Vremea Romania, Arad 18°C

Stiri Arad

Acord important asupra viitorului planetei

Acord important asupra viitorului planetei
Comentează 0

Cele 193 de state membre ONU au ajuns la un acord asupra unei noi agende de dezvoltare în următorii 15 ani care îndemană la eradicarea sărăciei şi foametei, egalitatea între sexe, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi adoptarea unor măsuri urgente de combatere a modificărilor climatice, relatează AP.

Proiectul de acord la care s-a ajuns duminică seara stabileşte 17 obiective, detaliate în 169 de "ţinte" specifice, care acoperă de la eradicarea sărăciei "în toate formele, peste tot" în lume şi până la asigurarea unei educaţii de calitate şi de la asigurarea unei energii la preţuri accesibile şi fiabile şi până la protejarea mediului.

"Noi putem să fim prima generaţie care pune capăt sărăciei la nivel mondial şi ultima generaţie care previne cele mai grave efecte ale încălzirii globale, înainte să fie prea târziu", a declarat luni pentru presă secretarul general al ONU Ban Ki-moon.

Documentul - intitulat "Transformarea lumii noastre: Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă" - urmează să fie adoptat în cadrul unui summit ONU înainte de reuniunea anuală a liderilor lumii din cadrul Adunării Generale de la sfârşitul lui septembrie. Peste 160 de lideri din întreaga lume figurează pe lista provizorie cu vorbitori în cele trei zile ale summitului, începând din 25 septembrie, listă dată publicităţii luni, pe care se află între alţii preşedinţii Chinei, Rusiei, Iranului şi Franţei.

Ban Ki-moon a subliniat că "obiectivele sunt o listă (cu lucruri) «de făcut» pentru oameni şi pentru planetă".

Obiectivele "răspund cerinţelor ca toată umanitatea să poată să trăiască o viaţă decentă, fără sărăcie, foamete şi inegalităţi", a continuat el. "Ele ne angajează pe fiecare dintre noi să fim cetăţeni responsabili ai lumii, să avem grijă de cei mai puţin norocoşi, de ecosistemele planetei noastre şi în acţiunea de mediu de care depinde întreaga viaţă", a spus secretarul general.

Cele 17 noi obiective, cu caracter neconstrângător, vor înlocui cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniuui (ODM), adoptate de liderii lumii în urmă cu 15 ani.

Elaine Geyer-Allely, care a monitorizat negocierile ONU din partea WWF, cea mai mare organizaţie de conservare independentă din lume, a declarat că noul plan aduce o îmbunătăţire semnificativă, deoarece recunoaşte faptul că protecţia mediului, eradicarea sărăciei şi promovarea creşterii economice şi a bunăstării sunt legate între ele.

Amina Mohammed, o consilieră specială ONU pentru agenda post-2015, a declarat că peste 8.000 de persoane au fost angajate în stabilirea noilor obiective, inclusiv - în premieră - reprezentanţi a sute de organizaţii, afaceri, parlamente şi organizaţii de tineret, pe lângă reprezentanţii guvernelor.

Citește mai mult pe MEDIAFAX
 

Inchide