Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ambasadorul SUA la București a pozat cu steagul secuiesc

Noul scandal care implică Ambasada SUA de la București vine la scurt timp după declarațiile controversate ale ambasadorului SUA la Chișinău, James D. Pettit, care declara că Republica Moldova nu este România.

Ambasadorul SUA la București a pozat cu steagul secuiesc
Comentează 0

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a fost surprins într-o fotografie care a născut reacţii pe reţelele de socializare. Diplomatul american, aflat într-o vizită în judeţele Covasna şi Harghita, s-a fotografiat alături de oficiali ai UDMR cu steagul Ţinutului Secuiesc.

Pe pagina de socializare a Ambasadei SUA de la Bucureşti nu apare această imagine. În schimb, primarul din Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, a postat-o pe pagina sa de Facebook.

Fotografia a fost preluată şi de alţi reprezentanţi ai UDMR, printre care deputatul Marko Attila.

Potrivit mesajului care însoțește fotografia, comunitatea maghiară se simte prigonită de o majoritate care nu o lasă să își folosească simbolurile. Aceştia i-au spus ambasadorului SUA și despre metodele Traian Băsescu și Liviu Dragnea de reorganizare adminstrativ-teritorială care ar fi dus la o asimilare forțată a comunității maghiare, prin topirea ei în entități care ar fi făcut ca ei (maghiarii, n.r.) să devină minoritari, scrie stiripesurse.ro.

Realizatorul emisiunii "Jocuri de Putere", Rareş Bogdan, s-a declarat şocat de imagine, motivând că în această situaţie e vorba fie de inconştienţă, fie de ignoranţă.

Pe contul Ambasadei SUA la Bucureşti sunt o serie de 10 fotografii din cadrul turneului din zonă al ambasadorului Hans Klemm.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, a vizitat, marți, județul Covasna, pentru a doua oară în decurs de un an de la preluarea funcției, la invitația autorităților locale.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite