Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arădeanul Adelin Kotrong, în finala la sol a Naţionalelor. "Mă bucur că am revenit în competiţii"

Arădeanul Adelin Kotrong, în finala la sol a Naţionalelor.
Comentează 0

După 3 ani de pauză forţată gimnastul arădean Adelin Kotrong a revenit în competiţiile oficiale. Fost şi actual component al lotului naţional de seniori, Kotrong a participat la Campionatul Naţional desfăşurat la Cluj-Napoca. Reprezentantul CSM Arad, elev al antrenorului Eugen Căţean, a intrat în finala de la sol, acolo unde a ocupat locul 5. "Am făcut 4 aparate, nu am vrut să forţez nimic. Presiunea a fost mare după 3 ani de pauză, şi s-a simţit la cal, acolo unde am ratat. Am prins finala la sol, una pe care am stăpânit-o ceva mai bine. Am terminat concursul pe 5, dar ştiu că se putea mai mult. Până una alta mă bucur că am revenit în competiţii şi sper să fac o figură frumoasă în continare. Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape şi au avut încredere în mine", a spus fostul vicecampion european de juniori în 2010, medaliat cu bronz alături de echipa României la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Tampere 2009 şi multiplu campion naţional la diferite categorii de vârstă, Adelin Kotrong.
 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite