Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Adrian Țolea, ales președinte interimar al Consiliului Județean. A fost singurul candidat

Adrian Țolea, ales președinte interimar al Consiliului Județean. A fost singurul candidat
Comentează 0

Adrian Țolea a fost ales președinte interimar al Consiliului Județean, în cadrul unei ședințe extraordinare a aleșilor, care a avut loc sâmbătă dimineață, la o zi după ce Nicolae Ioțcu, arestat pentru trafic de influență, a fost suspendat din funcție de către prefect.

Conform procedurii, consilierii județeni puteau alege un interimar dintre cei doi vicepreședinți ai CJ, respectiv Țolea și Remus Guțu. Chiar înainte de vot, Guțu a anunțat că se retrage din cursă. El a prezentat în scris această opțiune Consiliului Județean.

”A fost o decizie politică, dar și din motive personale. Consider că venirea mea la PNL de aproximativ opt luni nu îmi justifică ocuparea acestei funcții înalte. Mă mulțumesc că sunt într-o echipă și vom continua ce ne-am propus până în 2016”, a declarat Guțu pentru ARQ.

În aceste condiții, pe buletinul de vot a apărut doar numele lui Țolea, alegerea sa devenind o formalitate: toți cei 22 de consilieri prezenți la ședință l-au votat.

”Prioritatea este să continuăm proiectele importante, cu fonduri europene și fonduri publice. Este vorba și de funcționarea Consiliului Județean, de aparatul propriu și instituțiile subordonate. E important ca în această perioadă dificilă să continuăm cu calm, responsabilitate, seriozitate și profesionalism”, a declarat Țolea, din postura de președinte interimar.

Adrian Țolea își va păstra mandatul până în momentul în care Ioțcu iese din arest, conform reglementărilor legale. Dacă fostul șef al CJ va fi trimis în judecată și va rămâne în arest sau chiar va fi condamnat, Țolea va fi președinte interimar până după alegerile locale din 2016.

CITEȘTE ȘI: Ioțcu a fost suspendat din funcție printr-un ordin al Prefecturii

Articole asemanatoare