Vremea Romania, Arad 23°C

Stiri Arad

Festivalul vînătorilor la Bata - ediția IX-a

Când începe să îngălbenească frunza codrului , vânătorii de pretutindeni se gândesc că nu mai este mult și  armele vor glăsui din nou peste culmi și văi, iar ortacii de vânătoare se vor aduna laolaltă, trăind acele momente emoționante în care vor  avea în cătare armei  vînatul ,  fie el cerb sau mistreț , fazan , iepure ori vînat răpitor. 

Festivalul vînătorilor la Bata - ediția IX-a
Comentează 0

Înainte de asta, însă lumea vânătorească așteptă semnalul lui Badea Ion de la Bata ,  să sune din corn pentru a se aduna toată vânătorimea, o zi în care se sărbătorește cu mâncare vânătorească și cu obiceiuri vânătorești. Vânători din cele patru colțuri ale județului, dar și din țară, se adună la Festivalul de Vânătoare de la Bata(Arad).

În urmă cu nouă ani, un om deosebit care  trăiește și cinstește vânătoarea, respectă vânatul, iar pe lângă faptul că este un gospodar de frunte în sat este și primar în Bata, a fost primul om din România care s-a gândit să organizeze un festival, o zi a vânătorilor în care ei să se întâlnească să socializeze și să se bucure împreună și iată că Badea Ion cum îi spunem noi prietenii ,  face acest lucru de nouă ani, iar la anul Bata v-a fi din nou gazda acestui festival ce v-a împlini un deceniu.

În urmă cu câțiva ani buni, Domnul Ion Micurescu (Badea Ion) spunea așa: „Vânătoarea este meseria mea de suflet” pentru că  pune mult suflet în vânătoare și aș vrea să punctez faptul că tot acest festival se desfășoară pe proprietatea dânsului și nu e puțin  lucru  pentru că și anul acesta s-au adunat câteva mii de vizitatori la Bata, venind și de la Iași, Deva, Oradea, București, Ungaria,  Timișoara, iar de Făget și Lugoj nici nu mai vorbim, că bănățenii răspund prezent mereu.

Bata adună ortaci de pretutindeni pentru că acest nobil sport leagă prietenii trainice, aici toți oamenii trebuie să fie egali, să socializeze și să se bucure împreună, să trăiască momente frumoase împreună pentru că vânătoarea nu este doar a împușca sălbăticiunea, vânătoarea înseamnă a ocroti natura, a  îngriji vînatul  în iernile grele cînd nu are hrană , și de multe ori vînătorii duc hrana cu rucsacul  ca  vânatul să aibă hrană și liniște în perioada cînd au  pui  , iar atunci cînd este vremea vînătorilor de multe ori poate nu am apăsat pe trăgaci, dând o șansă necuvântătoarelor, lăsând căpriorul să salte de lângă noi, bucurându-ne că am avut șansa să îl avem atât de aproape.

Am întâlnit prieteni și ortaci de pe Valea Crișului care au venit și vin an de an la Bata și as vrea să spun că acest festival adună cei mai mulți oameni de pe Valea Crișului și Valea Mureșului împreună pentu că toți au aceeași pasiune - Vînătoarea.

Și în acest an sărbătoarea s-a desfășurat conform tradiției, iar grupele de vânătoare au pregătit mâncăruri gustoase, preparând vânatul în diferite feluri, în ceaune mari să ajungă pentru toți.

Am tot respectul pentru grupele care an de an prepară mâncare vânătorească la ceaun. Felicitări grupei de vânătoate Zăbalț, Fiac – Bata, Monoraștia, Milova, Paniova –Timiș , Căpriorul –Timiș, Făget, Tîrnova, Felnac,  Lipova, Universitatea Vasile Goldiș-Facultatea de Silvicultură care au fost alături de noi și alții care fac un efort și contribuie la reușita acestui festival, felicitări de asemenea Filialei A.J.V.P.S. Arad, domnului director Nicu Deme care an de an este alături de vânători la Bata și de asemenea, noului Președinte AJVPS – Arad, domnul Radu Moț.

Și în acest an s-a făcut o prezentare a câinilor de vânătoare, atât prepelicari, cât și hărțuitori, apoi pentru câinii prepelicari au fost probe și demonstrații, de aport inclusiv din apă, iar pentru câinii hărțuitori probele au fost cu mistreț la țarc.Cîinii au fost buni , însă o cățelușă ,,Bela,, deosebită și foarte arțăgoasă  a vrut să sară peste gard la mistreț de nenumărate ori , cu greu a fost ținută de stăpînul său Vasile Jurji din Coșava -Timiș  , iar atunci cînd a intrat în țarc a lucrat peste așteptările tuturor  , luînd binemeritatul  loc unu.  Deși sînt prezent la Bata an de an , niciodată nu am văzut un cîine așa de bun ,de arțăgos la mistreț și pe această cale felicităm stăpînul pentru că a știut să îl formeze  deși Bela nu are decît un an și patru luni.Un cîine de vînătoare bun se formează în ani , și totuși iată că nu este o regulă.(vezi video)

Desigur și Șoimarii au fost alături de noi la Bata ca în fiecare an, făcându-se demonstrații în zbor cu aceste păsări domnești, pentru că șoimii erau folosiți în trecut la curțile domnești, regii având obiceiul de a vâna cu aceste păsări.Au venit la Bata tineri șoimari  inclusiv din Iași, și din alte părți ale țării , printre care și o domnișoară de la Deva care an de an vine la Bata , oameni care iubesc aceste păsări inteligente și au răbdarea de a le  dresa..

Ca noutate din acest an s-a introdus și tragerea cu arcul la țină, o probă de agrement pentru copiii mici și mari, iar țintele erau machete de animale confecționate din spumă.

Tiroliana a funcționat la capacitate maximă fiind asaltată de-a dreptul de copii, iar cei mai mici au avut la dispoziție toboganul gonflabil.

Magazinul cu profil de vânătoare „Pîncotan” din Arad  a fost prezent la eveniment, așa cum este firesc, cu echipamente de vânătoare, fiind pregătiți pentru noul sezon ce v-a începe în curând.

Programul a continuat cu muzică populară  bănățeană, cu piese vânătorești, piese care au trezit în sufletul nostru acea dragoste pentru natură, pentru tot ceea ce este vânătoarea, piese pe care le îndrăgim și le purtăm în suflet fiecare dintre noi, cei ce purtăm arma pe umăr, iar Ansamblul Valea Mureșului  a susținut un program  artistic pe scenă amintindu-ne că  jocol, cântecul și tradiția nu sunt uitate nici pe Valea Mureșului, însă  Bata v-a rămâne în primul rând un punct de atacție și de tradiție vânătorească. 

Spre seară am plecat, însă ca de fiecare dată, plec cu bucuria că l-am întâlnit din nou pe Badea Ion acasă la Bata, fiindu-ne gazdă bună ca de fiecare dată,însă și faptul că  am întâlnit oameni de care mă leagă prietenii ce dăinuie de mulți ani, prieteni și ortaci cu toții cei care am găsit de cuviință să petrecem o zi împreună, o zi dedicată Zeiței Diana-Zeița Vînătorii.

Galerie foto (558)

Inchide