa curată în toate dumunicile preste an când va fi norod strâns și ca din o fântână adăpa să să răcoare” . Nesiguranța că această carte nu a fost cumpărată pentru această biserică, apare și din cauză că există informații contradictorii referitor la anul cumpărării (informații obținute de același cercetător, Florian Dudaș), deoarece se menționează și anul 1680 , an în care e posibil ca biserica încă să nu se fi construit.


În anul 1790 biserica din lemn a fost demolată datorită construcției noii biserici din același an, care, de această dată, era din piatră,  Această biserică nou construită face parte din cele 29 de biserici din piatră construite în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.  Hramul pe care îl avea era tot Cuvioasa Parascheva și era construită pe locul actualului cămin cultural. Biserica a fost acoperită cu țiglă tip solzi făcută la locul Ciripărie, pe valea Almașului, de către bresiașii familiei Szuhy.  Iconostasul din această biserică datează din anul 1804, an inscripționat pe spatele acestuia, el aflându-se astăzi în biserica nouă. Nu știm dacă până în acel an exista, sau nu, un alt iconostas. Acesta a fost executat de un învățător din Arăneag, mare meșter sculptor și pictor pe lemn. O altă informație o avem de la părintele Florian Badea, care spune că iconostasul acesta „a putut să slujească aproape patru decenii și în biserica din Almaș (filia parohiei Agriș), de unde a fost mutat în 1839” , iar Ioan Jiga spune și el că „strămutarea icoanelor, crucii de pe turn și a iconostasului s-a făcut de către locuitorii comunei, actul constituind o mândrie pentru cei care au făcut transportul” . Deși biserica nu avea mari proporții, un document din 1855 menționează că biserica din Agriș avea un număr de 6 clopote, dintre care unul mare de 7 măji.  

Cu ajutorul localnicilor am dedus că acolo unde era curtea acestei biserici există un loc unde a fost înmormântat unul din preoții slujitori ai acestei parohii, loc ce se vede puțin și astăzi. În anul 1892, este probabil ca biserica să fi fost renovată, dat fiind faptul că în același an a avut loc o licitație pentru repararea acesteia: „În urmarea ordinațiunei Venerabilului Consistoriu de sub Nr. 3658 se escrie cursu de licitațiune minuendă pentru repararea bisericei din comuna Agrișiu, comitatul Arad, protopresviteratulu Șiriei, prețiulu didariului de după spețificare 451 fl., badicaritu 64 fl.; diua de licitațiune se va țiene în 28 Iuniu vechiu 10 Iulie nou 1892.

Informațiuni până atunci se pot capeta la Oficiulu parochialu și Epitropia parochială”.  Datorită numărului tot mai ridicat de credincioși care nu mai încăpeau în biserică la slujbe (un număr de peste 3000 de enoriași), preoții de atunci au hotărât construirea unei noi biserici, de proporții mai ridicate. După ridicarea și sfințirea noii biserici, în anul 1936 biserica veche a fost demolată. Despre momentul demolării bisericii povestește localnicul Micoară Gheorghe, care în acele vremuri avea vârsta de 10 ani, de aceea, doresc mai departe să redau cuvintele dumnealui: „Eram prunc în clasa a IV-a pe vremea aceea, biserica o fost spartă, numai turnu o fost rămas separat. Și-atuncea erau aicea doi băieși, care-or lucrat și-or făcut var, Pătru și Gyuri, lucrau la varniță, pe ei i-or chemat de or huluit (demolat) turnu. Turnu, cum o fost clădit pe patru piciore, de un metru fiecare picior, de piatră, or rupt un picior de la turn, și-atunci turnu s-o îmburdat (răsturnat) singur, și până aici aproape de școală o ajuns turnu. În vârf la turn o fost un stup, și din stup s-o împrăștiat toată mierea, faguri de miere, atunci noi pruncii de la școală, repede am mers, care cum o putut să pună brânca pe un fagure de miere să-l mânce...” .


Am aflat, așadar, de existența a două biserici cu certitudine ortodoxe, cea de lemn, sfințită în anul 1739 și cea din piatră din anul 1790. Aceste două locașuri de cult apar și ele în Tabelul cu bisericile dispărute (sec. XVIII-XX)  întocmit de părintele Pavel Vesa:

Localitatea    Locul unde a fost edificată    Anul    Material    Hramul    Anul sfințirii    Cum a dispărut    Anul dispariției
Agrișu Mare    Seliște,
la Bisericuță    sec. XVIII    Lemn    Cuv. Parascheva    1739    demolată    1790
Agrișu Mare    Locul actualului cămin cultural    1790    Zid    Cuv. Parascheva        demolată    1936

După cum precizam mai sus, în anul 1936 a fost ridicată o altă biserică, mult mai mare decât precedenta, aceasta purtând tot hramul Cuvioasa Parascheva, ceea ce dovedește evlavia localnicilor la această sfântă maică, cinstită cu mare fast în toată țara, având în vedere prezența moaștelor sale pe tărâmul românesc, la Iași, aduse de către domnitorul Vasile Lupu în anul 1641. De asemenea, în conscripția lui Sinesie Jivanovici din 1755 observăm că în protopopiatul Șiria singura biserică parohială cu hramul Cuvioasa Parascheva era la Agrișu Mare.  Biserica a fost construită pe locul fostei piețe, după planurile arhitectului Gheorghe Rafiroiu. Construcția a început în anul 1934 și s-a terminat în 1936, sfințindu-se la data de 18 octombrie, același an, de către vrednicul de pomenire Prea Sfințitul Andrei Magieru (1936-1960). Datorită dimensiunilor mari, din păcate biserica a fost pictată abia între anii 1974-1975, iar binecuvântarea picturii a avut loc în 14 octombrie 1977, chiar de sărbătoarea hramului. Mai multe despre această biserică monumentală vom vorbi în subcapitolul următor.


Încadrarea parohiei într-un protopopiat a avut parte și ea parte de schimbări. Nu se cunosc date despre apartenența parohiei la o conducere ierarhică înainte de înființarea Episcopiei Aradului. Bineînțeles că odată cu înființarea acestei eparhii, comunitatea ortodoxă din localitatea Agriș a intrat sub jurisdicția Episcopiei Aradului. În ceea ce privește apartenența la un protopopiat, avem informații că parohia Agrișu Mare a făcut parte din Protopopiatul Șiria încă de la prima atestare a acestuia, și, de asemenea, ar fi făcut parte din acesta și până atunci, poate chiar de la înfiițarea lui: „Cele mai vechi informații despre acest protopopiat le avem din anul 1755, însă având în vedere importanța politică și bisericească a Șiriei, el putea funcționa cu mult înainte. În acest an își întinde jurisdicția pentru un număr de 23 de parohii (printre care și Agrișu Mare) și o filie” . Deși pe parcursul timpului au mai avut loc mutări de parohii la alte protopopiate, Agrișul a rămas în continuare sub cel al Șiriei, făcând parte, în anul 1767, din cele 25 de parohii componente ale acestuia. De asemenea, parohia Agrișu Mare se menține în cadrul protopopiatului Șiria și în veacul următor, în pofida repetatelor schimbări: „În 1883 are loc o nouă arondare a protopopiatelor. Patru parohii (Cladova, Cuvin, Ghioroc și Miniș) trec la protopopiatul Vărădiei de Mureș, opt parohii (Iermata, Mocrea, Moroda, Nadăș, Seleuș, Șicula, Tauț și Târnova), la cel al Ineului, iar parohia Almaș este desființată. În această situație, protopopiatul rămâne doar cu 16 parohii (una din ele fiind Agrișu Mare)” .

Această configurație geografică se păstrează până în anul 1942, când protopopiatul a fost desființat, parohia Agrișu Mare fiind, deci, până în acest an, sub jurisdicția protopopiatului Șiria. Alte dovezi care arată apartenența Agrișului la protopopiatul Șiriei apar în revista Biserica și Școala, cu diferite ocazii: „Se escrie concurs pentru ocuparea postului de învețătore la școala confesională gr. ort. română din comuna Agris, protopresviteratul Șiriei, cu termin de alegere pe 14/26 octomvre a. c. (1894)” , sau „Pentru îndeplinirea unui post de capelan temporal, pe lângă veteranul preot Mihai Lele, la parochia de clasa a doua din comuna Agriș, protopresbiteratul Șiria, pe baza decisului Ven. Consistoriu gr. or. român din Arad, de data 27 august (8 septembre) 1894, nr. 4236 și 4237 din an. curinte, se escrie concurs cu termin de alegere pe 14/26 octombre a. c.” . În aceeași revistă vedem că la momentul sfințirii noului lăcaș de cult din data de 18 octombrie 1936, parohia Agrișu Mare era încadrată tot în protopopiatul Șiriei, dată fiind prezența protopopului de atunci, Aurel Adamovici, la slujba de sfințire: „P. S. Sa (Andrei Magieru) a fost asistat pe lângă suita sa și de protopopul Șiriei, Aurel Adamovici, protopopul Ineului, Mihai Cosma și de 8 preoți din protopopiatul Șiriei...” .

De asemenea, într-o circulară către oficiile parohiale se arată cum erau împărțite cele 14 cercuri electorale mirenești, iar Agrișul făcea parte din Cercul Șiria: „Circular către oficiile protopresbiterale și parochiale; către sinoadele parochiale și peste tot către clerul și poporul din părțile ce aparțin la Consistoriul eparchial aradan. Espirând în anul acesta mandatul deputaților congresuali aleși în 1899, în urma provocării prea Venerabilului nostru Consistor mitropolitan din 20 august a. c. Nr. 129 M., subscrisul consistor dispune alegeri noui de deputați Congresuali pentru un nou period de trei ani, care începe cu 1 octomvre 1902. De după arondarea mai noauă, cele 14 cercuri electorale mirenești, reservate pentru acest district, se compun precum urmează: ... V. Cercul Șiria, cu 16 comune: Agriș, (și alte 15 localități)” .
După anul 1942 parohia Agrișu Mare trece sub jurisdicția protopopiatului Ineu, împreună cu celelalte parohii care erau în protopopiatului Șiria până în acel an. Bineînțeles că parohia apare menționată în diferite scrieri sau reviste și ca membră a protopopiatului Ineu: „Evlavia credincioșilor din parohia Agrișu Mare, protopopiatul Ineu, i-a făcut să înalțe o biserică, copie mai mică a arhitecturii Sfintei Sofii” , sau „Din dorința de a cunoaște cât mai îndeaproape viața religios-morală a credincioșilor din eparhia noastră, precum și strădaniile lor, Prea Sfințitul Episcop Visarion, a făcut în cursul lunilor septembrie și octombrie vizite canonice în următoarele parohii: ... 26 septembrie, în parohia Agrișu Mare, protopopiatul Ineu...” .


Referitor la categoria, gradul sau clasa în care a fost parohia Agrișu Mare în decursul dezvoltării ei pe parcursul timpului, menționăm că au avut loc modificări. În anul 1878 a avut loc întemeierea unui Regulament pentru parohii, în urma căruia se stabilesc și criteriile de clasificare a parohiilor: „Parohiile se împart în trei clase/categorii, după numărul sufletelor. Cele de prima categorie sunt considerate cele cu peste 1000 de suflete, cele de a doua categorie cele cu 800 de suflete, iar cea de-a treia catogorie celelalte” . Datorită numărului mare de suflete, parohia Agrișu Mare se afla în categoria I, alături de puține alte parohii. Observăm însă că, deși ierarhizarea parohiilor era făcută după criterii clare, uneori, „din interese particulare” erau încălcate prevederile Statului organic, ajungându-se ca parohiile de clasa I să fie declarate de a doua, și cele de a doua să fie declarate de a treia.

Prin aceste încălcări ale legii se urmărea ca un teolog cu 3-4 clase gimnaziale, primind „testimoniu” pentru parohii de a doua categorie, să ocupe, de fapt, parohii din prima categorie. Astfel, „o mulțime de comune fruntașe” au fost declarate de categoria a doua, pentru a putea fi ocupate de preoți fără o „calificație” corespunzătoare, printre acestea aflându-se și Agrișu Mare . Astfel, la capătul secolului al XIX-lea parohia Agrișu Mare era încadrată în clasa a doua, confirmare făcută, printre altele, și în revista Biserica și Școala: „Pentru îndeplinirea unui post de capelan temporal, pe lângă veteranul preot Mihai Lele, la parochia de clasa a doua din comuna Agriș - protopresbiteratul Șiria – pe basa decisului Ven. Consistoriu gr. ort. român din Arad din dato 27 august (8 Septembre) 1894...se escrie concurs cu termin de alegere pe 14/26 Octobre a. c.” . Câțiva ani mai târziu, în anul 1905, parohia din Agriș era încadrată chiar în rândul parohiilor de gradul al III-lea: „pentru îndeplinirea postului de paroh vacant din comuna Agriș se publică concurs cu termin de alegere în 6/19 noiemvre a. c....Reflectanții la această parohie de a III-a clasă sunt poftiți...” 


Secolul XX aduce câteva modificări în privința clasificării parohiilor, deoarece Congresul Național Bisericesc din anul 1909 modifică Regulamentul pentru parohii din 1878. Potrivit noii legislații, Sinodul eparhial, în sesiunea din 1910, stabilește criteriile de clasificare a parohiilor, avându-se în vedere posibilitățile financiare ale comunităților ecleziastice. Parohiile de clasa I erau considerate cele ale căror „dotațiune” o asigură parohia din resurse proprii cu cel puțin 1600 coroane pe an; cele de clasa a II-a trebuiau să aibă un venit de cel puțin 1200 de coroane anual, iar cele de clasa a III-a erau considerate toate parohiile cu un venit anual sub 1200 de coroane.  

Cu această ocazie parohia Agrișu Mare trece în rândul parohiilor de categoria întâi, lucru confirmat și de această dată în revista Biserica și Școala, unde se arată că în anul 1938 parohia ortodoxă din Agriș era de clasa I: „Pentru îndeplinirea parohiei din Agriș devenită vacantă prin pensionarea preotului Romul Motorca, să publică concurs din oficiu, cu termen de 30 de zile. Parohia este de clasa I-a. (din ședința dela 22 noemvrie 1938)” . Parohia s-a menținut în categoria I și datorită numărului mare de enoriași, însă, urmând o depopulare a satului în decursul timpului, prin creșterea mortalității, plecarea tineretului la orașe sau scăderea natalității, dar și datorită apariției unor secte neoprotestante sau a altor secte, numărul creștinilor ortodocși a scăzut tot mai îngrijorător, ajungându-se ca în anul 2005 să existe un număr de 180 de familii cu 440 de credincioși.


Biserica parohiei Agrișu Mare

Credincioșii din Agrișu Mare se mândresc printre satele vecine și chiar pe o rază întinsă a județului cu cea mai mare și mai frumoasă biserică. Mereu acest lucru va face cinste credincioșilor de aici printre cei ai altor localități mai apropiate sau mai îndepărtate. Însă, ca de obicei, după ce se laudă un fenomen sau un lucru, trebuie să apară un “dar”, iar în cazul nostru conjuncția adversativă “dar” își face simțită prezența prin faptul că această biserică monumentală nu se mai umple cu credincioși decât foarte rar, deci biserica e mare și frumoasă, dar nu se umple cu credincioși. Însuși scopul pentru care s-a construit biserica cu aceste dimensiuni a fost acela că biserica veche era neîncăpătoare și era nevoie de un locaș mai mare pentru numărul de aproximativ 3000 de ortodocși.


Construcția bisericii începe la anul 1934, în timpul păstorii preoților Romul Motorca și Sabin Bursașiu. După informațiile acumulate de la credinciosul Micoară Gheorghe am observat că de-a lungul construcției bisericii și chiar la sfințire au avut loc diferite întâmplări. La momentul hotărârii de a se construi o biserică nouă, a existat un mic conflict în prinvința locului unde să fie construită, conflict între preotul Romul Motorca și preotul Sabin Bursașiu, susținut de consiliul parohial și de bogătașul Frățila. Primul a hotărât construirea bisericii pe locul fostei piețe și unde era drumul comunal, un loc frumos și potrivit pentru o biserică mare. Ceilalți au optat pentru ridicarea bisericii pe locul fostei biserici care urma să fie dărâmată. Conflictul a denaturat într-atât încât s-a ajuns la tribunal, iar câștigător a ieșit preotul Romul Motorca cu ajutorul ginerelui său care era avocat. Deși la prima vedere pare că nu s-a câștigat corect procesul, astăzi tot satul se bucură de locul unde este așezată biserica și nu-și poate închipui un alt loc unde să fi fost ridicată. Aprecierea este întărită și de părintele Florian Badea care considera că biserica este „așezată într-o minunată poziție, tocmai în centrul satului” .

La procesul de la tribunal preotul Motorca și-a luat angajamentul că va cădea de acord cu primăria locală pentru a se devia traseul drumului comunal, construindu-se un alt drum din banii lui proprii, aducând piatră și var din cariera și din varnița de la Agriș. După rezolvarea problemei locului, cei doi preoți ai parohiei, dimpreună cu membrii consiliului parohial, s-au zbătut pentru obținerea de fonduri financiare necesare construirii bisericii. Cei mai mulți bani au venit cu ajutorul primăriei locale, pe atunci primăria de la Agriș. Primăria a hotărât ca o bună parte din lemnele pădurii Agrișului să fie vândute, iar banii să intre în bugetul pentru ridicarea noii biserici. Sigur că acești bani nu au fost singurii intrați în fond, ci au fost completați cu bani de la credincioși, dar mult sub suma venită de la primărie.
Trecând peste problema locului și a obținerii de fonduri financiare, iată că agrijenii noștri se apucă de construirea unei biserici mari și frumoase, unde să se roage și să aducă laudă și mulțumire Celui Preaînalt. Iată și prezentarea părintelui Florian Badea făcută în anul 1969 în legătură cu construirea bisericii de azi din Agriș:

„Actuala noastră impresionantă biserică s-a edificat în anii 1934-1936 prin strădania și munca susținută a regretatului preot Romul Motorca, secondat în de aproape de preotul Sabin Bursașiu, actualmente pensionar localnic, ajutați fiind în efortul lor nu numai de întregul Consiliu Parohial, ci și de majoritatea absolută a locuitorilor și, în deosebi, de administrația locală de pe acele timpuri. Este construită într-un original stil neo-bizantin, cu două turle înalte și două cupole mari, din cărămidă, piatră, beton armat, acoperită cu tablă, și a costat circa 1 milion lei, din care aproape toți banii au fost dăruiți de către comuna politică, care, de altfel, a pus la dispoziție și terenul – schimb mult avantajos pentru parohie – pentru care au fost necesare lucrări ample de amenajare a șoselei din centrul comunei.”  Arhitectul care a construit, după planuri cu totul originale, această monumentală și măreață biserică a fost Gheorghe Rafiroiu din Arad, în prezent decedat, ajutat fiind în execuția lucrărilor de Inginer constructor Boszormeny. Clopotele au fost turnate la Arad, la un atelier de pe strada Barițiu Gheorghe. Alegerea sunetelor pentru dangătele clopotelor s-a făcut de către preotul paroh Motorca Romul și consilierul parohial Micoară Ioan. Deși vorbim de o biserică nouă, totuși iconostasul (catapeteasma) pe care îl are locașul și astăzi, este cel care a fost în biserica veche, fiind mutat din aceasta după terminarea lucrărilor la biserica nouă, împreună cu alte icoane de o mare valoare artistică. La strămutarea acestora spre actuala biserică, din păcate multe dintre ele au fost furate. Arhitectural, biserica a fost și este asemănată și astăzi cu minunata catedrală Sfânta Sofia de la Constantinopol, construită de împăratul bizantin Iustinian cel Mare (527-565) în anul 537: „Evlavia credincioșilor din parohia Agrișu Mare, protopopiatul Ineu, i-a făcut să înalțe, pe seama lor, a nepoților și strănepoților, o biserică, copie mai mică a arhitecturii Sfintei Sofii” .


Sfințirea bisericii a avut loc la data de 18 octombrie 1936, săvârșită de către episcopul locului de atunci, Prea Sfințitul Andrei Magieru (1936-1960), într-un cadru solemn și fiind un adevărat prilej de bucurie și, mai ales, o adevărată sărbătoare. După cum am specificat mai sus, în celălalt subcapitol, noii biserici i s-a ales ca ocrotitor, la fel ca și la bisericile precedente, pe Cuvioasa Parascheva. Pentru a arăta frumusețea și cadrul minuntat al sărbătorii acesteia, vom reda în continuare părți din articolul în care se prezintă Sfințirea bisericii din Agriș: „În Dumineca din 18 octomvrie c. a avut loc solemnitatea sfințirii bisericii din fruntașa comună Agriș; o zi de mare bucurie pentru credincioșii noștri din această parohie și un nou prilej plăcut pentru P. Sf. Episcop Andrei de a se găsi în mijlocul fiilor săi sufletești și de a împărți cu ei bucuria marelui praznic de Înviere a lăcașului dumnezeesc, ridicat prin străduința neobosită a preoților locali prin jertfa credincioșilor și ajutorul moral și material al organelor administrative.


Biserica pompoasă și impunătoare din Agriș e o dovadă vie, ce lucruri frumoase se pot face acolo unde toți fiii bisericii lucrează mână în mână, în bună înțelegere, având în vedere numai întărirea și prosperarea Bisericii. Biserica mare și spațioasă a fost neîncăpătoare pentru poporul numeros, care se adunase. Au venit credincioși și din comunele învecinate. Bucuria duhovnicească a credincioșilor s-a împlătit și contopit cu razele luminoase ale soarelui, căci a fost o zi foarte frumoasă de toamnă. P. S. Sa a fost însoțit de P. C. Iconom Stavrofor Dr. Gheorghe Ciuhandu, P. C. Iconom Stavrofor Mihai Păcățian, ieromonahul Ștefan Lucaciu și Diaconul Dimitrie Dărău.
Călăreții din Agriș veniseră întru întâmpinarea P. S. Sale până la o depărtare de câțiva klm. de comună și îndată s-au înșirat de o parte și de alta a mașinei pentru însoțire. La intrare în comună a fost salutat de bun sosit de notarul comunei, azistat de membrii reprezentanței comunale, accentuând că comuna politică a contribuit cu dragă voie cu sume însemnate în scopul construirii bisericii și promițând că aceeași comună va sta și în viitor în ajutorul bisericii. P. S. Sa mulțumește pentru cuvintele călduroase ce i s-au adresat și pentru ajutorul moral și material acordat bisericii. Roagă ca și în viitor să fie cu aceeași dragoste și iubire față de biserică și de interesele ei.
Prea S. Sa, cu suita, descinde la părintele Romul Motorca. De aici e condus de soborul preoților cu o procesiune impozantă până la biserică, în sunetele clopotelor și cântărilor bisericești.” 


În articol se prezintă în continuare actul liturgic de sfințire a bisericii: „Se începe actul sfințirii prin înconjurarea bisericii de trei ori, cetirea evangheliilor, ungerea pereților cu sf. Mir și stropirea lor cu apă sfințită. După intrarea în biserică urmează cântările și cetirea rugăciunilor prescrise, așezarea sf. moaște în sf. masă, vărsarea aromatelor topite peste cutia cu sf. moaște și spălarea sf. mese, ungerea cu sf. Mir și stropirea cu apă sfințită, apoi așezarea celor patru evangheliști, îmbrăcarea sf. mese, și ungerea pereților cu sf. Mir și stropirea lor cu apă sfințită. După cetirea rugăciunii de mulțumire urmează serviciul sf. Liturghii. Mai întâiu însă a fost hirotesit întru ceteț și ipodiacon, candidatul de preoție Victor Faur.


Serviciul sf. Liturghii a decurs solemn. Răspunsurile la serviciul divin au fost date de corul adânc impresionant al oarbelor din Arad. P. S. Sa a fost asistat pe lângă suita sa și de protopopul Șiriei Aurel Adamovici, protopopul Ineului Mihai Cosma și de opt preoți din protopopiatul Șiriei și de diaconul Aurel Tripon din Oradea. În azistență am remarcat pe dnii: Dr. Mihai Mărcuș, Dr. Romul Coțioiu, Dr. Ioan Ursu și Nicolae Păușești din Arad, primpretorul Zaslo, Axente Secula, deputat sinodal și alții, cu o frumoasă cunună de doamne și domnișoare.” 
De asemenea, în același articol este prezentat și o parte din cuvântul de învățătură al Prea Sfințitului Andrei Magieru, rostit în cadrul Sfintei Liturghii: „După citirea sf. Evanghelii, P. Sf. Sa ține o puternică și prea frumoasă predică având ca obiect cuvintele Sfintei Scripturi: „Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi!” (Ap. Pavel I Cor. 3, 16). Unii zic, bine înțeles greșit, că dacă noi suntem Templul lui Dumnezeu, nu mai trebuie să mergem la biserică; nu mai avem lipsă de biserică, Dumnezeu este Duh, dar noi suntem și Duh și trup.

Trebue să ne închinăm Lui cu Duhul și cu trupul. Rugăciunea trebue exprimată și cu graiul și cu inima. Acolo s-au ridicat altare în Testamentul Vechiu unde s-a arătat Dumnezeu. Arată deosebirea între biserica de zid și biserica inimii. Prin biserică am devenit ai lui Hristos. Dacă suntem ai lui Hristos, trebue să slujim Lui. Deci trebue să preamărim pe Hristos în sufletul nostru. Altarul din noi este inima noastră. După botez, prin ispitele lumii acesteia, inima omului devine lăcașul idolilor. Din inima omului purced toate păcatele. Inima omului este răsadnița păcatelor. Idolii sfarmă inima omului și devine templul idolilor. Dumnezeu însă nu ne-a lăsat să perim. Cu scump sângele Său ne-a răscumpărat din robia păcatelor. Golgota este locul sfânt în care s-a jertfit Mântuitorul Hristos. Golgota este biserica noastră. Biserica este viața noastră, soarele care încălzește și dă viață sufletului. Biserica este o fântână cu apă vie, care ne mângâie și ne întărește prin cele șapte taine. Biserica este școală pentru luminarea sufletului nostru. Biserica este un spital pentru vindecarea sufletului nostru.

Biserica este un Tribunal, care îți arată, dacă mergi pe cale dreaptă sau strâmbă. Biserica este o Judecătorie, care ne învață să iubim adevărul, dreptatea și poruncile lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi biserica materială n-am putea avea nici biserica sufletului. Biserica mare este mama bisericuței din inima noastră. Vatra de foc este asemenea bisericii, care aprinde și ține focul în inimile noastre. Cum stați voi cu bisericuța inimii voastre? Precum în biserica de zid părăsită, se încuibă paserile și o murdăresc; astfel în inima noastră izolată de Dumnezeu se încuibă păcatele. Conștiința din noi este clopotul care ne chiamă la biserică. Sfințirea de astăzi a bisericii să nu fie numai un praznic trecător, ci să fie un praznic al sufletului. Zidind o nouă biserică, v-ați obligat că veți cerceta regulat sf. biserică. Formați și sfințiți templul sufletului vostru cu învățăturile mântuitoare ale Mântuitorului Hristos, căci fericiți sunt cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe dânsul. Acestă predică vibrantă și instructivă a fost ascultată în o tăcere mormântală. Biserica era arhiplină.” 
Articolul este completat de menționarea celorlalte momente din cadrul evenimentului, sau, mai frumos spus, a praznicului de la Agriș: „În cursul sf. Liturghii ipodiaconul Victor Faur a fost hirotonit diacon; iar Victor Șancu întru presbiter-duhovnic. Hirotonirile cu prilejul sfințirilor de biserici ridică mult solemnitatea praznicului și impresionează adânc poporul.


La sfârșitul serviciului divin, părintele Romul Motorca arată pe scurt situația parohiei, stăruințele neobosite depuse pentru construirea bisericii, scoate în relief jertfa poporului și ajutorul moral și material acordat de organele administrative și mulțumește tuturor pentru tot ajutorul acordat. Mulțumește în deosebi Prea. Sf. Sale pentrucă a binevoit a le sfinți biserica și a o da destinației sale. A urmat împărțirea anaforei, sărutarea sf. cruci și stropirea credincioșilor cu apă sfințită. Cu aceasta, solemnitatea sfințirii bisericii a luat sfârșit. Părintele Romul Motorca a dat o masă în locuința sa în onoarea Prea Sf. Sale părintelui Episcop.” 


Toate aceste cuvinte de mai sus dovedesc importanța zilei de 18 octombrie 1936 pentru creștinii ortodocși din Agrișu Mare, și arată bucuria nespus de mare pe care au trăit-o atunci localnicii și pe care o trăiesc și astăzi de fiecare dată când intră în biserică, sau chiar și atunci când doar o privesc. Cuvintele redate aici din articol sunt întărite de localnicul Micoară Gheorghe, care a fost de față la actul sfințirii bisericii. Acesta povestește o întâmplare din acea zi care i-a marcat pe cei prezenți. Nu doresc să interpretez, să analizez întâmplarea istorisită, ci doar o redau, lăsând cititorii să mediteze, dacă e cazul, asupra ei: „Când s-o sfințât biserica asta, or fost aicea și maistorii, și-atuncea un maistor s-o suit sus în vârf la turn, o băut un pahar de vin și o aruncat paharul jos. O zis că dacă să sparge, nu dăinuiește biserica, și nu s-o spart paharul, paharul gol. O băut paharul cu vin și l-o aruncat de sus. Era tot satul aicea adunat, erau 3800 de suflete pe vremea aceea la biserică.”  Noi sperăm și ne rugăm Celui ce toate le ține ca așa cum paharul nu s-a spart în acea zi de praznic, aruncat fiind de la o înălțime considerabilă pe un teren tare (nu pe iarbă, cum unii pot interpreta), tot așa și biserica noastră din Agrișu Mare să reziste „intemperiilor” ce se ivesc azi și mâine, să fie ca o sticlă incasabilă în fața loviturilor din partea ereticilor și a celor care îi doresc răul.


În interiorul bisericii, la intrarea dinspre partea de apus, este așezată Pisania unde sunt scrise câteva cuvinte despre construirea bisericii și sunt menționați membrii consiliului parohial de atunci: „Ridicatu-s-a acest Sfânt Lăcaș în anii 1934-1936 sub Domnia Majestății Sale Regelui Carol II și s-a sfințit în 18 octombrie 1936 de Prea S. Sa Dr. Andrei Mager episcop al Aradului, iar zidirea s-a hotărât în ședința Consiliului parohial la 23 septembrie 1933 prin stăruința preotului Romul Motorca președinte, susținut de Consilierii: Dimitrie Busuioc, Ioan Momac-cantor bis., Ioan Oprea, Ioan Filipaș, Pavel Bulzan, Gheorghe Blaj, Moise Maci, Mihai Bodea, Nicolae Blăgăilă, Crăciun Filipaș, Crăciun Olar, Iovan Stan, Ioan Turcaș, Gheorghe Zdrămțan, Gheorghe Borlea, Pavel Filipaș, Ioan Popa, Ioan Neamț, Ștefan Necșa, Pavel Bogdan, Avram Stan, Ioan Micoară, Ștefan Ertea, Gheorghe Bisorca, după planurile arhitectului Rafiroiu S.” 


Biserica din Agrișu Mare a fost admirată ani la rând de către enoriașii altor parohii, considerând-o ca o emblemă a locașurilor de cult ortodoxe din părțile Zărandului și fiind chiar un important punct de vizitare pentru credincioșii din întreaga eparhie. Câteva descrieri le avem de la părintele Florian Badea, făcute în anul 1969, pe atunci slujitor în această catedrală a Agrișului: „În ansamblul ei, biserica face deosebită impresie, atât exteriorul cât și interiorul, prin caracteristicile ei cu totul originale și rar întâlnite chiar la o biserică de oraș, fiind o construcție cu adevărat excepțională pentru localități rurale. Când va fi bine pusă la rânduială, prin lucrări exterioare de strictă necesitate și în deosebi când va fi împodobită cu o pictură la valoarea ei, biserica noastră va fi un adevărat monument arhitectonic, artistic și stilistic, putând deveni cu vremea chiar monument istoric de valoare națională. Obiecte de valoare artistică, istorică sunt: Iconostasul în întregime, artistic lucrat de zugravii anonimi, probabil de origine sau influență sârbă, și destul de bine conservat, pictat fiind din anul 1804, cum atestă inscripția și credem că a fost întâi instalat în biserica din Almaș, care la 1839 s-a unificat cu Agrișul, în biserica nouă dăinuind până în 1935-1936, când a fost instalat în actuala biserică cu mici renovări; Un antimis a cărei vechime este de circa 200 de ani, chivotul lucrat destul de artistic din argint cu titlu 800/1000%.


Curată, bine întreținută, bogat împodobită și luminată electric, înzestrată cu 4 clopote, al căror dangăt este un ansamblu armonios și chiar impresionant, așteptând cu nerăbdare grabnica renovare exterioară și îndeosebi pictarea interiorului, lucrări ce vor necesita cheltuieli în valoare de circa 350-400 de mii lei, biserica din Agrișu Mare face și în prezent și va face și mai mult în viitor cinste ortodoxiei noastre pe aceste plaiuri dela poalele culmei Hidișului din ținutul viticol al Șiriei-Pâncotei, precum și tuturor celor ce s-au ostenit și se ostenesc încă, să fie această sfântă biserică, așa precum și este, casă atrăgătoare de evlavioase rugăciuni, îmbietor lăcaș de smerită închinare în duh și adevăr, precum și înălțător Sion românesc pe aceste minunate străbune meleaguri ale scumpei noastre Patrii, din ținutul vechi românesc al Aradului.” 


Iată, așadar, în câte cuvinte frumoase este descrisă biserică de la Agrișu Mare și cât este ea de admirată. Problema localnicilor avea să fie pe mai departe lipsa unei picturi în interiorul ei, iar la o biserică de o așa mărime și de un stil arhitectonic atât de pretențios, se cuvenea o pictură pe măsură. Avem primele informații după 15 ani de la sfințirea bisericii, într-un articol, cum că a avut loc o vizită la parohia din Agriș, a unui lot misionar important de preoți de la conducerea eparhiei, cu ocazia căreia s-a discutat problema pictării bisericii: „Duminecă 2 Decemvrie 1951, un lot misionar s-a deplasat în fruntașa parohie Agrișu Mare, raionul Ineu, reg. Arad. Anume, au ostenit Ic. Stavr. Dr. Il. V. Felea, Protopopii C. Oros și C. Iacob consilieri eparhiali, dl. I. Filipaș consilier tehnic eparhial și diaconul T. Băbuția, toți din Arad, precum și preoții parohiei S. Bursașiu și I. Crișan. În seara zilei de misiune s-a slujit priveghere cu meditație. La Liturghia slujită în sobor a predicat părintele Il. V. Felea despre Biserică. Cum trebuie să fie o biserică. Întrunindu-se cu acest prilej Consiliul parohial de acolo în ședință, s-a chibzuit cu sfetnicii episcopești asupra lucrărilor de pictare care urmează a se face la monumentala biserică din Agrij. D. consilier tehnic eparhial, I. Filipaș - fiul parohiei – a anunțat subvenția ministerială în scopul lucrărilor de pictare, în suma de 100.000 de lei; iar părintele consilier C. Iacob luând cuvântul a îndemnat credincioșii la păstrarea credinței și la jertfelnicie pentru reușita lucrărilor de pictară care urmează a se întreprinde. Făcându-se totodată și inspecție de către părinții consilieri C. Oros și C. Iacob potrivit resorturilor pe care le dețin, s-a găsit peste tot ordine și lucrări la curent.” 


După această discuție din 1951, cu tema pictării bisericii din Agriș, din păcate nu s-a putut realiza nimic concret. Oamenii de aici sperau în continuare la împodobirea locașului cu o pictură pe măsură. Chiar dacă nu s-au apucat de pictură, în anul 1953, pe timpul păstoririi preotului Ioan Crișan, s-a trecut la rezolvarea unei alte probleme, și anume la renovarea exteriorului bisericii. Aceasta s-a realizat prin stropirea pereților exteriori cu praf de piatră, având “culoarea piersicului” . Chiar dacă a avut loc măcar renovarea exteriorului, enoriașii din Agrișu Mare nu au încetat nici o clipă să se gândească la împodobirea bisericii lor cu o pictură potrivită. Încă de la instalarea noului preot paroh, Florian Badea, în anul 1958, consiliul parohial s-a întrunit și a pus din nou în discuție problema pictării bisericii, dar din lipsă de fonduri bănești necesare, pictarea a fost în continuare amânată. În anul 1971, de această dată cu ocazia unei vizite arhierești a Întâistătătorului locului de atunci, Prea Sfințitului Episcop Teoctist, s-a vorbit, printre altele, de necesitatea unei picturi pentru biserica monumentală din Agrișu Mare: „Evlavia credincioșilor din parohia Agrișu Mare, protopopiatul Ineu, i-a făcut să înalțe, pe seama lor, a nepoților și strănepoților, o biserică, copie mai mică a arhitecturii Sfintei Sofii. Proporțiile ei au făcut ca ea să nu fi putut a fi încă pictată. Cu prilejul unei vizite pastorale a Prea Sfințitului Episcop Teoctist în acea parohie acum câțiva ani, credincioșii au fost îndemnați să se gândească la terminarea monumentalei lor biserici. Acum cu ocazia înapoierii din parohia Drauț, unde a liturghisit și din parohia Mocrea, unde a vorbit credincioșilor la vecernie, în ziua de 25 aprilie, a vizitat biserica din Agrișul Mare, fiind primit de credincioși în frunte cu preotul paroh Fl. Badea. În raportul pe care l-a prezentat, preotul a arătat că, deși întreținerea unei biserici atât de mari este o problemă, totuși credincioșii sunt hotărâți ca până în toamna anului 1972 să o picteze și să-și invite ierarhul spre a o sfinți.


Prea Sfințitul Episcop, răspunzând, a subliniat frumusețea acestui Sion care este biserica din Agrișul Mare, arătând că atunci când biserica se bucură de dragostea și sprijinul credincioșilor ei, ea face cele mai importante lucrări. Aceasta e dovadă de resursele sufletești de care dispun credincioșii noștri. Tocmai de aceea, a spus Prea Sfinția Sa, și credincioșii din Agrișul Mare vor găsi resursele necesare spre a-și termina biserica împodobind-o cu pictură vrednică de monumentalitatea ei. Prea Sfințitul Episcop a încurajat pe credincioși cu pilde din istoria sfântă, din istoria Bisericii, arătând cum oameni simpli și fără mijloace materiale, au biruit lumea, nu cu armele, ci cu smerenia și cu spiritul de jertfă de care erau însuflețiți, cu cinstea și cu cuvântul păcii. Bogăția și tăria noastră este credința, a spus Prea Sfinția Sa. Credincioșii, primind cu însuflețire îndemnurile Ierarhului, au făgăduit că le vor da urmare, cu gândul de a avea marea bucurie de a-l avea slujind la altarul bisericii lor.” 


După atâtea discuții și exprimări ale dorinței de a fi pictată biserica, iată că prin strădania preotului paroh Florian Badea au început lucrările pentru pictura bisericii. De menționat este și faptul că tot pe timpul părintelui Badea s-a făcut și reparația bisericii în exterior și a acoperișului. Înainte de a se aplica pictura pe suprafața pereților interiori, s-a aplicat un strat nou de mortar, în a cărei compoziție s-a introdus fuior tocat mărunt, pentru a nu se produce crăpături la uscare. Localnicul Micoară Gheorghe povestea că la aceste lucrări de pregătire a pereților pentru pictură erau în fiecare zi  în jur de 40 de oameni, care munceau cu sudoare pentru a ajuta la înfrumusețarea sfântului lor locaș de închinare. Cum spuneam mai sus, pictarea interiorului bisericii a fost amânată din pricina lipsei de fonduri financiare. Spre diferență de momentul construirii bisericii, când cea mai mare parte din banii necesari au fost donați de primăria din Agriș, de data aceasta, de la primărie nu au mai venit bani, primăria mutându-se la Târnova. Sigur că motivul principal pentru care primăria nu a sprijinit biserica a fost acela că era perioada comunismului distrugător de biserici. Cu toate acestea, problema financiară s-a rezolvat mai ales cu ajutorul preotului paroh, care, pe lângă faptul că și-a donat salariul pe o perioadă îndelungată de vreme, a mai dat și alți bani pe care i-a avut strânși de ceva timp, iar sus-numitul Micoară Gheorghe povestește că membrii consiliului parohial au mers prin sat cu “colecta”, ca să adune bani de la oameni, fiecare cât putea să doneze pentru ca biserica lor să poată fi pictată. Tot el spunea despre părintele Badea că dacă nu era el nu se picta atunci biserica și că părintele a donat foarte mulți bani. După efortul depus de credincioșii parohiei, s-a trecut la împodobirea bisericii cu o frumoasă pictură. Cel care ne-a înfrumusețat biserica în acest mod a fost pictorul vestit Valentin Nițulescu, care a pictat și alte biserici frumoase din județ, ca biserica din Mândruloc, sau biserica din Sânicolau Mic. Durata de timp în care a pictat biserica a fost de doi ani, mai precis două veri, anii 1974-1975. În colțul unei picturi cu patriarhul Iustinian, în partea din stânga-jos, se vede semnătura pictorului: V. Nițulescu, str. Castelului, 66, Brașov. 1975.


Referitor la pictură, în Pisanie sunt scrise următoarele: „Pictatu-s-a această Sfântă Biserică, cu hramul Cuvioasa Parascheva, spre slava lui Dumnezeu, prin jertfa credincioșilor parohiei Agrișu Mare, de pictorul Nițulescu Vasile din Brașov, în anii 1974-1975, ajutat de Badea Ion, sub arhipăstorirea Prea Fericirii Sale Părintele Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sub păstorirea Prea Sfinției Sale Dr. Visarion V. Aștileanu, Episcopul Aradului și sub conducerea următorului consiliu parohial, în frunte cu vrednicul preot paroh Badea Florian-președinte, cântăreț Popa Gheorghe-secretar, preot pensionar Bursașiu Sabin-membru de drept, Bisorca Gheorghe, Ștefan Onuț, Bulzan Pavel epitrop II, Poenar Ioan epitrop I, Frățilă Moise jertfelnic și activ consilier eparhial, Oprea Vancu, Oprea Ioan, Jiga Găvrilă, Jelecutean Toader, Stan Avram și Blaj Gheorghe, Oprea Ioan crâsnic și soția Magdalena.”  Din păcate Pisania nu este completă, deoarece se încheie cu cuvintele „S-a sfințit la...” nemaifiind scrisă data sfințirii picturii, însă din spusele localnicilor binecuvântarea picturii a avut loc la data de 14 octombrie 1977, cel care a binecuvântat-o find P. S. Gherasim Hunedoreanul arhiereu vicar al Episcopiei Aradului. Din păcate informațiile despre evenimentul sfințirii picturii se rezumă doar la aceste rânduri.


Credincioșii din Agrișu Mare s-au văzut, așadar, cu o biserică frumoasă, mare și cu o pictură de apreciat. De aici încolo mai este de menționat o singură lucrare la biserică, și anume renovarea exteriorului din anii 1997-1998, pe timpul păstoririi preotului Solomon Mican. Binecuvântarea lucrărilor la exterior a fost făcută de către actualul nostru arhipăstor I. P. S. Timotei Seviciu (pe atunci P.S) în octombrie 1998.


Astăzi ne rugăm în continuare „pentru sfântă biserica aceasta și pentru cei ce cu credință, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu intră într-ânsa”, ne rugăm ca Cel Atotputernic să-și păzească a Sa Casă și pe noi cei ce suntem mădulare ale Trupului Lui, Biserica.
 

Galerie foto (49)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite