Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un arădean și-a umplut microbuzul cu biciclete furate din Germania. Polițiștii l-au oprit în Vama Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit zeci de biciclete, unele furate din Germania, pe care un arădean intenţiona să le introducă ilegal în ţară.

Un arădean și-a umplut microbuzul cu biciclete furate din Germania. Polițiștii l-au oprit în Vama Nădlac
Comentează 0

La intrarea în țară, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un microbuz Mercedes, condus de arădeanul Alexandru F. (23 de ani). Când au deschis ușile, polițiștii au descoperit zeci de biciclete.

”În compartimentul de marfă al mijlocului de transport se aflau 74 biciclete de diferite mărci (Bulss, Zundapp, Fuji, Cobra, Pegasus etc.). Șoferul a prezentat o factură de 1.500 euro, dar în documentele justificative era specificat faptul că se transportă bunuri personale (covoare, vesele, haine şi 40 biciclete)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, Mihaela Leș.

Deoarece s-au constatat neconcordanţe în documentele prezentate, poliţiştii au efectuat unui control amănunţit și au verificat bazele de date informatice, rezultând că 11 biciclete sunt furate din Germania.

Şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bunurile transportate sunt declarate furate. Arădeanul este cercetat, însă, pentru tăinuire la furt, iar cele 11 bicicletele, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării. Pentru restul de 63 de biciclete se efectuează cercetări, pentru a se stabili proveniența.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite