Aradul va avea centru pentru ajutarea copiilor cu tulburări de spectru autist
Trimite pe
Facebook Digg Google Bookmarks Twitter StumbleUpon del.icio.us Reddit
A A
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad au anunţat, astăzi, deschiderea Centrului de Consiliere şi Asistenţă a Persoanelor cu Tulburări de spectru autist (TSA) în cadrul proiectului „Şi ei trebuie să aibă o şansă – Program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist” cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeste in oameni!”, axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”.

Proiectul este implementat de către Fundaţia Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Direcţia Generală Protecţia Copilului şi Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România.

A fost demarat la 1 octombrie 2010, are o durată de 3 ani şi urmăreşte creşterea şanselor de integrare socială şi ulterior de acces pe piaţa muncii a copiilor  afectaţi de autism, prin diagnosticare precoce şi facilitarea accesului la servicii şi programe de recuperare şi asistenţă specializată.  

Înfiinţarea Centrului de Consiliere şi Asistenţă a Persoanelor cu TSA, face parte din activităţile proiectului si este un serviciu social al cărui misiune este abordarea  integrată a copiilor cu TSA prin intervenţii de recuperare în vederea integrării lor sociale şi educaţionale într-un cadru incluziv, precum şi consilierea şi asistenţa familiilor acestora.

 Serviciile de evaluare iniţială, recuperare şi consiliere oferite în cadrul centrului vor fi gratuite, astfel copiii diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist şi referiţi centrului vor beneficia de intervenţii de recuperare gratuită iar aparţinătorii acestora vor beneficia de consiliere.

Centrul va fi deservit de patru psihologi, angajaţi la D.G.A.S.P.C. Arad, instruiţi în terapii cognitiv-comportamentale în cadrul cursurilor organizate de Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România.

Locaţia centrului este în Arad, str. Baba Novac, nr. 15 D, iar programul de lucru cu beneficiarii va fi de luni până joi între orele 900-1500.  „Va fi destul de greu, dar vom răzbi împreună. Într-o primă etapă se va oferi sprijin pentru 10 copii”, spune Edita Iuhas, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

Flavius Şipoş, purtătorul de cuvânt al D.G.A.S.P.C. spune că în Arad sunt înregistraţi în momentul de faţă  64 de copii cu autist.

Persoanele interesate sunt invitate să completeze o cerere la sediul Biroului de evaluare şi consiliere psihologică, str. Iustin Marşieu, nr. 22A, în urma căreia se va realiza o evaluare iniţială a beneficiarilor.

Pentru informaţii suplimentare vă stam la dispoziţie la următoarele numere de telefon : 0257/279379, 0735203425.

Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește ARQ.ro pe FACEBOOK! 

 
Adauga un comentariu
IMPORTANT
Autorul comentariului este singurul responsabil pentru opiniile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate.
ARQ.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website



Cod de validare (obligatoriu)

CAPTCHA Image Reload Image


Deea Pop
01 martie 2012, 20:21
Imi poate spune si mie cineva daca mai exista si locuri cu plata la acest centru, pe langa cele 10 locuri gratuite? Ce se va intampla cu ceilalti copii autisti care nu se vor putea incadra in cele 10 locuri? Lor, cine le va da o sansa? Aceasta campanie se numeste tocmai "Si ei trebuie sa aiba o sansa" Care sunt acesti "ei", acei 10 copii doar?